Tech Stiri

Maşini autonome dezvoltate de studenţi

21 mai 2019 2 min

Maşini autonome dezvoltate de studenţi

Reading Time: 2 minute

Mai mulți studenţi, de la universități tehnice din România și Republica Moldova, au dezvoltat împreună cu experții Bosch algoritmi de conducere autonomă pentru mașini la scara 1:10, în cadrul competiției Bosch Future Mobility Challenge.

„Am fost foarte impresionat de studenţii talentaţi, pasionați și foarte bine pregătiți din punct de vedere tehnic, care au participat în acest an la Bosch Future Mobility Challenge. Mi-ar plăcea să îi văd pe acești studenți talentați şi la anul, la cea de-a treia ediție. Talentul lor este esenţial pentru viitorul nostru, deoarece ei sunt cei care ne vor ajuta să depăşim provocările viitorului”, a spus Dennis Raabe, directorul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj, în cadrul evenimentului Bosch Future Mobility Day (BFMD).

În competiţie au fost selectați 100 de studenţi, de la universități tehnice din România și Republica Moldova, formând 22 de echipe participante. Aceştia au lucrat aproximativ cinci luni, împreună cu experții Bosch. După ce în semifinale s-au clasat opt echipe, concursul a fost câștigat de echipa „Petrekere Fantomă în Rachetă” de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), specializarea mecatronică, formată din Rareș Lemnariu, Mircea Muntean, Daniel Mureșanu, Alin Opriș și mentorul Alin Pleşa.

„Am lucrat timp de patru luni și jumătate la acest proiect, câte 6-8 ore pe zi, de două ori pe săptămână. Ne-am gândit că o să fim pe podium, dar nu ne-am așteptat să câștigăm chiar premiul întâi. Suntem foarte bucuroși”, a declarat Rareș Lemnariu, coordonatorul echipei „Petrekere Fantomă în Rachetă”.

Următoarele două poziţii au fost ocupate de echipele „Hakuna Matata” (UTCN), respectiv „The Pelicans” (Universitatea Politehnică din București). Premiul publicului a fost câștigat de echipa „The Pelicans”.

bosch mobility days 2019În cadrul evenimentului organizat de Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, alături de fabrica Bosch din Cluj, participanții au asistat la demonstrații cu mașini care parchează singure sau care frânează automat la detecţia bicicletelor. De asemenea, au testat scutere și biciclete electrice și simulatorul de accidente Titi Aur. Multe dintre tehnologiile prezente la eveniment au fost aduse pentru prima oară în România, cum ar fi sistemul de proiecție interactivă pentru bucătării Bosch PAI, prima dată prezentat anul acesta la Consumer Electric Show (CES) în Las Vegas. „M-am bucurat să văd atât de mulţi participanţi la eveniment. Sunt recunoscător tuturor colegilor mei și tuturor voluntarilor care au făcut posibilă această zi specială, nu numai pentru noi, ci și pentru vizitatorii noştri”, a spus Raabe.

Cei 300 de copii prezenți la eveniment au avut o zonă specială dedicată, unde au participat la activitățile şi atelierele de creaţie organizate de eematico, Yuppi Camp și Beard Brothers. În același timp, pasionații de tehnologie au luat parte la conferința interactivă Bosch Future Mobility Talks, a cărei temă centrală a fost depășirea marilor provocări. Printre subiectele abordate în sesiunile de discuţie se numără: mobilitate conectată, Deep Learning, live-hacking, inteligenţă artificilă, digitalizare şi inovare, leadership. Având o colaborare strânsă cu alte centre de cercetare şi dezvoltare din rețeaua globală Bosch, dar şi cu fabrica locală din Jucu, tinerii ingineri din Cluj dezvoltă produse cu competențe înalte în software, hardware, ingineria fiabilității şi mecanică. Tehnologia pentru conducerea autonomă, conectată, Internetul lucrurilor, industria conectată (Industria 4.0) şi vehiculele electrice, sunt doar câteva exemple din portofoliul de inginerie Bosch din Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: