Stiri

Siegfried Mureșan, nominalizarea de premier făcută de Nicușor Dan

17 sept. 2026 2 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Siegfried Mureșan, nominalizarea de premier făcută de Nicușor Dan

Reading Time: 2 minute

UPDATE: Siegfried Mureșan a acceptat nominalizarea ca prim-ministru al României. Acesta a făcut anunțul prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina de Facebook.

Sigfried Muresan premier confirmare Facebook

ȘTIREA INIȚIALĂ: Președintele României, Nicușor Dan, a nominalizat ca premier pe Siegfried Mureșan, însă a declarat că așteaptă o confirmare din partea acestuia că acceptă rolul, înaintea de a oficializa decizia.

„Am ales să desemnez pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate astăzi de partide la consultări. Această persoană este Siegfried Mureșan. Dincolo de faptul că a fost propus de cele trei partide, este o persoană care are o experiență în Parlamentul European, care a negociat de-a lungul timpului lucruri importante, deci are expertiza pentru această poziție. Domnul Mureșan mi-a solicitat un timp de gândire, pe care i-l respect. Rămâne prima opțiune pentru mine. Aștept să îmi confirme sau să îmi infirme înainte de a publica decretul în Monitorul Oficial”, a declarat Nicușor Dan.

Pe parcursul celor aproximativ nouă ore de consultări la Palatul Cotroceni, liderii formațiunilor politice au susținut pentru funcția de premier pe Sorin Grindeanu (propus de PSD), Siegfried Mureșan (propus de PNL-USR-UDMR) și Victor Ponta (Grupul parlamentar Uniți pentru România).

În prezent, Siegfried Mureșan este europarlament. La alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, acesta a obținut al treilea mandat consecutiv de eurodeputat din partea PNL. Dacă va accepta nominalizarea, Siegfried Mureșan ar trebui să renunțe la mandatul din Parlamentul European. Membru al Comisiei pentru bugete (BUDG) și al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) în legislatura 2024–2029, acesta a ocupat funcția de președinte al Comisiei pentru bugete (BUDG) în legislatura 2019–2024.

Siegfried Mureșan este raportor permanent al Parlamentului European pentru România în ceea ce privește bugetul UE și Vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu Statele Unite ale Americii.

Din luna mai, Ilie Bolojan a devenit premier interimar, fiind cel mai lung mandat de interimat din istoria democratică a României. Pe 5 mai, moțiunea de cenzură PSD-AUR a fost votată de 281 senatori și deputați, Guvernul Ilie Bolojan fiind astfel demis de Parlament. Guvernul Bolojan a fost învestit pe 23 iunie 2025, inclusiv cu susținerea PSD, care a făcut parte din coaliția de guvernare.

Articole pe aceeași temă: