Kaufland România lansează prima rețea de grădini urbane comunitare, transformându-și acoperișurile, exteriorul parcărilor și al magazinelor în spații verzi cultivate cu legume, fructe, arbuști, plante aromatice și flori, care pot fi folosite de comunitate.
„Grădinescu”, cum este denumit proiectul dezvoltat de Kaufland împreună cu partenerii de la Asociația Institutul de Cercetare în Permacultură din România, este o premieră în România și promovează grija față de natură, spiritul comunitar și susține dezvoltarea agriculturii urbane prin propriul exemplu. De asemenea, „Grădinescu” își propune să îi familiarizeze pe copii și adulți cu grădinăritul și ușurința de a avea o alimentație sănătoasă chiar și în mediul urban, anunță compania, într-un comunicat de presă.
Proiectul „Grădinescu” constă într-o rețea de nouă grădini urbane comunitare, dintre care trei amplasate pe acoperișurile magazinelor Kaufland, patru în parcările sau în spatele magazinelor și două în școli din Capitală.
Primul magazin Kaufland cu acoperișul și exteriorul deja transformate în grădini urbane este cel din bd-ul Bucureștii Noi, iar până la toamnă vor fi dotate și cele din strada Barbu Văcărescu, din cartierele Tudor Vladimirescu, Apărătorii Patriei și din școli.
“Prin această inițiativă, Kaufland reinventează conceptul de hipermarket în România și propune din nou un model de responsabilitate. Pe lângă rolul estetic și educativ, grădinile de pe acoperiș și din exteriorul parcărilor aduc și avantaje pentru mediul înconjurător, prin purificarea aerului și reducerea poluării, a zgomotelor și reglarea umidității”, arată reprezentanții Kaufland.
Agricultorii din balcon
Inițiativa vine în contextul în care agricultura urbană sau „grădinăritul pe balcon” este o ocupație din ce în ce mai întâlnită. În acest sens, Kaufland prezintă rezultatele primului studiu privind răspândirea grădinăritului urban în România (studiu realizat de Institutul BICEED, pe un eșantion urban reprezentativ de 1143 persoane din orașe mari, medii și mici din România, prin chestionare aplicate pe teren, față în față). Potrivit sondajului, 7 din 10 români practică agricultura urbană, cultivând la domiciliu legume, verdețuri sau fructe, din dorința de a se bucura de propriile culturi, naturale.
Dintre aceștia, peste jumătate aleg să cultive verdețuri (57% respondenți), în timp ce 39% cultivă fructe, iar 27% cultivă legume, unii combinând mai multe tipuri. Plantele cel mai des cultivate de români în urban sunt căpșunile (25%), lămâile (20%), urmate de roșii, cartofi, pătrunjel, cimbru și rozmarin.
Balconul este locul preferat pentru agricultură urbană de aproape 50% dintre români, în timp ce 14% cultivă în fața blocului, 8% la periferia orașului, iar restul nu găsesc un loc în oraș, orientându-se spre parcele din afara acestuia.
„Proiectul de grădini urbane „Grădinescu” oferă bucureștenilor posibilitatea de a se bucura de spații verzi aparent nefolosite în Capitală. Am identificat în 4 magazine Kaufland din București spații pentru grădini, astfel încât elevii, vecinii și toți cei interesați să aibă un loc unde își pot cultiva o roșie, verdeață, să aibă grijă de flori și plante, sau pur și simplu să poată sta la iarbă verde. Suntem mândri de acest proiect pe care îl lansăm astăzi împreună cu ICPR și vă invităm să ne bucurăm de aceste spații verzi”, declară Katharina Scheidereiter, responsabil CSR Kaufland România.
Grădinile urbane amenajate în cadrul hipermarket-urilor Kaufland sunt comestibile și decorative, pe diferite tematici, în funcție de magazine, cu legume și fructe, plante aromatice, exotice, livezi, solarii, sere, parcele care pot fi adoptate de membri ai comunității vecine, pajiști cu flori, dar și mini-iazuri, ochiuri de apă pentru păsări, hotel de insecte și spații de co-working, evenimente și de relaxare.
De asemenea, de-a lungul anului, grădinile vor găzdui activități de semănare și grădinărit, dar și de relaxare, precum picnicuri sau vizionări de filme la cinematograful în aer liber, dar și cursuri educaționale desfășurate în grădină de specialiștii Institutului partener, pentru copii și adulți.
Grădina urbană din cadrul magazinului Kaufland Bucureștii Noi ocupă o suprafață totală amenajată de 2300 mp, este de tip „plot share”, fiind concepută astfel încât să se autosusțină, după principii de permacultură.
Aceasta cuprinde: o zonă de peisaj comestibil, o zonă de loturi individuale de legume, un solar, o răsadniță și vermicompost, o livadă ce va fi plantată în toamnă, un spațiu multifuncțional pentru evenimente (proiecție de film, loc de joacă, pajiște), un spațiu de lucru amenajat special pentru co-working (prevăzut cu wi-fi, ceai și alte facilități), ochiuri de apă, sistem de irigații, hotel de insecte.
Livezi de arbuști (zmeur, coacăz, alun) și pomi fructiferi (măr, păr, gutui, cais, prun, vișin, cireș).
Rețeaua „Grădinescu”
Grădina din spatele magazinului Bucureștii Noi are o suprafață de 2300 mp și este de tipul „plot-share”, în care membrii comunității sunt invitați să adopte o parcelă de grădină pe care să o îngrijească.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în șapte țări și o rețea de 115 magazine în România.
Sâmbătă și duminică, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, evenimentul…
Virgil a condus operațiunile fondului de pensii din anul 2019, iar anterior a avut diverse roluri de coordonare a echipelor…
Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici…
Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin mai mare…
AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România…
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 –…