Stiri

Karpaten Turism lansează primul charter cu zbor direct din București către Mauritius

18 aug. 2026 2 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Karpaten Turism lansează primul charter cu zbor direct din București către Mauritius

Reading Time: 2 minute

Karpaten Turism, cel mai mare tour operator din România, cu vânzări de 1,25 miliarde lei în 2025, anunță lansarea unui nou produs de vacanță: charter cu zbor direct din București către Mauritius, disponibil în perioada decembrie 2026 – martie 2027. Pachetele pornesc de la 1.499 euro/persoană, iar compania estimează vânzarea a aproximativ 2.700 de locuri în acest prim sezon de operare. Zborurile vor fi operate cu o aeronavă Airbus A330, dotată cu 274 locuri, dintre care 18 locuri dedicate clasei business, durata zborului fiind de aproximativ 9 ore. Pentru acest nou produs, Karpaten Turism are deja în portofoliu peste 100 de hoteluri contractate pe insulă, acoperind atât segmentul all-inclusive premium, cât și opțiuni boutique și resorturi de lux.

Lansarea charterului către Mauritius vine ca răspuns la o schimbare de comportament observată în rândul turiștilor români care în mod tradițional alegeau pentru sezonul de iarnă destinații precum Dubai sau alte locații exotice accesibile prin escale în Orientul Mijlociu: Doha sau Dubai.

„Am lansat acest charter către Mauritius pentru a le oferi celor care în mod normal călătoreau iarna în Dubai sau alegeau destinații exotice cu escală în Orientul Mijlociu o alternativă premium, fără îngrijorările legate de contextul politic actual din regiune. Mauritius îndeplinește exact acest rol: o destinație sigură, sofisticată și ușor accesibilă printr-un zbor direct, fără compromisuri asupra calității experienței de vacanță,” declară Alexandru Mărginean, CEO Karpaten Turism.

Alegerea insulei Mauritius ca următoarea destinație de charter nu este întâmplătoare, ci se bazează pe date concrete de vânzări și pe cererea constantă înregistrată în rândul turiștilor români în ultimii ani.

„Mauritius nu a fost aleasă întâmplător, este una dintre destinațiile cele mai bine vândute din portofoliul nostru de exotice, an de an. Insula se remarcă nu doar prin plajele paradisiace și vegetația luxuriantă, ci și prin repere emblematice precum Le Morne Brabant, sit inclus în patrimoniul UNESCO, sau prin experiențe unice pe care turiștii le pot trăi doar aici: vizitarea rezervațiilor cu țestoase gigant, excursiile la Cele Șapte Pământuri Colorate din Chamarel, drumețiile în Parcul Național Black River Gorges, scufundările printre recife de corali sau plimbările cu barca pe apele turcoaz din jurul insulelor Île aux Cerfs și Île aux Bénitiers. Este o destinație care combină perfect relaxarea pe plajă cu aventura și explorarea, motiv pentru care ne așteptăm să intre rapid în topul preferințelor de vacanță ale turiștilor noștri pentru sezonul de iarnă,” explică Alexandra Mărginean, Marketing Manager Karpaten Turism.

În acest sezon de iarnă, portofoliul de destinații exotice operate de companie include pe lângă Mauritius și Capul Verde, Thailanda, Zanzibar, Kenya și Maldive.

Karpaten Turism este cel mai mare tour operator din România și aniversează în acest an 30 de ani de activitate pe piața turismului. Compania are peste 200.000 de turiști anual și o rețea de aproximativ 20 de agenții fizice la nivel național, extinsă recent și pe piața din Republica Moldova. Karpaten Turism este liderul segmentului de charter către destinații exotice, fiind primul operator românesc care a lansat, în 2020, zbor charter direct către Maldive. În 2025, divizia de turism extern (outgoing) a Karpaten Turism a înregistrat vânzări totale în valoare de 1,25 miliarde de lei.

Articole pe aceeași temă: