Stiri

Nordis Group, parteneriat cu Federația Română de Fotbal

22 dec. 2020 2 min

Nordis Group, parteneriat cu Federația Română de Fotbal

Reading Time: 2 minute

Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în construcția de imobile premium, cu capital exclusiv românesc, susține Federația Română de Fotbal.

Nordis Group și Federația Română de Fotbal au devenit parteneri, iar Nordis va susține Comisia Centrală a Arbitrilor, într-un demers de a dezvolta arbitrajul românesc. Acesta este un contract de sponsorizare prin intermediul căruia sunt sprijiniți arbitrii din România.

Acest parteneriat este o legătură naturală care s-a creat între cele două instituții, mai ales că valorile după care se ghidează Nordis Group sunt aceleași ca ale FRF: pasiunea și determinarea de a fi cei mai buni.

„Ne bucurăm să ne implicăm în susținerea Comisiei Centrale a Arbitrilor prin intermediul Federației Române de Fotbal, pentru că vrem să fim alături de sportul românesc. Înțelegem cât de important este să fim alături de cei care muncesc și care, prin reușitele lor, ne fac să fim mândri că suntem români. Fotbalul, alături de toate celelalte sporturi, putem spune că este o instituție pentru fiecare țară, un motiv de bucurie din care, începând de astăzi, vom face și noi parte”, a declarat Emanuel Poștoacă, fondatorul Nordis Group.

„Prin acest parteneriat, Federația Română de Fotbal demonstrează că și într-o perioadă dificilă pentru societate reușește să continue poziționarea instituției ca partener atrăgător pentru mediul de business din România. Mă bucur că încă o companie românească de prestigiu investește în dezvoltarea fotbalului românesc. Prin construcțiile realizate, Nordis Group transformă viziunea în realitate, iar acum va sprijini construirea arbitrajului românesc la cel mai înalt nivel”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Grupul de firme Nordis are o experiență de 12 ani pe piața de real estate. Compania se concentrează pe dezvoltarea de proiecte care ridică potențialul turistic al României. Astfel, în prezent, are în lucru două ansambluri mixte cu hotel și complex rezidențial, Nordis Mamaia și Nordis Sinaia.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: