Stiri Lifestyle

Nichita Stănescu, inedit – ”De dor de sufletul lui Andersen”

23 apr. 2024 2 min

Nichita Stănescu, inedit – ”De dor de sufletul lui Andersen”

Reading Time: 2 minute

Noul volum „De dor de sufletul lui Andersen“, cu texte semnate Nichita Stănescu (1933 – 1983) conţine o colecţie de materiale originale, unele dintre ele necunoscute publicului, păstrate de autor în arhiva sa personală, texte pe care soţia sa (Dora Stănescu) a fost de acord să le publice.

La distanţă de 67 de ani de la debutul său literar (în luna martie a anului 1957 Nichita Stănescu debuta, simultan, cu trei poezii, în revistele Tribuna şi Gazeta literară) apariţia noii sale cărţi în cadrul Editurii Rentrop & Straton a fost îngrijită chiar de către fiica adoptivă a poetului, Mirela Vasilescu (sora cea mică a Dorei).

O notă originală, care întregeşte povestea din jurul acestui volum, este dată şi de faptul că ilustraţiile aparţin nepoatei lui Nichita, Clara Vasilescu.

Tata si teiul ilustratie Clara Vasilescu

Povestea manuscriselor

Sunt 107 pagini ce conţin scurte proze sau poezii cu titluri precum: „Din tainele ţipirigului“, „Mama cea bună şi copilul cel rău“, „Ce mi-a dat mie drept moştenire mama mea“,  „Scroafa cea mică şi Marele Fluture“sau „Tatăl meu şi libelula lui“.

„După cum poate ştiţi, Nichita a trăit mulţi ani într-un apartament din Piaţa Amzei. Este vorba chiar de celebrul apartament care apare în toate povestirile despre febra creaţiei ce avea loc acolo, despre vizitele celor mai cunoscuţi prieteni ai săi din lumea culturală a momentului şi despre ultimele sale zile pe acest pământ.

Ei bine, s-a întâmplat ca familia să decidă să doneze o parte din mobilier către Muzeul Literaturii Române. În pregătirea acestui moment, într-un birou, au găsit ceea ce avea să fie o uriaşă surpriză: un dosar cu mai multe manuscrise ce avea un titlu scris chiar de către Nichita Stănescu – De dor de sufletul lui Andersen.  Dora Stănescu, soţia poetului, a fost apoi cea care a sortat, a catalogat şi, într-un final, a fost de acord să le publice într-un volum la editura noastră”, spune George Straton, preşedintele Editurii Rentrop & Straton.

Array

Articole pe aceeași temă: