Stiri

Neo Art Connect anunță câștigătorii Programului de Burse și Mentorat

21 feb. 2024 3 min

Neo Art Connect anunță câștigătorii Programului de Burse și Mentorat

Reading Time: 3 minute

De curând au fost desemnați câștigătorii apelului de proiecte pentru bursele celei de-a doua ediții a NEO ART CONNECT, susținute de BRD Groupe Société Générale

Cei 5 câștigători ai burselor NAC, în valoare de 1.000 de euro fiecare sunt Sebastian Comănescu (București), cu Thigmonastic Specimen 001, Dragoș Dogioiu (București) , cu HUSK, Sânziana Gheorghe ( Timișoara ) cu Silicon Souls: Mars Odyssey, Marina Oprea (București) cu Ourcelium și Elena Waldorf ( Cluj – Napoca) cu The Morbid Myth of Digital Dementia.

Aceștia vor beneficia și de un program de mentorat și promovare în cadrul Anualei NAC 2024.

Misiunea din acest an a juriului NAC format din Christl Baur, Președinte, Directoare a Festivalului Ars Electronica ,  Horea Avram, istoric de artă și curator,  Mihai Zgondoiu, artist și curator, Anca Boeriu, artist și profesor în cadrul UNArte București, Andreea Sandu, manager cultural, curator și inițiator al NAC, a fost extrem de dificilă, cele peste 130 de aplicații inspirate de tema acestei ediții, Changing Enviroments, fiind tot atâtea idei relevante. 

Astfel un număr de alte 10 proiecte suplimentare au fost alese de juriu pentru a fi promovate și expuse în cadrul Anualei NAC 2024. Lista celor 10 artiști și grupuri artistice va fi dezvăluită în cadrul unui eveniment special pe 28 februarie la galeria Galateca.

Programul de mentorat și realizarea proiectelor se desfășoară  în perioada februarie – martie 2024, lucrările   urmând a fi expuse începând cu 10 mai la Galeria GALATECA, în București, ca preview pentru Anuala NAC ediția a doua.

“Changing Environments” este tema aleasă pentru acest an și creează un  spațiu  de dezbatere din perspectiva socio-culturală a creatorilor și artiștilor ce integrează, utilizează sau colaborează cu diverse alte domenii științifice și noile tehnologii, despre impactul pe care îl simțim la nivel individual și social-economic-cultural din cauza schimbărilor majore ale societății contemporane, datorate  pe de o parte dezvoltării tehnologiei, a noilor inteligențe artificiale prezente în majoritatea aspectelor ale vieții, dar și schimbărilor climatice și cele de mediu, alături de cele create de conflictele armate în zone din apropierea țării noastre. Tema și conceptul au fost realizate de curatoarele acestei ediții, Anca Boeriu și Andreea Sandu.

“ Îi salutăm pe câștigătorii burselor Neo Art Connect, care vor beneficia de oportunități de mentorat valoroase și de resurse dedicate pentru a-și dezvolta talentele și proiectele în domeniul artistic și științific. Tema din acest an, “Changing Environments”, reflectă importanța adaptării la schimbările din mediul înconjurător, atât din perspectivă artistică, cât și științifică. Ne bucurăm să fim parteneri în această inițiativă care încurajează explorarea și înțelegerea modului în care mediul înconjurător influențează și este influențat de creativitatea și cunoașterea umană. BRD își reafirmă astfel sprijinul său pentru inovație, creativitate și cercetare, și este onorată să facă parte din acest efort comun de încurajare a schimbării și progresului în domeniul artei și științei. Mulțumiri membrilor juriului, care au avut de selectat câștigătorii din acest an dintr-un număr impresionant de aplicații și suntem nerăbdători să vedem lucrările expuse în expoziția de debut a celei de-a doua anuale de artă și știință, programată pentru luna mai 2024.”

Flavia Popa– secretar general BRD Groupe Société Générale.

Prima ediție a Anualei de artă și știință Neo Art Connect (NAC), organizată de galeria Galateca si Asociația Culturală Neo Art România, curatoriată de Anca Boeriu și Andreea Sandu, împreună cu cu Board de specialiști și personalități culturale, s-a încheiat depășind o bornă importantă de peste 10.000 de vizitatori din toată țara. S-a desfășurat în perioada 18 mai – 31 iulie 2023, și a generat o serie de produse culturale remarcabile, situate la intersecția dintre artă și știință, într-un maraton cu peste 25 de expoziții, conectând 10 orașe din țară, peste 40 de spații și organizații partenere, peste 100 de artiști, creatori interdisciplinari și curatori, din generații diferite și cu practici artistice variate.

Cele cinci proiecte câștigătoare ale burselor oferite în cadrul ediției pilot Neo Art CONNECT, împreună cu BRD Groupe Société Générale, desfășurată în toamna anului 2022 și primăvara anului 2023, au fost: EDGES creat de RIH Working Collective (Nițu-Săraru Andrei,  Șerban Camelia, Stanciu Crina Alexandra), Gazing (in)through creat de Entity ( Miruna Croitoru, Nicoleta Ivan, Cosmin Stancu), Striking Network of Uncertain Pixels de Mihai Toth, reGânditorul de Andrei Lazăr și Proiectul P de Daria Langa, reunite în expoziția Reconectare curatoriată la Galateca de Anca Boeriu și Andreea Sandu.

Array

Articole pe aceeași temă: