Stiri

Pick-up, noul serviciu de la Uber Eats

21 aug. 2019 2 min

Pick-up, noul serviciu de la Uber Eats

Reading Time: 2 minute

Uber Eats introduce în România posibilitatea de a-ți ridica personal mâncarea comandată prin intermediul aplicației. Peste 300 de restaurante s-au alăturat programului pilot până acum. Opțiunea „Pick-up” aduce noi beneficii pentru utilizatori, printre care eliminarea taxei de livrare de 7,5 lei și posibilitatea de a-ți ridica comanda fără să aștepți în plus în timpul pauzei de prânz sau în drumul către casă. 

Atunci când plasezi o comandă pe Uber Eats, selectează modalitatea de livrare Pick-up. Odată ce ai plasat comanda, vei putea să vezi când este gata de ridicare. De asemenea, aplicația îți va arăta și care sunt cele mai apropiate restaurante care oferă această nouă opțiune. 

București este unul dintre puținele orașe din Europa unde opțiunea este disponibilă, alături de Paris, Londra, Stockholm sau Varșovia. Printre restaurantele care s-au înscris în program se numără Nicolai, Atelierul de Tarte, Caru cu bere, Gyros Thessaloniki sau Oro Toro.

Opțiunea Pick-up a fost lansată la începutul acestui an în SUA. Astăzi, peste 1.000 de restaurante din numeroase orașe precum Austin, San Diego, Dallas și Phoenix permit ridicarea personală a comenzii.

Uber Eats are peste 220.000 restaurante partenere în peste 500 de orașe din peste 36 de țări, conform datelor aferente pentru trimestrul IV din 2018. În România, serviciul a fost lansat în 2018, și în prezent are peste 700 de restaurante partenere în București, de la localuri mici, afaceri de familie, până la mari lanțuri de restaurante. Durata medie de livrare a unei comenzi în București este de 36 de minute. Conform unui sondaj în rândul restaurantelor de top, colaborarea cu Uber Eats a ajutat 72% dintre proprietarii de restaurante să își crească afacerea, în timp de 47% dintre aceștia au raportat o creștere între 10% și 30%. 31% dintre respondenți se gândesc să angajeze mai mult personal pentru a acoperi numărul de comenzi în creștere.

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: