Companii Stiri

Lumea la pachet2 min

16/09/2015 2 min read

author:

Lumea la pachet2 min

Reading Time: 2 minute

In fiecare noapte, cand cei mai multi locuitori din Leipzig dorm, 60 de avioane decoleaza si aterizeaza in hub-ul celei mai mari companii de curierat din lume, DHL Express. Sute de mii de colete sunt descarcate, sortate si incarcate din nou in mai putin de doua ore, astfel ca orice pachet trimis seara de la Bucuresti poate ajunge la New York, Bahrain sau Singapore in dimineata urmatoare.

Constructia hub-ului DHL din Leipzig a inceput in 2005, pentru a fi inlocuit cel din Bruxelles care nu mai putea fi dezvoltat din cauza restrictiilor pentru zborurile de noapte. Dupa 10 ani si investitii de 507 milioane de euro, hub-ul situat intre aeroportul Leipzig/Halle si localitatea Schkeuditz are aproape 4.000 de angajati si o capacitate de sortare de 60.000 de colete si 43.000 de documente pe ora.

La sfarsitul anului, dupa finalizarea lucrarilor de expansiune, dimensiunea depozitului va ajunge la 88.000 de metri patrati, adica la marimea a 11 terenuri de fotbal. De altfel, suprafata totala a hub-ului este de 2 milioane de metri patrati, mai mare decat Principatul Monaco, daca vrem sa folosim un alt ordin de marime.

Daca un avion aterizeaza la 0:55, in 15 minute este descarcat, coletele sunt sortate, scanate, puse in containere care sunt din nou incarcate in avion, iar la 2:50 decoleaza. “Procesarea coletelor dureaza mai putin de doua ore si la fiecare trei minute aterizeaza sau decoleaza un avion”, spune Roy Hughes, vicepresedinte executiv Network Operations & Aviation, DHL Express Europa. Acesta a aratat ca cele aproximativ 60 de avioane care opereaza in cadrul hub-ului transporta un volum total de 1.900 de tone zilnic.

Extinderea hub-ului a inceput in 2013 iar investitiile in acest proces s-au ridicat la 150 de milioane de euro. In urma expansiunii, capacitatea operationala a hub-ului a fost dublata, fiind construite spatii de depozitare aditionale (40.000 de metri patrati) si de birouri (4.000 de metri patrati). Totodata, numarul de expeditii a crescut la 150.000 pe ora, adica 42 de expeditii pe secunda.DPDHL Template 2013

Hub-ul de la Leipzig este si producator de energie. Panourile fotovoltaice (1.000 de metri patrati) plasate pe acoperisul hangarului produc 100.000 de kilowati/ora anual, compania reducand astfel cu peste 3.000 de tone emisiile de CO2.

DHL Express Europa opereaza 210 zboruri zilnic, catre 80 de destinatii in Europa, iar 90% dintre expeditii trec prin Leipzig.

DHL Express are trei hub-uri globale (Leipzig, Cincinnati si Hong Kong), 19 regionale si sapte de tranzitie.

DHL este parte din Deutsche Post DHL, grupul lider pe piata de servicii postale si logistice din lume.

La sfarsitul lui 2014, grupul Deutsche Post DHL a obtinut un profit inainte de dobanzi si taxe (EBIT) de 2,965 miliarde euro, 42% din acesta fiind reprezentat de profitul DHL Express (1,260 miliarde euro).

La nivel global, DHL Express are 83.000 de angajati, o flota de 250 de aeronave si 38.600 de vehicule si deserveste 2,6 milioane de clienti in 220 de tari si teritorii.

Galerie Foto

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea POLITICI DE CONFIDENȚIALITATE