Patru din 10 romani ar cumpara un smartwatch

Doar 2% dintre utilizatorii de internet din Romania au in prezent un ceas inteligent (smartwatch), insa 4 din 10 ar cumpara unul in urmatoarele 12 luni, arata un studiu realizat de compania iSense Solutions. Desi smartwatch-ul este considerat un produs scump, 50% dintre romani il gasesc foarte util.

Potrivit studiului, peste 80% dintre romani sunt familiarizati sau cel putin au auzit de conceptul de ceas inteligent (smartwatch). Apple se afla pe primul loc in topul celor mai cunoscute marci de ceasuri inteligente in Romania, fiind mentionata de 60% dintre romani, nu foarte departe situandu-se Samsung, cu 58%. Totusi, in ceea ce priveste intentia de cumparare, 47% ar achizitiona marca Samsung, fata de 29%, care ar alege marca Apple. Urmatoarele preferinte, atat ca notorietate, cat si ca dorinta de achizitionare, sunt marcile Sony si LG.

„Faptul ca doar 2% dintre utilizatorii de internet din Romania au un smartwatch ne arata ca momentan aceasta tehnologie este mai degraba una de nisa. Ea are insa potential de crestere, iar gradul in care vor fi adoptate ceasurile inteligente de catre consumatori depinde in primul rand de utilitatea pe care acestea si-o vor dovedi. Astfel, 50% dintre cei interesati sa cumpere o anumita marca de ceas inteligent iau in calcul utilitatea ceasului”, afirma Traian Nastase, Managing Partner iSense Solutions.

Alte caracteristici care stau la baza intentiei de cumparare a unui smartwatch de catre romani sunt multitudinea aplicatiilor existente (42%), posibilitatea comunicarii cu alte persoane atunci cand le este greu sa utilizeze telefonul, cum ar fi cazurile in care se afla la volanul masinii (38%), design-ul (37%) si durata de viata a bateriei (32%).

GPS-ul, cea mai utila functie

„Pe langa accentul pe functiile utile, producatorii si vanzatorii de ceasuri inteligente trebuie sa isi cunoasca foarte bine potentialii cumparatori. In Romania, mai interesati sa isi cumpere un smartwatch in urmatoarele 12 luni sunt barbatii si tinerii activi profesional din intervalul de varsta 25-34 de ani, cu venituri personale de peste 3.000 de lei”, completeaza Andrei Canda, Managing Partner iSense Solutions.

Cele mai utile functii ale unui smartwatch dorite de posibilii cumparatori sunt considerate a fi GPS-ul (76% dintre romani), precum si posibilitatea de a efectua si de a primi telefoane prin intermediul ceasului (72%) sau cea a verificarii pulsului si a activitatii fizice a persoanei care poarta ceasul (72%). Urmatoarele ca insemnatate pentru utilizatori sunt posibilitatea de a trimite e-mail-uri (62%) si posibilitatea de a trimite mesaje text prin intermediul ceasului (58%).

Pe de alta parte, principalele motive invocate de catre cei care nu doresc sa cumpere un smartwatch sunt pretul ridicat (64%), faptul ca sunt mai conservatori si prefera sa poarte ceasuri normale (27%), iar 22% considera ca aceste ceasuri nu le ofera nimic in plus fata de un smartphone. Mai mult, 11% considera smartwatch-urile ca fiind o tendinta trecatoare.

Studiul a fost realizat online de catre compania iSense Solutions pe un esantion de 1.070 de respondenti, membri ai Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu varsta de peste 15 ani, din mediul urban din Romania. Rezultatele au un grad de eroare de +/-3%, la un nivel de incredere de 95%.