Finanțe

Omer Tetik, BT: Să încurajăm firmele publice, dar și private să se listeze la bursă

Reading Time: 2 minute

Bursa înseamnă vizibilitate, înseamnă guvernanță și responsabilitate și trebuie să încurajăm firmele publice, dar și private să se listeze la BVB, spune Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania (BT).

“Problema economiei globale nu mai este lichiditatea, deja avem lichiditate foarte mare care caută unde să investească și România, pentru că suntem la început, este o țintă, o piață foarte bună, așa că trebuie să ridicăm mai mult vocea, să organizăm mai multe evenimente și să arătăm că suntem interesați și că susținem piața de capital”, a declarat Ömer Tetik, în cadrul unui eveniment online organizat de Bursa de Valori București (BVB), care aniversează 25 de ani de la redeschidere.

CEO-ul BT a explicat că cei care investesc în acțiunile unei companii din România, investesc mai întâi în România, astfel că administrația publică centrală are un rol important. “Trebuie să listăm mai multe companii publice. Doar că listarea în sine este doar un pas. Activitatea de relații cu investitorii, cu analiștii, participarea la evenimente, promovarea pieței și apoi ale acțiunii firmei aferente este o activitatea care trebuie gestionată de oameni competenți, dedicați pentru acest lucru”, a arătat Ömer Tetik. El a explicat că un investitor mare, un fond de investiții nu vrea să vină și să investească doar în Banca Transilvania, spre exemplu, vrea să aibă un portofoliu, să aibă eficiență de gestionare, să aloce un analist, o echipă.

“Trebuie să ai o dezvoltare economică bună, o legislație potrivită, autorități competente, firme reputate și mari listate și asta aduce lichiditate”, a subliniat Ömer Tetik.

Referitor la dilema antreprenorilor de a veni sau nu pe bursă, reprezentantul BT a arătat că antreprenorii îngrijorați de birocrația unei listări deși bursa aduce vizibilitate și susținere reputațională, este o recunoaștere a business-ului. Oferă acces la lichiditate, la capital, în momente cruciale când antreprenorul nu poate să susțină activitatea – la începutul firmei sau când sunt făcuți pași mai mari decât dimensiunea business-ului. El a arătat că trebuie să listăm mai multe companii publice la bursă, pentru că acesta este un impuls important. În multe țări, de la Polonia, la Turcia sau țările emergente, acesta a fost impulsul principal. “Privatizarea este un lucru bun pentru economia țării, pe de altă parte privatizarea prin listarea la bursă aduce volume și nume necesare, reputaționale pentru orice bursă”, a explicat Tetik. Totodată, el a arătat că deși capitalizarea este importantă, pentru management nu poate să fie singura țintă.

Ömer Tetik a spus că listarea la BVB este o parte importantă din povestea BT. “Noi ne mândrim cu asta, de multe ori și plângem, pentru că suntem una dintre foarte puținele bănci din sectorul nostru destul de competitiv. La fiecare trei luni ieșim și explicăm ce am făcut, ce ne-a ieșit și ce nu ne-a ieșit din punct de vedere al business-ului, dar pentru bancă, pentru angajați, pentru clienți cel mai important cuvânt este responsabilitate. Când ai fonduri de pensii, când ai peste 32.000 de persoane fizice din România acționari în BT, asta înseamnă că faci tot ceea ce faci cu gânduri destul de profunde și atente”, a arătat CEO-ul BT.

 

Oana Voinea

Recent Posts

Record de credite noi pentru persoane fizice la BRD: 2,35 mld. lei în primul trimestru din 2024

În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…

3 zile ago

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

3 zile ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

4 zile ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

4 zile ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

4 zile ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

4 zile ago