Stiri

Orange aduce o nouă semnătură de brand: Orange e aici

Reading Time: 2 minute

Orange lansează în România noua semnătură de brand, “Orange e aici”, după anunțarea ei la nivelul Grupului Orange, în ianuarie 2024. Noua semnătură de brand reflectă promisiunea companiei de a fi mereu acolo pentru clienții săi, în fiecare pas de interacțiune, prin servicii de înaltă calitate, prin acces facil la cele mai rapide rețele mobile și de fibră, dar și la cele mai performante soluții tehnologice, totul într-un mod personalizat, la tarifele potrivite. Această inițiativă întărește, încă o dată, angajamentul Orange față de calitatea relațiilor cu clienții și satisfacerea nevoilor acestora.

În același timp, ”Orange e aici” aduce în prim-plan disponibilitatea experților Orange, care devin vocea brandului. Campania de comunicare recunoaște rolul angajaților care “sunt aici”, atunci când clienții au nevoie de un tehnician priceput pentru instalarea serviciilor fixe, de un consultant empatic în magazinele Orange sau în call center ori de un expert în soluții pentru afaceri. Cu noua semnătură de brand este confirmat rolul esențial al echipelor Orange în oferirea unei experiențe de top clienților și în recomandarea soluțiilor și a ofertelor care pot satisface nevoile individuale ale fiecărui utilizator.

De asemenea, noua linie de comunicare la nivel de brand pune și mai mult accentul pe responsabilitatea socială și pe implicarea constantă a Orange în susținerea incluziunii digitale și în promovarea unui comportament etic în mediul digital, dar și pe atitudinea responsabilă față de mediul înconjurător. Nu în ultimul rând, noua semnătură de brand aduce și un suflu nou în identitatea vizuală și în vocea brandului, adaptate la modul de comunicare și de interacțiune online al noilor generații.

Servicii simplificate și un raport calitate-preț mai bun

Valorile care stau la baza noii semnături de brand se vor regăsi inclusiv în strategia comercială a companiei, Orange urmând să simplifice ofertele pentru clienți și să se concentreze pe un raport calitate-preț mai bun.

Această schimbare strategică vine ca răspuns la evoluția rapidă a industriei telecomunicațiilor, la nevoia din ce în ce mai mare de diferențiere și din dorința de a răspunde mai bine cerințelor clienților, pentru a deveni prima alegere pentru servicii convergente în România. În același timp, noua direcție comercială își propune să demonstreze clienților că accesul la cele mai bune performanțe ale rețelei Orange sunt mai accesibile ca până acum.

“Simplu, deschis, dynamic, prietenos și onest sunt doar câteva dintre calitățile care definesc brandul Orange, un brand care este alături de români de peste 20 de ani. Astăzi suntem ghidați de aceleași valori pe care le întărim cu o nouă direcție de comunicare, mai bine conectată la dorințele și aspirațiile clienților noștri. De aceea, “Orange e aici” reprezintă mai mult decât un slogan. Este o declarație de intenție, ce exprimă promisiunea Orange de a fi prezent în viața clienților săi, oferindu-le mereu suportul și soluțiile de care au nevoie, pentru a face mai mult din tot ceea ce își doresc,” a spus Julien Ducarroz, CEO Orange România.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Samsung, partener principal al zonei de gaming din cadrul East European Comic Con 2024 la Romexpo

Pasionații de gaming și nu numai sunt invitați la standul Samsung, în cadrul East European Comic Con 2024, organizat la…

5 ore ago

Vista Bank acordă o finanțare de 13,9 mil. euro unei companii din Grupul Premier Energy, pentru achiziția unui parc eolian din Vaslui

Vista Bank România a acordat companiei Alive Wind Power One, parte a Grupului Premier Energy PLC, un credit de investiții…

5 ore ago

Fagura, prima platformă de crowdlending din România, are o nouă imagine și strategie de brand, realizate de Brandocracy

Pplatforma de investiții alternative în finanțarea antreprenorilor Fagura lansează o nouă identitate vizuală, precum și o nouă strategie de poziționare.…

6 ore ago

UniCredit Bank susține și anul acesta Pavilionul României La Biennale di Venezia

România a inaugurat, în prezența Ministrului Culturii, Raluca Turcan, și ai reprezentanților oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe și Institutul Cultural…

7 ore ago

Delgaz Grid a descoperit 400 de cazuri de furt de energie doar în primul trimestru din 2024

Un bărbat din județul Bacău a mers în vizită acasă la un prieten, iar acolo, din greșeală, a atins niște…

7 ore ago

Ce oferte pregătește stațiunea Mamaia pentru vacanța de 1 mai și Paște

Într-o explozie de culoare și muzică, litoralul românesc își întâmpină vizitatorii cu o ofertă de neegalat pentru minivacanța de 1…

8 ore ago