Stiri Companii Lifestyle

Noul Defender V8 se alătură gamei Land Rover

26 feb. 2021 7 min

Noul Defender V8 se alătură gamei Land Rover

Reading Time: 7 minute

Land Rover a lansat Defender V8 ca parte a demersurilor de extindere a familiei sale de vehicule cu tracțiune integrală care evoluează permanent și se bucură de recunoaștere internațională. Noul Defender V8 de 525 CP și emblematicul Defender V8 Carpathian Edition oferă o combinație unică de performanță și capabilitate, în care configurarea personalizată a șasiului aduce noi niveluri de implicare a conducătorului auto și de agilitate atât pe drum, cât și pe teren accidentat.

Modele noi valorifică moștenirea vehiculelor Land Rover echipate cu motoare V8 (de la modelul originar Stage I V8 din anii șaptezeci, la cele cu specificații pentru America de Nord din anii nouăzeci și până la puternicul Defender Works V8).

Ce aduce Defender V8?

Defender V8 oferă noi niveluri de performanță printr-un motor pe benzină supraalimentat de 525 CP și reglaje de înaltă performanță ale suspensiei și transmisiei.

LR DEF 110 V8 22MY 250221 11 m

Noul model exclusiv Carpathian Edition are la bază modelul Defender V8 și reprezintă expresia supremă a designului, performanței și capabilității acestei game, iar noul XS Edition înlocuiește modelul First Edition.

Prin introducerea unor noi pachete pentru exterior, a fost extins și potențialul de personalizare al modelului Defender. Pachetele Bright, Extended și Extended Black cuprind elemente ornamentale și de finisaj individualizate, menite să accentueze profilul inconfundabil al modelului Defender.

O altă actualizare constă în conectivitatea sporită. Sistemul multimedia și de navigație ultramodern Pivi Pro cu care este dotat modelul Defender este acum disponibil cu o serie de noi funcționalități dezirabile, inclusiv opțiunea unui ecran tactil de 11,4”.*

Noul Defender V8

Noul Defender V8 este expresia supremă a celor mai robuste autovehicule cu tracțiune integrală produse de Land Rover. Noul și puternicul motor supraalimentat V8 este disponibil pe ambele variante, atât pe 90, cât și pe 110, oferind un nivel superior de performanță și implicare a conducătorului auto, fără a reduce capabilitățile imbatabile ale gamei Defender.

Cu un reglaj unic al suspensiei și transmisiei, inclusiv coeficienți de amortizare personalizați și un nou diferențial activ controlat electronic pe puntea spate, oferă o manevrabilitate mai agilă și mai captivantă, precum și o capacitate sporită de control a dotărilor de confort, toate acompaniate de „coloana sonoră” caracteristică motoarelor V8.

Puterea provine de la motorul Land Rover supraalimentat V8 de 5 litri pe benzină, care produce 525 CP și un cuplu de 625 Nm și este transmisă prin intermediul unei cutii de viteze automate cu opt trepte. Defender V8 90 accelerează de la 0-100km/h în doar 5,2 secunde, are o viteză maximă de 240km/h. Consumul maxim de combustibil este 14,5l/100km, iar emisiile de CO2 pornesc de la 327g/km.**

LR DEF V8 90 22MY 250221 02 m 1

Capacitatea off-road excepțională este o caracteristică definitorie a modelului Defender, iar motorul V8 aduce un nou nivel de atractivitate pentru conducătorul auto, odată cu introducerea unui nou program Dynamic în sistemul Terrain Response de adaptare la starea suprafeței de rulare, disponibil doar la modelele Defender echipate cu motor V8. Acesta ajută conducătorii auto să exploateze caracterul mai dinamic și manevrabilitatea modelului de 525 CP pe carosabil și pe suprafețe neamenajate. Proiectat pentru a fi cel mai rapid și mai captivant Defender de serie construit vreodată, oferă un nivel inegalabil de agilitate și atractivitate pentru conducătorul auto.

Bare antiruliu mai solide și cu diametre mai mari contribuie la reducerea ruliului în viraje foarte strânse, în timp ce diferențialul activ controlat electronic de pe puntea spate introduce un dispozitiv de control al girației care permite controlul fin al ținutei modelului Defender V8 când atinge și depășește limita aderenței.

Cu o siluetă inconfundabilă, Defeder V8 dispune de o serie de dotări unice la exterior. Sigla exterioară personalizată, sistemul de eșapament cu patru guri de evacuare distincte și jantele de 22” din aliaj cu finisaj gri-închis satinat (Satin Dark Grey) se combină pentru a scoate în evidență cel mai puternic model din gamă. Defender V8 este identificat și prin etrierele de frână albastru xenon (Xenon Blue) și discurile de frână de 20”.

Reglajul acustic minuțios al sistemelor de admisie și de evacuare ale modelului Defender V8 asigură un sunet distinctiv și autentic. Calibrat pentru a corespunde oricărei situații de drum, această „coloană sonoră” poate fi intensificată selectând programul Dynamic din sistemul Terrain Response de adaptare la starea suprafeței de rulare.

Clienții pot alege dintre trei culori – Carpathian Grey , Yulong White  și Santorini Black , iar pentru Carpathian Grey și Yulong White este disponibil plafonul exterior de culoare Narvik Black. Detaliile exterioare în culoarea Shadow Atlas (violet închis cu irizări de albastru) completează finisajul distinctiv al noului Defender V8.

La interior, Defender V8 este echipat cu scaune tapițate cu piele Ebony Windsor cu accente Miko Suedecloth și Robustec, finisate cu sigla unică de culoare Ebony. Cadrul planșei de bord a modelului Defender este expus, fiind finisat într-o culoare specială Satin Black. Volanul cu patru spițe este îmbrăcat în Alcantara și este pus în valoare de padele de schimbare a vitezelor finisate în crom satinat, unice pentru modelele V8. Compartimentul airbagului și schimbătorul de viteze sunt îmbrăcate în piele, iar pragurile iluminate sunt completate cu sigla modelului V8.

Defender V8 Carpathian Edition

Noul model exclusiv Carpathian Edition este expresia supremă a designului, performanței și capabilității acestei game, reprezentând punctul culminant în evoluția familiei Defender. Finisat exclusiv în culoarea exterioară Carpathian Grey, se distinge prin plafonul exterior, capota și, pentru prima dată pe noul Defender, ușa spate contrastantă, în culoarea Narvik Black. Printre elementele de identitate vizuală adiționale se numără finisaje personalizate ale siglelor V8 Carpathian Edition, inele de remorcare de culoare Satin Black și etriere de frână distinctive de culoare Xenon Blue.

LR DEF 110 CARPATHIAN EDITION 22MY 250221 01 m

Exteriorul unic este finisat cu pelicula de protecție satinată unică Land Rover. Stratul protector reciclabil pe bază de poliuretan este aplicat pe exteriorul caroseriei, oferind modelului cu tracțiune integrală un finisaj contemporan semi-mat și asigurând protecție împotriva multor agresiuni, de la zgârieturi în parcare până la contactul cu vegetația din zonele off-road.

La interior, Defender V8 Carpathian Edition dispune de aceleași elemente moderne ca și V8, cu scaunele finisate în piele întoarsă Miko Suedecloth și cu accente Robustec, cu volanul îmbrăcat în Alcantara și cu praguri iluminate.

Defender XS Edition

La exterior, XS Edition se identifică prin apărători personalizate de culoarea caroseriei în partea inferioară și a pasajelor roților, precum și prin jantele distinctive de 20” din aliaj, cu finisaj de tip diamant, finisate gri satinat. Sunt disponibile patru culori exterioare: Silicon Silver, Hakuba Silver, Gondwana Stone și Santorini Black.

LR DEF 110 XS EDITION 22MY 250221 m 1

La interior, scaunele cu memorie reglabile electric și încălzite pe 12 direcții ale XS Edition sunt îmbrăcate în piele cu față natural grained, în timp ce cadrul planșei de bord este finisat prin acoperire electrostatică în culoarea gri deschis mat. Pragurile metalice iluminate unice completează interiorul.

Specificația standard include suspensia pneumatică controlată electronic, sistem de reglare automată a suspensiei Adaptive Dynamics și sistemul configurabil Terrain Response de adaptare la suprafața de rulare. În plus, este dotat cu faruri LED Matrix cu lumini de zi, oglindă retrovizoare cu tehnologie ClearSight și sistemul ultra modern multimedia și de navigație Pivi Pro cu sistem audio Meridian cu 10 difuzoare.

Modelul este disponibil cu o gamă de motorizări puternice și eficiente, printre care P400 benzină, P400e Plug-in Hybrid (PHEV) și D250 Mild Hybrid (MHEV) motorină.

Actualizare cu sistemul Pivi Pro

Noul Defender este disponibil cu sistem de încărcare wireless a dispozitivelor mobile care dispune de un amplificator de semnal, pentru optimizarea recepției rețelelor și semnalului Wi-Fi. 

Conectivitatea este îmbunătățită prin introducerea noului sistem multimedia și de navigație Pivi Pro, disponibil pentru prima dată cu un ecran tactil cu diagonala de 11,4”* ca dotare opțională. Noua interfață curbată din sticlă este cu 60% mai mare decât ecranul standard, facilitând astfel și mai mult navigarea. Sistemul rapid și intuitiv Privi Pro răspunde imediat, chiar și la prima pornire a vehiculului.

LR DEF V8 INTERIOR 22MY 250221 02 m

Meniul cu o structură simplă permite accesarea celor mai folosite funcții direct din ecranul „acasă”, pentru a distrage cât mai puțin atenția conducătorului auto. Sistemul poate fi configurat cu ușurință conform preferințelor utilizatorului. Pot fi adăugate, mutate și reamplasate „panouri” de aplicații noi, iar glisând stânga sau dreapta pe ecran se afișează rapid cele mai relevante informații, astfel încât atenția conducătorului auto rămâne concentrată asupra drumului.   

Sistemul avansat de navigație folosește algoritmi de auto-învățare și orientare dinamică pentru a optimiza traseele, în timp ce funcția de orientare vocală inteligentă (Smart Voice Guidance) știe să oprească indicațiile audio în zonele cunoscute. Hărțile de navigație sunt în permanență la zi, mulțumită tehnologiei de actualizare a software-ului prin Wi-Fi cu care este dotat modelul Defender.

Învățarea inteligentă permite sistemului de navigație să identifice traseele folosite de obicei de utilizator, chiar dacă nu se introduce o destinație, și să folosească aceste date pentru a informa conducătorul auto cu privire la cel mai rapid traseu până la destinația probabilă, în condițiile de trafic existente. Dacă devine disponibilă o rută mai rapidă, Privi Pro o va propune ca alternativă.

Noile pachete pentru exterior oferă mai multe posibilități de personalizare

Clienții pot acum să aleagă dintre trei noi pachete de design exterior. Pachetele Bright, Extended Bright și Extended Black extind și mai mult potențialul de personalizare al noului Defender.

Disponibil pentru toate modelele Defender, pachetul Bright include finisaj Noble Chrome pentru scuturile din față și spate, precum și pentru grilajul radiatorului și siglă. Pachetul Extended Bright adaugă apărători ale caroseriei inferioare și pasaje ale roților cu finisaj Ceres Silver.

Clienții Defender X, Defender X-Dynamic și Defender V8 pot alege noul pachet Extended Black. Acesta oferă finisaj Gloss Black pentru scuturile față și spate, grila radiatorului, finisajul caroiat al capotei, sigle, apărătorile caroseriei inferioare și pasajelor roților, pentru un aspect impunător.

*Dotare opțională

**Toate datele privind consumul de combustibil și emisiile de CO2 menționate mai sus se referă la testul oficial EU-WLTP TEL pentru versiuni cu cinci locuri. Cifrele prezentate reprezintă rezultate ale încercărilor oficiale realizate de producător în conformitate cu legislația UE. Exclusiv în scopul comparației. Datele privind eficiența consumului de carburant și emisiile de CO2 pot varia în funcție de factori cum sunt stilul de conducere, condițiile de mediu și accesoriile.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: