MidoriStars, muziciana care atrage românii către limba japoneză

MidoriStars, muziciana care atrage românii către limba japoneză

Prima artistă din România care cântă în limba japoneză a lansat recent cel de-al treilea videoclip din carieră, la piesa „Heart Worn Out & Against The Wall”, o altă premieră pentru ea, fiind prima piesă compoziție proprie pe care o lansează în limba engleză. La finalul lunii august, am avut ocazia să ne întâlnim în Timișoara și să realizez un interviu în exclusivitate pentru revista Biz, cu puțin timp înainte ca MidoriStars să fie nominalizată la categoriile Female Vocale Artist și New Artist în cadrul Timișoara Music Awards 2023.

De unde a început pasiunea pentru Japonia, în cazul tău, și cum ai ajuns să o legi cu pasiunea pentru muzică?

A început în copilărie, când cred că la TVR 1 mă uitam la Sailor Moon. Nu știam pe vremea aia exact ce înseamnă anime sau Japonia, dar îmi plăceau foarte mult desenele. Apoi am început să mă uit și la altele și pe măsură ce am crescut, am înțeles că este un un gen specific Japoniei. Am început să mă uit la mai multe, m-am apucat de limba japoneză.

În anul II venise o doamnă profesoară din Japonia, care preda japoneză oricui, nu doar studenților Universității de Vest. Cursurile erau deschise pentru toată lumea și am aflat de la o colegă de la o altă specializare și m-am dus să văd cum este. Mi-a plăcut foarte mult și am rămas la cursuri. Inițial erau înscrise în jur de 100 de persoane și după două-trei săptămâni am rămas vreo 20. Eram împărțiți în două grupe și după încă un an am rămas mai puțini și ne-am unit toți într-o singură grupă.

Pe măsură ce auzeam limba japoneză, desigur, descopeream și bucătăria japoneză, și cultura și făceam și origami. Când eram mică, am primit o carte de origami de la mătușa mea, care locuia în Austria, astfel că știam de ceva vreme de origami. Odată cu cursurile însă, cumva, s-au legat toate.

Am început niște prietenii foarte frumoase cu colegii mei de la cursurile de japoneză și ne vedeam în afara orelor ca să ne facem temele împreună, să studiem, să ne uităm la anime-uri, să gătim. Apoi am început s-o luăm și pe profa cu noi și am învățat foarte multe în acest timp extra, pentru că mergeam cu profa pe stradă și întrebam lucruri și ea ne răspundea sau făceam lista de ingrediente necesare pentru gătit, în japoneză.

Cu muzica nu știu cum s-a întâmplat exact. Mă uitam la anime-uri și ascultând muzică în japoneză și scriind cântece în engleză până la momentul respectiv, am avut un moment când m-am gândit cum ar fi oare să le combin? Oare ce va ieși?

Cum a fost primită muzica ta în Timișoara și în România, în general? Că nu e nimeni în Timișoara care să facă ce faci tu.

Am stat să fac research, să mă interesez dacă mai e cineva de la noi din țară care scrie și cântă în japoneză și n-am găsit nimic. Am și întrebat prietenii care se învârt în cercul ăsta de pasionați de Japonia și n-am găsit pe nimeni. Și am zis ok, înseamnă că sunt prima. Astfel am putut să mă marketez ca fiind primul artist român care scrie, compune și cântă în limba japoneză. Aveam emoții. Până la urmă, este un gen extra nișat.

Nu știam cum o să fie primit, dar am ales să merg pe acest drum. Să lansăm un cântec care e catchy și dansant. Și chiar dacă nu înțelegi neapărat versurile, cumva îți rămâne și îți tot cântă în cap, cum îmi place mie să zic, it lives rent free in your head. Da, a fost primit cu Wow. Încă mă întâlnesc cu oameni cunoscuți pe stradă sau la festival care mă felicită. Prima dată nici nu mi-am dat seama sau nu înțelegeam ce am făcut, dar după ce am realizat le-am mulțumit, bineînțeles.

Ce șanse sunt în România să poți să cânți la festivaluri, să ai propriile tale concerte? Îți dorești acest lucru sau vizezi doar piața internațională?

Îmi doresc. Avem și la noi o comunitate de pasionați de Japonia și acum cumva devine mai populară treaba asta. Acum 13 ani, când am început noi, nu găseai tricouri cu anime-uri sau manga-uri, ori era foarte greu să găsești așa ceva. Nu era nici CrunchyRoll disponibil la noi. Dar acum a început să devină mai cunoscut fenomenul și să apară, să fie din ce în ce mai accesibil. Apar persoane noi care se apucă de japoneză sau doar de citit sau de vizionat anime-uri și cumva simt că este public.

Pentru asta am și primit o invitație pentru a susține un concert la FIT, în spatele casei, Fundația de Tineret din Timișoara și aștept să am mai mult material ca să pot să pregătesc un program și să am cu ce să mă prezint. Mai sunt tot felul de evenimente dedicate culturii japoneze, în București, în mare parte, Zilele Culturii Japoneze sau Comic-Con. Acolo aș vrea să ajung.

În momentul de față câte piese ai și dacă poți povesti câte ceva despre fiecare. De unde ți-a venit inspirația și ce ai vrea să știe lumea despre ele?

Am început cu un cover, urmat de două piese originale scrise și lansate originale. Tocmai a ieșit un al treilea cântec original, doar că este în engleză. E un fel de paranteză. De fapt eu în engleză am început inițial să scriu și nu am să zic gata, cânt doar în japoneză. Îmi place și în engleză. Și mai avem două cântece în japoneză, aflate în lucru. Și sperăm să apucăm să le terminăm cât mai repede.

Primul pe care l-am lansat a fost de fapt cel de-al doilea cântec scris, doar că s-a întâmplat să nu fie gata videoclipul pentru prima piesă și cât timp așteptam ne-am apucat de a doua. A fost gata mai repede și mi s-a părut că e chiar o alegere mai bună de a fi lansat ca prim single. Este despre etapele prin care treci după o despărțire. Partea cu nedormitul, teama de a ieși pe stradă și de a vedea persoana de care te-ai despărțit, cum îți vine să îi iei apărarea și să îți spui că nu a fost atât de rău sau că nu a făcut-o din realitate. În mare parte despre asta este vorba și despre cum treptat ajungi să ai în continuare stările alea nasoale, dar cumva să nu le mai lași să te controleze, ci să preiei controlul asupra tristeții, asupra fricii, asupra durerii și cumva să înveți să trăiești cu ele, știind că o să treacă și o să fie bine.

Ce țeluri ai pentru ce a mai rămas din 2023 și pentru începutul lui 2024?

O să plec în Japonia pe 28-29 septembrie, am primit o invitație de a cânta la Universitate acolo. Așa că luna asta, până atunci, o să mă pregătesc pentru concertul de acolo. Sper să apucăm să filmăm niște chestii în Japonia, pe care apoi să le putem folosi într-un videoclip pentru o nouă piesă. Și după ce mă întorc, în principiu, ne apucăm de piesa următoare.

Spune-ne, te rog, despre colaborarea cu formația Coma și piesa Iza, care practic poartă numele tău. Cât de mult crezi că te reprezintă?

Piesa simt că a fost cumva un fel de note-to-self și a fost o surpriză. Mie îmi place foarte mult piesa „Un semn” și prin 2017 încercasem eu să fac un cover la pian după intro-ul ei. Așa, după ureche, și a ieșit ce a ieșit. Mi se pare că e ceva foarte de începători. Dar, cumva, a ajuns la Cătălin (n.r. Cătălin Chelemen – vocal și textier Coma). Clipul ăla scurt, de 15 secunde sau cât are pe Instagram. Pentru că pe vremea aceea erai limitat 15 secunde.

El a auzit un potențial în ce am realizat eu acolo și au sample-uit pianul cântat de mine, l-au modificat și s-a născut piesa. Am plâns în hohote când am auzit-o prima dată. Eu eram în Timișoara, ei au cântat în București, și un prieten bun, Cosmin, a filmat și mi-a trimis filmarea. Văzusem pe Facebook pe 15 august că urmează o piesă nouă – Iza – mi-au dat băieții teaser-ul, dar nu știam exact ce urma să se întâmple. Pe 15 august a fost primul indiciu. Tot nu înțelegeam exact ce se întâmplă. Și apoi, în 18 sau 19, când am primit filmarea nu-mi venea să cred.

Pentru mine, ca persoană, în primul rând, și ca muzician sau ca artist, o trupă de suflet pe care o admiri și pe care o iubești, pe care o asculți și care înseamnă mult pentru tine, să ia o bucată mediocră de pian pe care cântam, să o prelucreze și să scoată din ea un cântec atât de frumos, este inimaginabil.

Cum îți dorești tu să fii văzută ca artistă și percepută de oameni? Cum te promovezi (presupun că social media contează foarte mult)?

Contează foarte mult. Momentan sunt artist independent și asta înseamnă că fac totul: de la comunicare la postări, la trimis comunicate de presă, la adunat mailuri de la oameni din domeniu cu care eventual să pot să colaborez sau să le trimit ce am făcut. Mi-a luat o lună jumate, poate chiar două, să scriu un e-mail către Ambasada României din Japonia, să le spun că exist și ce fac. Și am fost o surpriză plăcută când au dat share melodiei la ei pe contul oficial de Facebook și mi-au răspuns și la e-mail. M-am bucurat foarte mult, dar este foarte obositor și cumva îți poate lua destul de mult din resursele pe care le ai și pe care trebuie să le împarți între diverse activități.

poze de Raul Bogdan

Cumva ajung să-mi rămână foarte puține resurse pentru partea creativă, pentru scris, compus, repetat. Încă sunt în etapa în care încerc să învăț cum să le echilibrez și să știu să îmi împart mai bine orele și timpul. Și să nu mă abat prea mult de la programul ăsta până când îmi iese. Dar lucrez la asta.

Am avut două zile de filmări săptămâna trecută și până la filmări au fost câteva săptămâni întregi de pregătiri și atunci am simțit cel mai mult nevoia de o echipă, de cineva care să mă ajute, pentru că m-am dus să caut clădiri, pentru că aveam nevoie de un anumit tip de scări, m-am dus să fac rost de un costum de la o absolventă de-a Facultății de Arte, etc. Am coordonat totul și a fost un pic mult. Așa că m-aș bucura să am un manager care să mai preia din treburile logistic-administrative. Să pot să mă concentrez mai mult pe partea creativă.

Cumva simt că încă sunt într-o etapă de explorare și că nu mi-am definit exact un stil care să fie doar al meu, atât din punct de vedere muzical, cât poate și din punct de vedere al imaginii. Dar știu sigur că vreau să fiu percepută ca o persoană care promovează libertatea de exprimare, de a fii tu însuți, care îi încurajează pe cei care mă ascultă sau doar au auzit de mine. Și la un moment dat ziceam că îmi doresc să fac muzică pentru „Clanul Sensibililor”, pentru cei care simt că poate nu au un loc al lor, care simt că nu sunt destul ca să existe, să facă, să se apuce de un proiect.

#BizTimișoara este un proiect powered by Vodafone, realizat cu susținerea Asociației Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
Parteneri: PROFI, tbi bank, IKEA
Mobility Partner: Continental
Sustainability Partner: DM România
Cu sprijinul: Cramele Recaș, Maresi, Iulius Town Timișoara, imobiliare.ro, XCity Towers