ONV LAW își mută sediul regional în clădirea Equilibrium 2
Reading Time: 2 minuteSkanska consolidează portofoliul Equilibrium 2 ca hub de business prin relocarea ONV LAW. Cu o experiență de aproape 25 de ani, ONV LAW oferă servicii juridice în 14 arii de specializare, asigurând suport strategic pentru peste 300 de companii locale, multinaționale, dar și instituții publice. În 2024, firma și-a extins prezența regională prin deschiderea unei filiale în Chișinău, Republica Moldova, valorificând oportunitățile de investiții transfrontaliere, în special în domeniile IT, BPO, auto, bancar, retail.
ONV LAW va ocupa aproximativ 640 mp în Equilibrium 2, relocarea în noul sediu fiind programată pentru decembrie 2025. Decizia de a-și stabili sediul în Equilibrium 2 depășește nevoile operaționale. ONV LAW își poziționează noul sediu ca hub regional între București și Chișinău, facilitând colaborarea fără frontiere și consolidându-și prezența strategică pe ambele piețe.
„Alegerea Equilibrium 2 este o decizie strategică pentru dezvoltarea noastră,” a declarat Radu Nemeș, Managing Partner, ONV LAW. „Ne-am dorit mai mult decât un simplu spațiu de birouri – am căutat un mediu modern, sustenabil și flexibil, care să reflecte valorile noastre și să susțină creșterea viitoare. Conectivitatea și designul flexibil al clădirii vor sprijini expansiunea noastră tregională, mai ales în contextul consolidării legăturilor dintre birourile noastre din București și Chișinău. După 25 de ani de creștere, aveam nevoie de un sediu care să se ridice la nivelul ambițiilor noastre și care să ne ajute să atragem cei mai buni profesioniști, într-o piață juridică tot mai competitivă.”
„ONV LAW aduce un nivel de expertiză care consolidează comunitatea noastră de chiriași”, declară Tamara Guleryuz, Leasing & Asset Manager Divizia de Dezvoltare Comercială Skanska din România. ” Strategia noastră este de a reuni companii din diverse industrii care împărtășesc o viziune pe termen lung, axată pe sustenabilitate, bunăstare și conectivitate. Decizia ONV LAW de a se alătura comunității Equilibrium confirmă valoarea acestei abordări.”
Această relocare marchează o schimbare în modul în care ONV LAW își definește spațiul de lucru: nu doar ca un birou, ci ca o platformă strategică pentru atragerea talentelor juridice și pentru facilitarea colaborării internaționale. Designul flexibil și infrastructura digitală avansată ale Equilibrium 2 permit echipelor să lucreze fluid între locații, susținând o practică juridică modernă și conectată.
Cu o suprafață închiriabilă de 19.600 mp distribuită pe 11 etaje, 228 de locuri de parcare, configurații flexibile și certificări avansate care asigură standarde ridicate de performanță – LEED, WiredScore Platinum pentru clădiri operaționale și Access4You Silver, clădirea Equilibrium 2 reflectă ambiția Skanska de a crea locuri de muncă incluzive, sustenabile și performante în România.
De asemenea, comunitatea de chiriași din Equilibrium 2 beneficiază de acces la 3.500 mp de spații verzi, dotate cu Wi-Fi și stații de încărcare wireless, ideale pentru lucrul în aer liber sau pur și simplu pentru a se bucura de o pauză bine meritată.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz