Stiri

Nordis Group, parteneriat cu Federația Română de Fotbal

Reading Time: 2 minute

Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în construcția de imobile premium, cu capital exclusiv românesc, susține Federația Română de Fotbal.

Nordis Group și Federația Română de Fotbal au devenit parteneri, iar Nordis va susține Comisia Centrală a Arbitrilor, într-un demers de a dezvolta arbitrajul românesc. Acesta este un contract de sponsorizare prin intermediul căruia sunt sprijiniți arbitrii din România.

Acest parteneriat este o legătură naturală care s-a creat între cele două instituții, mai ales că valorile după care se ghidează Nordis Group sunt aceleași ca ale FRF: pasiunea și determinarea de a fi cei mai buni.

„Ne bucurăm să ne implicăm în susținerea Comisiei Centrale a Arbitrilor prin intermediul Federației Române de Fotbal, pentru că vrem să fim alături de sportul românesc. Înțelegem cât de important este să fim alături de cei care muncesc și care, prin reușitele lor, ne fac să fim mândri că suntem români. Fotbalul, alături de toate celelalte sporturi, putem spune că este o instituție pentru fiecare țară, un motiv de bucurie din care, începând de astăzi, vom face și noi parte”, a declarat Emanuel Poștoacă, fondatorul Nordis Group.

„Prin acest parteneriat, Federația Română de Fotbal demonstrează că și într-o perioadă dificilă pentru societate reușește să continue poziționarea instituției ca partener atrăgător pentru mediul de business din România. Mă bucur că încă o companie românească de prestigiu investește în dezvoltarea fotbalului românesc. Prin construcțiile realizate, Nordis Group transformă viziunea în realitate, iar acum va sprijini construirea arbitrajului românesc la cel mai înalt nivel”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Grupul de firme Nordis are o experiență de 12 ani pe piața de real estate. Compania se concentrează pe dezvoltarea de proiecte care ridică potențialul turistic al României. Astfel, în prezent, are în lucru două ansambluri mixte cu hotel și complex rezidențial, Nordis Mamaia și Nordis Sinaia.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

6 ore ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

6 ore ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

7 ore ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

7 ore ago

76% dintre români consideră că fumătorii adulți ar trebui să primească informații corecte, fundamentate științific, despre produsele fără fum

Cel mai recent sondaj realizat de firma de cercetare independentă Povaddo pentru Philip Morris International (PMI) arată că există un…

7 ore ago

Unde își vor petrece românii Sărbătorile de Paște

Românii aleg să petreacă Sărbătorile de Paște, acasă, împreună cu familia. Un procent de 79% dintre cei intervievați în cadrul…

7 ore ago