Stiri

„Loc de Bine” este Marele Câștigător al Galei Societății Civile 2022. Gala Societății Civile a sărbătorit 20 de ani dedicați societății civile

29 sept. 2022 3 min

„Loc de Bine” este Marele Câștigător al Galei Societății Civile 2022. Gala Societății Civile a sărbătorit 20 de ani dedicați societății civile

Reading Time: 3 minute

Loc de Bine,  proiect implementat de Asociația Zi de bine, este Marele Câștigător al Galei Societății Civile 2022. Beneficiarii proiectului au fost copii victime sau martori în dosare penale care se judecă în județele Costanța, Vrancea, Vâlcea, Argeș, Sibiu, Mureș și Bacău. Scopul principal al poiectului a fost crearea unui loc sigur, amenajat la standarde europene, unde să se obțină o mărturie unică de calitate, cu risc cât mai mic de retraumatizare și care să elimine nevoia reaudierii.

Pe când Asociația Zi de Bine demara proiectul, alături de Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale și Ministerul Public, în România exista o singură cameră de audieri pentru copii. Într-o singură lună, Zi de Bine a realizat și inaugurat trei astfel de camere. Reușita Asociației a avut ecou imediat în mediile juridice, care s-au inspirat pentru propriile nevoi – singurul tribunal pentru minori din România și-a amenajat o cameră dedicată copiilor. Iar Asociația Zi de Bine a avut atât de multe cereri din alte județe, încât a prelungit proiectul până în decembrie 2021, când a ajuns la șapte astfel de camere în județele mai sus menționate.

Proiectul Loc de Bine a fost în cele din urmă preluat de Ministerul Public, iar Parchetul General urmează să amenajeze 35 de camere de audieri pentru copii, în sediile a cinci Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Capitală, dar și în 30 de sedii de Parchet din țară.

Loc de Bine este câștigător al Premiului I și al Premiului pentru Impact Social – oferit de Ashoka România, partener strategic GSC – în cadrul secțiunii Apărarea drepturilor individuale/ colective.

De asemenea, Loc de Bine a obținut Premiul I și în cadrul secțiunii Premiul Special pentru Inovație.

Asociația Zi de Bine a obținut și Premiul pentru Impact Social în cadrul secțiunii Sănătate pentru proiectul TeenLine, Premiul II în cadrul secțiunii Incluziune Socială pentru proiectul Ochii care nu se uită și Premiul Special Organizația New Entry pentru proiectul Studiourile Ferentari.

Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică din Turda, Cluj a fost multi-premiată în cadrul secțiunii Tineri de Bine – secțiune dedicată proiectelor gândite și implementate de tineri cu vârste între 15 și 25 de ani. Astfel, proiectele Asociației au obținut premiile secțiunii după cum urmează: Suflet de Copil Premiul I, Connect:ED – Premiul II și Studioul Civic – Premiul III. Sectiunea Tineri de Bine a fost introdusa anul acesta in structura competitiei in baza parteneriatului strategic cu ASAP România, program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute și susținut de Lidl România, care urmărește să educe tânăra generație cu privire la importanța colectării separate a deșeurilor reciclabile.

Premiile pentru Impact Social, dezvoltate alături de Ashoka România, partener strategic, au fost și ele acordate în cadrul Festivității de premiere din 28 septembrie. Acestea au mers către Asociația Casa Bună pentru proiectul Lecții online la Casa Bună – secțiunea Educație, Învățământ, Cercetare; Asociația Q-Arts pentru proiectul Muzeul Abandonului. Muzeu forum digital și participativ. – secțiunea Artă și Cultură; Asociația Zi de Bine pentru proiectul Loc de Bine – secțiunea Apărarea drepturilor individuale/ colective; Asociația Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși pentru proiectul Casa Cavalerilor – Centru de tineret în satul Ruși – secțiunea Comportament Civic și Participare publică; Asociația Zi de Bine pentru proiectul TeenLine ­– secțiunea Sănătate; Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială pentru proiectul Aplicația See You – secțiunea Incluziune socială; Asociația M.A.M.E. pentru proiectul Centrul Steluțelor – centru de suport și recuperare psiho-socio-medicală destinat copiilor grav bolnavi – secțiunea Servicii de asistență socială; și către Asociația The Social Incubator pentru proiectul LUCREZ DIN NOU – secțiunea Dezvoltare economică și socială.

În baza parteneriatului cu Ashoka România, GSC reia și anul acesta masterclass-ul Impact Academy dedicat câștigătorilor competiției. În cadrul acestui masterclass, organizațiile se vor concentra asupra modului în care pot urma în activitățile lor o abordare orientată spre impact sistemic.

Câștigătorii Premiilor I din cadrul competiției au fost premiați de către partenerul principal al GSC – Rompetrol cu vouchere de carburant în valoare totală de 72.000 lei, contribuind astfel la eforturile organizațiilor pentru a-și putea susține cauzele.

146 de iniţiative, respectiv 110 proiecte, 15 programe și 21 de campanii de comunicare s-au înscris la cea de-a XX-a ediţie a Galei Societăţii Civile. Proiectele au fost jurizate de 55 de specialişti în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit, la care se adaugă reprezentanți ai sectorului privat.

Câștigătorii Galei Societății Civile 2022 au fost anunțați în cadrul Festivității de premiere de la Ateneul Român, eveniment moderat de Răzvan Exarhu, realizatorul emisiunii Morning Glory de la Rock FM.
În deschiderea Festivității, spectatorii s-au bucurat de un moment artistic regizat de Chris Simion, membru fondator Grivița53, și dedicat câștigătorilor Marelui Premiu al Galei Societății Civile din cei 19 ani de până acum.

La Festivitatea de premiere a Galei Societății Civile 2022 au participat peste 500 de invitați, printre care reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Consiliului General al Minicipiului București și Consiliului Județean Ilfov, ai Ministerelor, dar și reprezentanți ai Ambasadelor din România. De asemenea, Nicușor Dan – Primarul General al Municipiului București a fost prezent la Festivitate și a înmânat Premiul I din secțiunea Comportament Civic și Participare Publică a competiției, câștigat de Asociația Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși, pentru proiectul Casa Cavalerilor – Centru de tineret în satul Ruși.

Festivitatea Galei Societății Civile poate fi vizionată aici.

Lista câștigătorilor Galei Societății Civile poate fi consulată pe website.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: