Companii Stiri Tech

Kaufland în parteneriat cu Glovo pentru a-ți livra cumpărăturile acasă2 min

16/08/2019 2 min read

Kaufland în parteneriat cu Glovo pentru a-ți livra cumpărăturile acasă2 min

Reading Time: 2 minute

Începând cu luna august 2019, opțiunea de a comanda produsele din magazinele Kaufland România este posibilă prin serviciul de livrări rapide la domiciliu al aplicației Glovo.

Curierii asigură livrarea produselor în Capitală, fiind deserviți de cinci magazine Kaufland: Barbu Văcărescu, Mihai Bravu, Apărătorii Patriei, Tudor Vladimirescu și Basarab.

Parteneriatul dintre Kaufland România și Glovo este disponibil inițial doar în București, urmând ca până la finele anului în curs să fie analizată lansarea și în alte orașe ale țării.

”Parteneriatul cu Glovo este un prim pas pe care îl facem pentru a oferi clienților noștri un serviciu de livrare acasă sau la birou. Căutăm permanent soluții să ne adaptăm stilului de viață modern al clienților, fără a face rabat la calitate. Pentru noi, acestea sunt prioritare, iar parteneriatul cu Glovo, care este tip pilot, în această fază, este ideal prin rapiditatea livrărilor – care în mare parte au loc prin mijloace de transport sustenabile, ceea ce se subscrie viziunii noastre privind grija față de mediu”, a declarat Valer Hancaș, Marketing Director, Kaufland România.   

Clienții pot comanda în pezent dintre peste 1300 de articole din categoriile: legume și fructe; carne, mezeluri și produse conngelate; lactate, brânzeturi și ouă; cafea, pâine și produse pentru mic-dejun; alimente de bază, dulciuri și snacksuri; băuturi; produse non-alimentare și produse de curățenie sau hrană pentru animale.

Pentru a primi acasă cumpărăturile de la Kaufland trebuie să vă descărcați aplicația Glovo sau să intrați pe site; să vă creați un cont; să alegeți ce vreți să cumpărați din secțiunea Kaufland; să plasați comanda care poate fi achitată direct din aplicație sau la livrare. 

Glovo livrează aproape oice, oriunde și folosește în mare parte o flotă de curieri cu mijloace de transpot sustenabile pentu a oferi o opțiune de livrare ecologică. Așadar, limita maximă a cumpărăturilor care poate fi transportată de curierii Glovo este de 9 kilograme per livrare. 

În prezent, Glovo face livrări în București, Constanța, Iași, Cluj, Brașov, Timișoara și Craiova iar aplicația mobilă poate fi descărcată gratuit din AppStore sau GooglePlay, serviciul fiind disponibil și online, aici.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE