Antreprenori

Mirela Ghiță, MIR International Service: „Codul Fiscal se modifică în fiecare an, chiar și de 100 de ori”

Reading Time: 4 minute

Câți dintre voi, antreprenori fiind, ați renunțat să mai urmăriți modificările fiscale, pentru că abia apucați să întelegeți cum se aplică unele prevederi, pentru ca mai apoi să se schimbe și să fiți nevoiți să o luați de la capăt?

De Mirela Ghiță

Antreprenorii nu trebuie fie străini de Codul Fiscal însă în condițiile date este foarte greu să faci față schimbărilor. Dacă nici nu ai cunoștiințe minime în domeniul economic este aproape imposibil să ții pasul și să înțelegi tot ce te interesează și afectează domeniul tău de activitate.

De multe ori, este o provocare si pentru specialiști să pună cap la cap textele modificate.

Vă propun un exercițiu: căutați pe Google modificări ale Codului Fiscal. Vor apărea multe articole, unele în presa, altele în comunicări oficiale.Însă ca să înțelegi ce s-a modificat, când s-a modificat, de când a intrat în vigoare, dacă se aplică sau nu retroactiv, va trebui să apelați la un specialist fiscal.

Și acum, mai apare o problemă: cum știi la ce specialist să mergi?

Eu vă sfătuiesc să căutați bine și să vă documentați pentru că în meseria asta a noastră o greșeală poate fi „fatală” pentru o afacere.

Noi le spunem tuturor potențialilor clienți să fie atenți la câteva aspecte înainte de a alege o companie căreia să-i încredințeze evidentele financiare și soarta afacerii:

  1. Baza materială a companiei
  2.  Programele de contabilitate pe care le folosesc
  3.  Procedurile interne care asigura acuratetea evidentei contabile.
  4. Modul de abordare în relația cu clientul, în cazul în care se produce o eroare
  5. Cât de bine sunt pregatiti oamenii din acea firma, si mai ales daca lucrează ca o echipa. 

Pe 28 noiembrie, societatea noastră împlineste un sfert de veac. Când am început să oferim serviciile de contabilitate pentru companii și să oferim, mai apoi, și servicii de consiliere fiscală era mai ușor să alegi un specialist de pe piață, pentru că nu erau atât de multe companii acreditate ca acum.

Conform unei analize KeysFin, în ultimii 10 ani, numărul companiilor de contabilitate a crescut cu 30%. Din păcate, nu am cifre statistice legate de ce s-a întâmplă între anii 1996 și 2020.

Pe lângă modificarile frecvente ale Codului Fiscal, antreprenorii mai pot cădea într-o capcană. Aceea a informațiilor care circulă în mediul online, și se dovedesc fie incomplete, fie false.

Dacă un antreprenor primește doar jumătate din informație și i se pare bună, poate avea mari surprize atunci când transmite documentele contabilului sau consultantului fiscal. De aceea, eu merg pe prevenție.

Ai auzit ceva, în discuția cu un alt antreprenor, sau ai de citit ceva interesant, înainte de a aplica, este bine să te consulti cu specialistul tău fiscal.

El te poate sfatui, dar decizia finală este tot la tine.

Este mult mai ușor să faci lucruri corect de la început decât sa rezolvi o problemă.

Am întâlnit situații în care care antreprenorul, fără să întrebe consultantul fiscal, a ajuns să plătească mai mult decât ar fi trebuit, uneori către un alt antreprenor, alteori către bugetul de stat. O situație care putea fi evitată cu doar 15 minute de consultanță fiscală.

Un alt aspect extrem de important pe care trebuie să îl cunoască antreprenorul aflat în căutarea unui nou contabil, este acela că un contabil nu este obligatoriu și consultant fiscal. Sunt profesii diferite, reglementate de legi diferite. Aceeași persoană, numită de noi generic “contabil” poate fi și membru CECCAR și membru al Camerei consultaților fiscali. Este situația ideală pentru un antreprenor.

Ce face contabilul?  În primul rând un contabil lucrează cu “trecutul firmei”. El primește documentele în vederea contabilizării. El nu poate “interveni” sau “modifica” aceste operațiuni economice.

Ce face consultantul fiscal?  Ei bine, consultantul fiscal, mai întâi te îndrumă. Te pune la curent cu legislația, îți oferă variante, pentru ca in final tu sa decizi cum vrei sa procedezi. Abia apoi, dupa ce actele ajung la contabil, el vine si îți calculează taxele.

Am văzut cum lucrează un consultant fiscal în Germania si Austria, și cred că nu ne-ar strica un astfel de model, în care contabilul își face treaba lui, iar ulterior, în mod independent, vine consultantul fiscal și face toate calculele, fără să existe presiune arhicunoscută a datei de 25!  

Este foarte adevărat că un astfel de sistem ar crea dezavantaje bugetului de stat, pentru că s-ar încasa taxele mult mai târziu.

Acum, că am lămurit un aspect al meserie noastre, aș vrea să vă ofer câteva sfaturi care vă pot feri de multe probeleme.

În primul rând, vă sfătuiesc să vă cunoașteti clienții și furnizorii. Este foarte important să stiți cu cine lucrați. Să vă verificați, înainte de efectuarea tranzacțiilor, dacă furnizorii sunt in baza de date ANAF cu mențiunea “Inactiv”.  

Asta înseamnă că vor exista probleme la deducerea TVA și la înregistrarea cheltuielilor deductibile la calcul impozitului pe profit.

Apoi, să vă cunoasteti clienții, să nu aveți surprize că nu vă vor plăti serviciile prestate.

Și, încă ceva, la sfârșit de an puteți direcționa 20% către organizații non profit. Faceți o fapta bună și plătiți mai puțin la stat. Fie că sunteți firmă plătitoare de impozit pe profit, fie că sunteți plătitor de impozit pe veniturile microintreprinderilor, puteti dona acești bani.

Plata trebuie să figureze în extrasul de cont, până la date de 31.12.2021 pentru a putea fi luată în calcul la micșorarea impozitului datorat. Valoarea virată către o astfel de entitate se scade, procentual, din valoarea impozitului datorat. Mai mult decât atât, daca suma virată depașește valoarea rezultata din calcule, nu “ati pierdut banii”.

Se vor recalcula la următorul termen de plata a impozitului respectiv. Și se poate face în limita a șapte ani.

Mirela Ghiță este director general și administrator MIR International Service

Team

Recent Posts

Peste 1 milion de clienți ING Bank au beneficiat de protecție financiară din asigurări NN

NN România și ING Bank România au susținut peste 1 milion de clienți să beneficieze de protecție financiară prin soluțiile…

18 minute ago

Programul BCR de Paște: ce sucursale rămân deschise

Banca Comercială Română (BCR) anunță că de 1 mai 2024, precum și în perioada Sărbătorilor de Paște (3-6 mai), rămâne…

22 de minute ago

Glovo: Ce deserturi au comandat românii în zilele de Paște 

Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, a realizat o analiză privind cele mai comandate…

55 de minute ago

Iberdrola părăsește România, după ce a vândut Eolica Dobrogea One către Premier Energy Group, pentru 88 mil. euro

Spaniolii de la Iberdrola au vândut compania Eolica Dobrogea One, producător de energie eoliană cu o capacitate de 80 MW,…

55 de minute ago

TAROM va primi ajutor financiar din partea statului român în valoare de peste 95,3 mil. euro

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române, TAROM, va primi un ajutor financiar din partea statului român, în valoare de aproximativ…

60 de minute ago

Extinderea startup-ului theCoRD vizează 10 țări până la finalul lui 2024

Startup-ul românesc theCoRD, care a lansat o soluție AI de team coaching estimează că, până la finalul anului, produsul său…

o oră ago