Stiri

Kaufland susține peste 200 de copii din centrele Fundației Inovații Sociale Regina Maria cu peste 100.000 de euro

Reading Time: 3 minute

Peste 200 de copii vor primi în continuare sprijin pentru educație. Prin continuarea Proiectului deschis în 2020, „Împreună schimbăm destine” finanțat de Kaufland România, Fundația Inovații Sociale Regina Maria poate continua activitatea atât în cele două centre educaționale pe care le gestionează de peste 8 ani, cât și în noul centru deschis în acest an la Corbeanca.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt peste 200 de copii clasele 1-8 din Băneasa, Clinceni și Corbeanca, cei mai mulți provenind din familii cu mari dificultăți socio-materiale, monoparentale, familii foarte numeroase, sau cu disponiblitate emoțională redusă, pe care Fundația îi susține în principal prin activitățile de educație formală și informală, dar și printr-o masă caldă în fiecare zi.

”Educația este un drept garantat, indiferent de contex social, familial sau economic. Din păcate prea puțini copii care provin din medii defavorizate reușesc să beneficieze de el, să-și depășească condiția de acasă și să aibă perspectiva unui viitor mai bun. Abandonul școlar e o realitate profundă a societății în care trăim, așa că o dată în plus, considerăm că este de datoria noastră să ne implicăm cu măsuri concrete. Prin continuarea proiectului „Împreună schimbăm destine”, alături de partenerii noștri de la Fundația Inovații Sociale Regina Maria, securizăm accesul la educație și suport emoțional pentru peste 200 de copii care au dreptul la normalitate”, declară Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

“Kaufland România reprezintă pentru noi cel mai implicat partener în proiectele Fundației. De când am început colaborarea, compania a contribuit cu peste 300.000 euro în proiectele noastre, atât cele de sănătate cât și de educație. Amintesc aici achiziția de acum 4 ani a unui eco-cardiograf super performant cu ajutorul căruia am oferit peste 7.000 de consultații de specialitate, investiția majoritară în cabinetul de stomatologie pentru persoane cu dizabilități, susținerea pe perioada îndelungată a unei părți importante din activitatea stomatologică socială, reacția extrem de promptă la declanșarea pandemiei când ne-au susținut necondiționat în menținerea deschisă a clinicilor, iar în ultimii doi ani unul din cei mai importanți susținători ai centrelor educaționale ale Fundației, acoperind peste 50% din costurile acestora!” – Cristiana Mateoiu, Director Executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

Cristiana Mateoiu, Director Executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Patria Bank anunță o creștere a profitului în T1 cu peste 170%

Rezultatele financiare înregistrate de Patria Bank la 31 martie 2024 prezintă un profit net de 8 milioane lei aferent primelor…

2 ore ago

Superbrain organizează forumul anual de business pe 20 mai

Luni, 20 mai, 200 de lideri și vizionari din zona de business vor întră în dialog cu scopul definirii unei…

4 ore ago

RAD ART FAIR 2024 se deschide joi cu peste 300 de lucrări de artă

RAD ART FAIR, cel mai important eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România se va desfășura între 16 și…

5 ore ago

Raiffeisen Bank România trece pe Visa

Raiffeisen Bank România a anunțat, miercuri, un parteneriat exclusiv cu Visa, prin care toți clienții băncii vor avea carduri emise…

6 ore ago

Lenovo a lansat un laptop conceput pentru performanțe de top

Lenovo™ a lansat modelul Lenovo ThinkPad™ P14s Gen 5, conceput pentru profesioniștii care au nevoie de performanțe de top într-un…

6 ore ago

S-a lansat România Atractivă, cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural

De astăzi, 15 mai, turiștii români și străini pot descoperi noi destinații de călătorie în țara noastră, cu ajutorul celei…

6 ore ago