Stiri Business

Parteneriat Lavazza – Finala Nitto ATP

15 nov. 2021 2 min

Parteneriat Lavazza – Finala Nitto ATP

Reading Time: 2 minute

Tenisul își mută reședința la Torino, sub forma Turneului Campionilor de Tenis, Finala Nitto ATP 2021 (14-21 noiembrie), o competiție internațională care nu s-a mai ținut în Italia din 1970. Găzduirea turneului de tenis în Torino este motiv de sărbătoare pentru oraș, onoare pe care Lavazza o susține devenind Partener Platinum pentru acest eveniment.

„Finala Nitto ATP este o adevărată oportunitate pentru a urmări excelența în tenis, dar și de a relansa un oraș și o regiune majoră, gazda vieții noastre de zi cu zi și a dezvoltării noastre industriale”, a declarat Marco Lavazza (foto), vicepreședinte al Grupului Lavazza și membru al Comitetului de onoare Nitto ATP Finals. „Torino este orașul în care a început totul pentru Lavazza, în timp ce tenisul este atât o pasiune, cât și o alegere strategică, una care a fost o caracteristică constantă a călătoriei noastre spre internaționalizare. În Torino ne avem bine plantate atât rădăcinile, cât și viziunea noastră asupra viitorului, așa cum am proiectat-o și în sediul nostru – Nuvola Lavazza – care va fi hub-ul nostru pentru întâlniri și evenimente pe tot parcursul turneului. Între 14 și 21 noiembrie, espresso italian va juca acasă.”

Experiențe imersive

Anul acesta se celebrează și primii zece ani ai parteneriatului Lavazza cu universul tenisului, care a început în 2011 la Wimbledon și care a fost extins la toate turneele ​​de Grand Slam.

Pentru a oferi experiențe imersive și autentice spectatorilor de la Finala Nitto ATP 2021, compania a creat Lavazza Experience (https://lavazza-experience.it/en/), un calendar de evenimente și întâlniri pentru vizitatorii care vor să descopere capitala cafelei espresso, unde fondatorul Luigi Lavazza și-a pus primele rădăcini în 1895 prin deschiderea unui magazin alimentar chiar în inima orașului (via San Tommaso).

Cu această ocazie, Lavazza a dezvoltat trei experiențe inedite legate de firul aromatic al adevăratului espresso italian:

  • Nuvola Lavazza, sediul grupului, unde oaspeții cu bilet la Finala Nitto ATP 2021 pot vizita și Muzeul Lavazza și exclusivistul Espresso Lounge și Espresso Living Room din „Centrale”, alegând una sau mai multe dintre experiențele oferite, inclusiv o expoziție temporară extrem de originală de rachete de tenis, intitulată „Adevărata provocare este să te pui în joc”.
  • Pala Alpitour, terenul pe care se va juca finala, ale cărei spații exterioare vor permite vizitatorilor și spectatorilor să descopere, pas cu pas, Tehnologia Barista a aparatelor de cafea A Modo Mio de la Lavazza și regulile pentru a savura adevărata cafea espresso italiană.
  • Finala Nitto ATP Fan Village (în piazza San Carlo) va găzdui o mare instalație experiențială care reproduce sistemul Lavazza A Modo Mio cu o capsulă Qualità Oro de dimensiuni gigantice și un aparat Deséa, în interiorul căruia vizitatorii vor putea experimenta o călătorie captivantă în lumea espresso-ului, urmărind întreaga călătorie de la sămânță la ceașcă.

Tineri campioni și talente promițătoare

Această călătorie care cuprinde experiențe de cafea, întâlniri și expoziții, va implica, de asemenea, și câțiva tineri campioni italieni de tenis și talente promițătoare, dintre care Lavazza a ales trei reprezentanți pentru a comunica cu fanii sportului și cu oricine mai dorește să descopere magia tenisului. Echipa de tineri ambasadori ai acestei inițiative îi numără pe: noul fenomen Jannik Sinner, Lorenzo Musetti și Lorenzo Sonego, originar din Torino. Trio-ul este o alegere firească pentru Lavazza, care își dorește să întinerească brand-ul, direcție pe care a mers încă de la „debutul” brand-ului pe terenurile de tenis, când, în misiunea de a populariza adevărata cultură a espresso-ului italian în întreaga lume, a avut colaborări cu personalități sportive cunoscute și iubite de fani, primul exemplu fiind Andre Agassi.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: