BizRemote by certSIGN

Mihai Tecău: Lecțiile crizei sau despre cum nu poți fi niciodată prea pregătit

Reading Time: 3 minute

Traversăm o perioadă fără precedent, lucru care nu ne permite să avem o imagine clară asupra viitorului de după pandemie. Ne concentrăm pe continuitatea activității, pe menținerea tuturor serviciilor operaționale, pe protecția clienților, a angajaților și a partenerilor, și sunt convins că aceasta este lupta pe care toate companiile o duc în acest moment.

de Mihai Tecău

Însă ce vedem deja este o tranziție intensă către digital și online. Deși poate până acum mai existau reticențe sau greutăți în a ne adapta erei digitale, iată că acum suntem aproape obligați să îmbrățișăm această resursă indispensabilă. Răspunsurile trebuie date rapid, operaționalul se mută preponderent în online, asistăm la o mișcare masivă către digital.

Cu siguranță perioada aceasta ne va schimba din multe perspective, atât la nivel personal, cât și ca mod de funcționare al business-urilor.

Ce ne rămâne de făcut este să ne mobilizam cu toții sa trecem cu bine peste aceste clipe, și să tragem concluziile după ce se încheie această perioadă. Atunci vom putea să tragem linie și să concluzionăm ce am făcut bine și ce mai putem îmbunătăți.

Însă, criza aceasta ne-a dat câteva lecții deja, într-un timp destul de scurt, și sunt convins că până la final vom mai învăța mai multe.

Prima lecție demnă de luat în seamă, de toată lumea, ar fi că este în avantajul nostru să acceptăm noutatea. Această noutate a venit pentru noi, la un moment dat din istoria companiei, sub forma digitalizării. Acum avem ocazia să îi descoperim cu adevărat beneficiile în cele mai mici detalii, și realizăm că dacă nu acceptam mai demult acest lucru, care cândva a fost o noutate, acum probabil nu eram pregătiți să facem față provocării neașteptate.

O altă lecție ar fi că schimbarea poate aduce mereu ceva bun. Chiar dacă poate în primă fază orice schimbare ne sperie, ea poate aduce odată cu ea și o îmbunătățire.

Deși în clipele de față ne este tuturor foarte greu, trăim o situație fără precedent căreia trebuie să îi facem față cât mai bine, este de datoria noastră să găsim acea latura pozitivă și puterea de a merge mai departe.

A treia lecție importantă pentru noi, ca business, este că nu poți fi niciodată prea pregătit. De mai mult timp, noi aveam pregătit și îl actualizam periodic, Planul de Continuitate a Afacerii și poate uneori ni s-a părut că mergem prea departe sau că un astfel de plan nu ne va folosi niciodată.

Cu toate acestea, am mers mai departe cu încredere și ne-am asigurat că acest plan este bine pus la punct, și iată că tot efortul nostru acum a dat roade și ne-a ajutat să ne adaptăm cu rapiditate.

Anul trecut chiar am exersat, nu la acest ordin de magnitudine însă, un scenariu care avea în vedere îmbolnăvirea unei întregi direcții ca urmare a unei toxiinfecții alimentare.

Recomandăm tuturor companiilor, fie ele mai mari sau mai mici, să fie prevăzători pentru că niciun scenariu, oricât ar părea el de imposibil, ni se dovedește acum că nu este exagerat.

Și o a patra lecție este una de optimism, este despre puterea de adaptare a oamenilor, despre cum iată, în momente de grea încercare, fiecare om în parte și fiecare business în parte vine cu soluții.

Fie că vorbim despre business-uri care vin în sprijinul sistemului sanitar, de stat care face tot posibilul să vină în sprijinul populației, sau că vorbim despre persoane fizice care ajută persoane vârstnice, fiecare dintre noi caută soluții, ne dovedim solidaritatea și am încredere că fiecare dintre noi va găsi soluțiile potrivite pentru a trece cu bine de această perioadă. 

Mihai Tecău este Președinte Directorat Omniasig. Tecău este CEO al Omniasig din mai 2012, după ce anterior a fost CEO la BCR Asigurări.

Team

Recent Posts

Agroland Business System vrea vânzări nete de 344,6 mil. lei și investiții de 15 mil. lei în 2024

Agroland Business System, grup antreprenorial românesc de retail, agricultură și alimentație, vizează pentru anul 2024, la nivel consolidat, vânzări nete…

2 ore ago

Vă era dor de telefoanele cu taste? HMD lansează Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G

HMD lanseazp o selecție de telefoane cu taste - Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G -…

4 ore ago

Tazz: Românii comandă de 1 mai de 7 ori mai mulți mici față de o zi obișnuită

Ziua Internațională a Muncii, 1 Mai, deține recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an: conform datelor din…

4 ore ago

Ce își uită românii în Uber în 2024. Bucureștiul e în topul european al „uituicilor”

Uber lansează a opta ediție din Enciclopedia anuală a lucrurilor uitate și găsite în Uber, oferind informații despre cum se…

5 ore ago

BCR a acordat credite noi de aproape 6 mld. lei în primul trimestru. Peste jumătate au fost pentru persoane fizice și microîntreprinderi

BCR a înregistrat un profit net de 620 milioane de lei (125 milioane de euro) în primul trimestru din 2024,…

5 ore ago

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul…

6 ore ago