Stiri

Peste 12.000 de autovehicule noi au fost înmatriculate în luna mai

3 iun. 2022 < 1 min

Peste 12.000 de autovehicule noi au fost înmatriculate în luna mai

Reading Time: < 1 minut

Mai mult de 12.000 de autovehicule noi (autoturisme, vehicule comerciale de marfă, de persoane şi speciale) au fost înmatriculate în decursul lunii mai, în creştere cu 19% faţă de acelaşi interval din 2021. Datele au fost prezentate în analiza preliminară publicată de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), pe baza datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Din totalul celor 12.125 de autovehicule înmatriculate, 10.198 de unităţi au fost autoturisme, a căror creştere raportat la perioada de referinţă este de 24%.

Topul mărcilor auto preferate de români în luna mai

Topul primelor cinci mărci, în luna mai, este condus de Dacia – cu 2.991 de unităţi, urmată de Toyota (962), Ford (862), Skoda (703) şi Hyundai (639).

La nivelul intervalului ianuarie – mai 2022, autoturismele noi consemnează o creştere de 32,9% a numărului de înmatriculări.

Pe de altă parte, autoturismele rulate, cu cele 135.275 de unităţi înmatriculate în primele cinci luni din acest an, au înregistrat un recul de 19% comparativ cu perioada similară din anul precedent.

În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus şi Bus, precum şi vehicule speciale), există un volum de 1.927 de unităţi înregistrat în luna mai a acestui an, cu 2,2% mai mic în comparaţie cu aceeaşi lună din 2021, şi un volum de 8.694 de unităţi consemnat în cele cinci luni ale anului curent (-8,2% vs perioada similară a anului trecut).

Pe de altă parte, vehiculele comerciale rulate au înregistrat o variaţie negativă de 23%, de la an la an.

În cazul motociclurilor (motociclete, scutere, ATV) noi, din ianuarie şi până în mai, datele oficiale arată o creştere de 20,4% a înmatriculărilor, comparativ cu primele cinci luni ale anului trecut.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: