Stiri

Sălile de fitness 18GYM și Stay Fit Gym se unesc, cu susținerea Enterprise Investors

6 oct. 2026 6 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Sălile de fitness 18GYM și Stay Fit Gym se unesc, cu susținerea Enterprise Investors

Reading Time: 6 minute

18GYM, o rețea de săli de fitness din România cu creștere accelerată, susținută de Enterprise Investors, și Stay Fit Gym, una dintre cele mai mari rețele de fitness din România, au convenit să își combine operațiunile pentru a crea o platformă dual-brand cu peste 120 de cluburi la nivel național și 130.000 de membri. Tranzacția va uni două companii puternic complementare, cu prezențe geografice distincte, creând o ofertă extinsă pentru consumatorii din întreaga țară.

Stay Fit Gym a fost fondată în 2012 de Alexandru Lascăr, Marius Preodișteanu și Laurenţiu Lascăr, care au coordonat dezvoltarea companiei până la o rețea de 77 de cluburi și 80.000 de membri, la nivelul lunii septembrie 2026, consolidând în același timp o prezență puternică în București și în sudul României. 18GYM operează în prezent 45 de cluburi, în principal în nordul țării. Ambele branduri își vor păstra poziționările distincte și complementare, continuând să se concentreze pe facilitarea accesului unui public cât mai larg la servicii de fitness de înaltă calitate. Împreună, cele două branduri vor deservi clienți într-o zonă geografică mai mare din România, valorificând amprenta și dimensiunea lor cumulate.

„Am petrecut mai bine de un deceniu construind Stay Fit Gym în jurul nevoilor celor care fac sport în România”, a declarat Alexandru Lascăr, cofondator și CEO al Stay Fit Gym. „Unirea forțelor cu 18GYM nu înseamnă doar reunirea a două rețele cu prezențe geografice complementare, ci și posibilitatea de a ne adresa unei baze mai largi de clienți, cu o gamă mai diversă de experiențe de fitness.” Marius Preodișteanu, cofondator Stay Fit Gym și responsabil de expansiune, a adăugat: „Alexandru, Laurenţiu și cu mine suntem mândri de compania și echipa pe care le-am construit până acum și ne bucurăm să reinvestim alături de Vlad Ronea, fondatorul și CEO-ul 18GYM, și de Enterprise Investors, urmându-ne angajamentul de a rămane implicați în următoarea etapă de creștere.”

„18GYM și Stay Fit Gym au construit afaceri puternice, care se completează foarte bine”, a declarat Vlad Ronea. „Unirea lor ne oferă oportunitatea să valorificăm punctele forte ale ambelor branduri, să investim în continuare în experiența membrilor și să aducem servicii de fitness de înaltă calitate unui număr mai mare de oameni din toată țară.”

Piața de fitness este în creștere

Piața de fitness din România este insuficient penetrată, în comparație cu piețele europene mai mature, ceea ce oferă un potențial semnificativ de creștere. În același timp, cererea pentru servicii de fitness accesibile și de calitate continuă să crească, într-o piață încă fragmentată, cu un număr mare de operatori independenți și rețele locale mai mici. Pe măsură ce stilul de viață mai sănătos și practicarea regulată a exercițiilor fizice devin tot mai prezente în rândul consumatorilor români, aceste tendințe creează un potențial semnificativ pentru extinderea în continuare a rețelelor de cluburi.

„Scalarea unor companii solide prin strategii de tip buy-and-build bine executate face parte, de mulți ani, din abordarea Enterprise Investors, inclusiv în România. Principiul este constant: susținem fondatori care au demonstrat viabilitatea modelului lor operațional și le oferim capitalul și sprijinul necesare pentru a accelera creșterea în piețe fragmentate. Am aplicat această abordare în cazul mai multor companii din portofoliul nostru din România, de exemplu prin achizițiile recente realizate de PragmaGO și eTravel, și vedem oportunitatea de a o aplica și aici. Ne bucurăm să îi susținem pe Vlad, Alexandru, Marius și Laurenţiu în următoarea etapă de creștere”, a declarat Bartosz Kwiatkowski, partener la Enterprise Investors, care a coordonat proiectul.

După finalizarea tranzacției, Vlad Ronea și Alexandru Lascăr urmează să conducă împreună noua companie, alături de Marius Preodișteanu, Laurenţiu Lascăr și echipele extinse ale 18GYM și Stay Fit Gym.

Enterprise Investors a anunțat investiția în 18GYM în luna martie și a finalizat tranzacția în iunie. Aceasta a reprezentat cea de-a opta investiție directă a companiei în România, unde EI are o prezență continuă din anul 2000 și a investit în total 217 milioane EUR. Pe lângă investițiile sale directe, firma a susținut și achiziții de tip add-on realizate în România de companii din portofoliu.

Enterprise Investors este unul dintre cei mai mari jucători de private equity din Europa Centrală și de Est. Activă din 1990, firma a strâns zece fonduri, care au investit și angajat 2,5 miliarde EUR în 164 de companii și au realizat exituri din 143 de companii.

Tranzacția este supusă aprobărilor uzuale din partea autorităților de reglementare și se estimează că va fi finalizată în următoarele patru luni. Până atunci, 18GYM și Stay Fit Gym vor continua să opereze independent.

La finalizarea tranzacției, Enterprise Investors Fund IX va deține o participație minoritară semnificativă în compania rezultată, alături de fondatorii 18GYM. Fondatorii Stay Fit Gym vor deveni, la rândul lor, acționari minoritari, în timp ce Morphosis Capital, investitor existent deja în Stay Fit Gym, va realiza un exit integral.

Valoarea tranzacției nu a fost dezvăluită.

Tranzacție asistată de RTPR

RTPR a asistat Enterprise Investors, unul dintre cele mai mari fonduri de private equity din Europa Centrală și de Est, și compania din portofoliul său 18GYM în legătură cu investiția în Stay Fit Gym. Cele două rețele de fitness vor continua să funcționeze sub o platformă cu brand dublu, având peste 120 de cluburi în întreaga țară și deservind 130.000 de membri. Tranzacția este supusă aprobărilor obișnuite din partea autorităților de reglementare, iar finalizarea acesteia este preconizată sa aibă loc la începutul anului viitor.

După finalizarea tranzacției, Enterprise Investors va deține o participație minoritară semnificativă în entitatea nou creată, alături de fondatorii 18GYM și Stay Fit Gym. Tranzacția va marca, de asemenea, ieșirea completă din acționariat a Morphosis Capital, un actual investitor în Stay Fit Gym.

„Este o tranzacție transformatoare pentru 18GYM și o etapă importantă în călătoria noastră. O tranzacție de o asemenea amploare și complexitate, care implică mai multe fluxuri de lucru, necesită persoanele potrivite la masa negocierilor. Doresc să le mulțumesc Marinei, lui Costin și întregii echipe RTPR pentru profesionalismul, pragmatismul și dedicarea de care au dat dovadă pe parcursul întregului proces. Așteptăm cu nerăbdare următorul capitol și să construim, împreună cu Stay Fit și Enterprise Investors, una dintre cele mai solide platforme de fitness din regiune”, a declarat Vlad Ronea, fondator și CEO al 18GYM.

Echipa de proiect a fost coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Counsel), care au fost asistați îndeaproape în toate etapele mandatului de Alexandru Adam (Managing Associate) și Tudor Cucu (Junior Associate). Din echipa de due diligence au mai făcut parte Iulian Maier (Senior Associate) și Oana Stan (Junior Associate). Marius Barbu (Senior Associate) a oferit consultanță cu privire la aspecte legate de contractele de management. Roxana Ionescu (Partner) și Șerban Hălmăgean (Managing Associate) au gestionat aspectele de concurență și cele privind investițiile străine directe ale tranzacției, precum și notificarea operațiunii de concentrare economică. Echipa de finanțare a fost compusă din Alexandru Retevoescu (Partner) și Bianca Eremia (Senior Associate).

„Relația noastră cu Enterprise Investors se întinde pe o perioadă de mai mulți ani și cuprinde o gamă largă de mandate, atât achiziții, cât și vânzări. Apreciem sincer încrederea pe care ne-o acordă în mod constant și suntem încântați că am avut ocazia să îi asistăm în legătură cu această nouă investiție strategică în România. Acest proiect reprezintă încă un exemplu al capacității echipei noastre de M&A de a sprijini clienții pentru cele mai complexe, sofisticate și inovatoare tranzacții de pe piață”, a declarat Costin Tărăcilă, Managing Partner RTPR.

„Suntem onorați că am sprijinit Enterprise Investors și 18GYM într-o tranzacție care reunește două companii puternice și complementare pentru a crea una dintre cele mai importante platforme de fitness din România. Mandatul a necesitat o coordonare strânsă între mai multe fluxuri de lucru și o abordare pragmatică pentru o tranzacție cu o structură sofisticată. Dorim să felicităm echipele Enterprise Investors și 18GYM, precum și toate părțile implicate pentru atingerea acestui reper important”, a adăugat Marina Fechetă-Giurgică, Counsel la RTPR.


De-a lungul anilor, RTPR a asistat Enterprise Investors în numeroase mandate semnificative, printre care vânzarea lanțului de supermarketuri Profi către Mid Europa Partners, la momentul respectiv cea mai mare tranzacție a unui fond de investiții în România și cea mai mare tranzacție în sectorul de retail încheiată vreodată în România, achiziția grupului Noriel si ulterior vânzarea către Sunman Group, exit-urile din Smartree Romania și Siveco România, achiziția Macon și Simcor, precum și vânzarea Macon, achiziția și ulterior vânzarea Artima, dar și compania sa de portofoliu PragmaGo la achiziția Omnicredit.

RTPR este recunoscută pe scară largă pentru experiența sa vastă în consultanța oferită fondurilor de investiții și companiilor din portofoliile acestora pe parcursul întregului ciclu de viață al unei investiții. Firma de avocatură a fost implicată în multe dintre cele mai notabile tranzacții de private equity din România, reprezentând clienții atât în mandate de partea cumpărătorului, cât și de partea vânzătorului. Istoricul său solid în proiecte complexe și de referință pentru piață a fost recunoscut în mod constant de către principalele ghiduri juridice internaționale, printre care Chambers & Partners, Legal 500 și IFLR1000, care clasează practica de Corporate/ M&A în prima poziție și recomandă mai mulți dintre avocații RTPR ca Leading Lawyers sau Rising Stars pentru acest domeniu.

Articole pe aceeași temă: