Stiri Tech

Inovație la rang de artă

4 ian. 2020 2 min

Inovație la rang de artă

Reading Time: 2 minute

Am văzut trecutul și prezentul pe străzile din Seul, iar după vizita la Muzeul Inovației Samsung din Suwon, experiența a fost completă: am văzut ce ne rezervă viitorul în tehnologie.

Am ajuns acasă la Samsung după un drum de mai puțin de jumătate de oră cu mașina din Seul. Aici, în Suwon, compania sud-coreeană a construit un adevărat oraș în oraș. În Samsung Digital City lucrează peste 35.000 de oameni. Ca să vă faceți o idee de această dimensiune, numărul este comparabil cu întreaga populație a Mangaliei.

Vizita noastră în orașul Samsung a început la Muzeul Inovației Samsung, unde am făcut o călătorie în trecut. Aici am avut ocazia să vedem primul televizor din lume, sau primul hard disk Samsung, care avea o memorie de doar 48 MB. Tot aici am văzut și primul laptop produs în Coreea, care a fost fabricat în 1987 și pe care nu puteai să îl ții prea mult timp în mână. Avea 32 de kilograme.

După ce ne-am pus la curent cu trecutul și prezentul, am aruncat și o privire în viitor. Am avut ocazia să vedem cum funcționează o casă inteligentă, în care toate aparatele electrice și electro­nice, de la mașină de spălat la frigider și televizor, sunt conectate la internet și între ele. Poți porni mașina de spălat cu o comandă vocală pe tele­fonul mobil, când te uiți la un film jaluzelele se trag automat, poți verifica prin telefon dacă ușa de la intrare este încuiată și ești anunțat de frigider când rămâne fără bere, spre exemplu.

Coreea de Sud este cea mai inovatoare țară din lume, potrivit ediției din acest an a topului Bloomberg Innovation Index, având cele mai mari investiții în cercetare și dezvoltare. Iar Samsung este una dintre cele mai inovatoare companii din lume. Care este secretul companiei coreene? 1 din 5 angajați ai Samsung lucrează în cercetare și dezvoltare, domeniu în care numai anul trecut compania a investit 15,2 miliarde de dolari.

Samsung Digital City este un oraș al inovației, în care 34.000 de oameni lucrează în zona de R&D pentru a dezvolta viitoarele produse și servicii Samsung. Nu mai puțin de 12.000 dintre ei se ocupă de cercetare și dezvoltare în zona de mobile, iar inovațiile dezvoltate se regăsesc în smartphone-urile din seria Galaxy.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 338 (15 decembrie 2019 – 15 ianuarie 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: