Stiri

O întâlnire eveniment cu: ANDREI PLEȘU și GABRIEL LIICEANU

14 feb. 2017 2 min

O întâlnire eveniment cu: ANDREI PLEȘU și GABRIEL LIICEANU

Reading Time: 2 minute

Pe 10 martie, Revista CARIERE vă invită la o nouă călătorie personală în sfera DIALOGURILOR NECESARE, inspirată de Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, sub pretextul unui eveniment revelator despre iubire. Vom porni la drum cu momente de socializare şi de conectare la valorile autentice româneşti reinterpretate de Liliana Ţuroiu în colecţia ZESTREA – expresie a iubirii pentru tradiţie.

Cei doi invitați vor analiza conceptul iubirii din mai multe perspective, plecând de la ideea că este singura forţă creatoare şi mobilizatoare care ne dă puterea şi motivaţia de a merge mai departe, de a ne simţi împliniţi şi fericiţi pe toate planurile.

 „În iubire, tu eşti cel care livrezi, tu eşti cel care te pui în mişcare, care te îndrepţi spre celălalt, ieşind din tine însuţi.” (Andrei Pleşu, Dialoguri de duminică)

„Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat de un zid de fiinţe iubite. Fără acestea nu am fi buni de nimic. Ne-am pierde, ne-am rătăci în viaţă.” (Gabriel Liiceanu, Declaraţie de dragoste)

Câteva dintre subiectele asupra cărora vom reflecta:

  • Este iubirea analizabilă? De la hiperbola iubirii la realitatea ei.
  • Acum, când suntem atât de preocupaţi de carieră, mai avem nevoie de iubire?
  • Prin ce miracol reuşeşte iubirea să ne facă mai buni, mai frumoşi, mai generoşi?
  • Este iubirea cea mai puternică forţă din Univers, aşa cum credea Albert Einstein?
  • Poate fi învăţată iubirea pentru ceilalţi? Există un exerciţiu al iubirii sau este o forţă involuntară, oarbă?

Conferința de anul acesta este dedicată tuturor celor care își caută echilibrul şi inspiraţia, atât în viaţa personală, cât şi în viaţa profesională. Mai multe detalii despre vorbitori, agendă și înscriere puteți găsi pe site-ul evenimentului: www.dialoguri-necesare.ro .

Pentru mai multe informaţii legate de înregistrarea la eveniment vă rugăm să o contactaţi pe Georgiana Ene la e-mail: georgiana.ene@cariereonline.ro sau la telefon: 0723 720 074 sau pe Laura Gheboianu la         e-mail: laura.gheboianu@cariereonline.ro, telefon:  0726 768 079.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: