Lifestyle Creativitate Stiri

Korn, legendara formație americană, intră în line-up-ul ARTmania Festival 2024

8 feb. 2024 5 min

Korn, legendara formație americană, intră în line-up-ul ARTmania Festival 2024

Reading Time: 5 minute

Korn, unul dintre numele cele mai influente ale scenei rock și metal internaționale, care a contribuit semnificativ la definirea și promovarea curentului nu metal, și Spiritbox, una dintre noile senzații metal ale momentului, vor urca pe scena ARTmania Festival ce va avea loc în perioada 26 – 28 iulie 2024 la Sibiu.

Cele două trupe se adaugă line-up-ului ediției cu numărul 17 care include o serie de nume sonore, ce vor fi prezente în Piața Mare din Sibiu, precum (A-Z): Borknagar (NO), Monuments (UK), Satyricon (NO), The Flower Kings (SE), Alpha Q (RO), Awake the Demons (RO) și TAINE (RO), noi nume urmând să fie anunțate în viitor.

Show-ul Korn din cadrul festivalului face parte din turneul european de promovare al celui mai recent album, „Requiem”, trupa alegând ARTmania pentru concertul pe care îl vor susține la aproape zece ani de la ultima întâlnire cu publicul din România.

Apărută în 1993 în Bakersfield, California, prin unirea forțelor a trei membri ai fostei formații funk metal L.A.P.D., Korn (SUA) a luat cu asalt lumea muzicală încă de la debut, surprinzând cu un sound cu totul inedit pentru acea vreme.

Cu ajutorul producătorului Ross Robinson, trupa a pus fundația a ceea ce va fi ulterior cunoscut drept genul „nu-metal” odată cu influentul lor debut auto-intitulat din 1994 și cu continuarea sa de și mai mare succes „Life is Peachy” (1996). Albumul de debut a consolidat statutul Korn de „unul dintre cei mai mari «game changers» din istoria muzicală a anilor ‛90”, ce va influența și inspira numeroase trupe și va deschide calea pentru apariția unora dintre cele mai de succes tinere formații ale momentului.   

Însă albumele „Follow the Leader” (1998, ce a debutat pe primul loc în Billboard 200, cu cel puțin 268.000 de exemplare vândute în prima săptămână de la lansare) și apoi „Issues” (1999), au fost cele care au adus Korn în atenția publicului larg și au atras succesul comercial, cimentându-le locul de legende ale industriei muzicale aflate mereu în topul preferințelor fanilor din întreaga lume, cu o carieră de succes chiar și la aproape 30 de ani de la înființare.   

Această legendă a scenei metal internaționale, ce are la activ 14 albume de studio și un palmares impresionant de premii, se va reîntâlni cu fanii din România, la festivalul ARTmania, pe 27 iulie, în cadrul unui show care promite să fie cu totul special!

Spiritbox (CA), tânăra senzație metal a zilelor noastre, la ARTmania Festival 2024

Spiritbox (CA), tânăra senzație metal a zilelor noastre, considerată singura trupă din ultimii ani care a cunoscut o ascensiune atât de rapidă, de la Slipknot încoace, va concerta la ARTmania pentru prima dată în România.

Spiritbox, nume inspirat de dispozitivul prin care se crede că se poate vorbi cu cei trecuți în cealaltă lume, este trupa care a strâns 66 de milioane de streamuri înainte de a-și lansa albumul de debut, crescând acest număr la 300 de milioane după lansarea primului LP, „Eternal Blue” (2017), material care a ajuns pe locul 1 în topurile rock și hard rock din SUA și Canada, urcând pe locul #13 pe Billboard 200.

Cunoscuta revistă „Kerrang!” a oferit acestui album o recenzie perfectă, de 5/ 5, numindu-l „debutul anului” și a rezervat formației coperta publicației, apariție care a fost urmată de unele pe copertele Revolver, Poll Star, Rock Sound sau Metal Hammer (care a oferit un review de 10/10 și l-a numit „o capodoperă a muzicii heavy metal moderne”) și de articole în alte cunoscute publicații precum Loudwire, Forbes, Billboard, AltPress sau Spin.

După albumul de debut al cărui nume este inspirat de virusul informatic onomim, Spiritbox și-a mai lansat două EP-uri bine primite de public și de industria muzicală, un mashup în colaborare cu artista rap Megan Thee Stallion și a obținut anul acesta (2024) prima nominalizare la Grammy la categoria „best metal performance” pentru piesa „ Jaded ” – o performanță fără precedent până acum pentru o trupă metal aflată încă la începutul carierei.

La ARTmania, pe 27 iulie, pasionații de rock și metal vor avea ocazia de a se întâlni cu intensitatea feroce atent îmbinată cu pasaje melodice, cu splendoarea tehnică și cu emoțiile profunde generate de piesele marca Spiritbox!

Program pe zile:

Vineri, 26 iulie

Satyricon

The Flower Kings

Alpha Q

3 noi trupe vor fi anunțate în curând

Sâmbătă, 27 iulie

Korn

Spiritbox

Borknagar

Monuments

TAINE

Awake The Demons

Duminică, 28 iulie

Duminică, în cea de-a treia zi de festival, show-urile din festival se vor muta în curțile muzeelor din zona centrală a cetății sibiene, locuri mai intime și potrivite pentru spectacolele programate pentru ultima zi a ediției din acest an. Acesta este primul pas în reintroducerea scenelor pe care în trecut au concertat nume iconice precum: Peter Hammill, Deine Lakaien, 65days of static, Tides of Nebula sau Hauschka.

Mai multe detalii despre evenimentele speciale programate duminică și noi formații ce vor completa line-up-ul de pe Scena Mare vor fi anunțate în curând.

Dat fiind succesul campaniilor de pre-sale pentru ediția din acest an și ținând cont de capacitatea limitată a spațiilor de concert din această a treia zi (duminică, 28 iulie), mai pot fi achiziționate doar 150 de abonamente de 3 zile (vineri, 26 iulie – duminică, 28 iulie), urmând ca, după epuizarea acestora, să mai fie disponibile doar abonamente de 2 zile (vineri, 26 iulie și sâmbătă, 27 iulie), precum și bilete de o zi.

Abonamente și bilete pentru ARTmania Festival 2024 sunt în vânzare pe website-ul oficial (www.artmaniafestival.ro ) și pe iabilet.ro.

Poster ARTmania line up Korn si

În prezent, mai sunt disponibile:

ABONAMENTE:

  • 150 de abonamente de 3 zile (pentru vineri, 26 iulie și sâmbătă, 27 iulie în Piața Mare și duminică, 28 iulie, în diverse locații din zona centrală a orașului Sibiu) la prețul de 450 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului;
  • 300 abonamente de 2 zile (pentru zilele de vineri, 26 iulie și sâmbătă, 27 iulie) la prețul de 450 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului;
  • 1.500 abonamente de 2 zile (pentru zilele de vineri, 26 iulie și sâmbătă, 27 iulie) la prețul de 550 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului; urmând ca la următorul anunț prețul acestora să fie de 650 lei/ buc. + taxe

BILETE PE ZILE:

  • 333 Bilete individuale pentru „Day of Choice” (vineri, 26 iulie sau sâmbătă, 27 iulie) la prețul de 333 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului;
  • 500 Bilete individuale pentru ziua de vineri, 26 iulie 2024 la prețul de 350 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului;
  • 500 Bilete individuale pentru ziua de sâmbătă, 27 iulie 2024 la prețul de 350 lei/ buc. + taxe, disponibile în limita stocului;

ARTmania Festival 2024 Official Facebook Event: http://tinyurl.com/2jsewezj

ARTmania Festival Facebook page: https://www.facebook.com/ARTmania.Festival

Instagram: https://www.instagram.com/artmania_live/

twitter: https://twitter.com/ARTmaniafest

YouTube channel: https://www.youtube.com/@ArtmaniafestivalRo/featured

Array

Articole pe aceeași temă: