Stiri Interviuri Tech

Planurile Acer pentru viitor: ”România este o piață unde vom continua să investim și să o dezvoltăm”

25 mai 2022 4 min

Planurile Acer pentru viitor: ”România este o piață unde vom continua să investim și să o dezvoltăm”

Reading Time: 4 minute

Acer a prezentat zilele trecute noile sale produse pentru clienți. Am profitat de această ocazie și am stat de vorbă cu Emmanuel Fromont, președinte al operațiunilor EMEA Acer și Corporate Vice President al Acer despre planurile companiei atât pentru viitorul sustenabil, dar și pentru piața din România.

Ce s-a întâmplat cu piața de calculatoare în timpul pandemiei.

Piața a avut parte de o revenire completă în timpul pandemiei. Creșterea a fost de către două cifre în fiecare an. Asta după ce vârful anterior al creșterii cererii de PC-uri a fost în 2011, iar de atunci a fost în scădere în fiecare an. În schimb la finalul anului 2021, nivelul vânzărilor de PC-uri și-a revenit și a atins cifrele de acum 10 ani.

Piața de calculatoare a fost foarte dinamică, și zona din estul și centrul Europei a fost la fel de performantă. Pandemia a fost cea care a transformat piața de la un PC pentru fiecare casă, la un PC pentru fiecare persoană. Acum doi ani părinții au fost nevoiți să lucreze de acasă, în timp ce copiii trebuiau să fie online pentru cursurile de la școală sau cu prietenii lor.

Și în 2022 trendul s-a menținut crescător, datorită livrărilor întărziate de la finalul anului trecut. Și chiar dacă acum vedem o schimbare în piață, credem că cererea pentru calculatoare va continua să crească.

Pandemia a generat o lipsă de calculatoare din piață. A fost aproape imposibil să se livreze conform cererii de calculatoare. Acest lucru nu s-a întâmplat numai în piața de PC-uri, dar în toate piețele unde a existat această cerere. Am văzut și la mașini de exemplu, această creștere de prețuri. Dar și la calculatoare, oamenii au preferat să e joace de acasă și au realizat că un PC nu este doar un companion pentru telefon. Au descoprit că au nevoie de un calculator pentru muncă, pentru socializare, pe care faci video, unde sunetul este important, conexiunea Wi-Fi, calitatea bateriei. Oamenii au redescoperit în pandemie că trebuie să investească în PC-ul lor.

Care a fost cea mai mare provocare în timpul pandemiei?

Cea mai mare provocare a fost ceea de a onora parteneriatele noastre. A fost provocator pentru noi să putem să le spunem oamenilor când vor putea primi comenzile pe care le-au plasat. Iar în acea perioadă cel mai dificil a fost și pentru noi să găsim componente cu care să putem construi calculatoare.

Am avut 18% creștere în 2020 și alte 15% creștere în 2021, deci putem spune că am avut o creștere de 30% a vânzărilor noastre în ultimii doi ani. A fost o perioadă foarte bună pentru industrie în această perioadă.

Credeți că a evoluat tehnologia în această perioadă?

Tehnologia evoluează tot timpul, este un ciclu de mai mulți ani în lumea procesoarelor care se transformă și evoluează. Dar din multele tehnologii care apar pe piață, trebuie să înțelegem că nu facem acest lucru pentru a crea cerere, ci pentru că este folositor. Oamenii chiar au înțeles că o autonomie a bateriei de 10 ore este chiar folositoare.

Ne așteptăm la faptul că cererea de calculatoare va începe să scadă în următoarea perioadă și vrem să fim siguri că oamenii vor vrea să cumpere în continuare PC-uri și laptopuri. Asta înseamnă că va trebui să continuăm să inovăm, pentru a le arăta oamenilor că un PC este în continuare important. Am revenit la provocarea de a-i face pe oameni să își dorească un PC, iar asta este o provocare pe care nu am mai avut-o în ultimii doi ani.

Cum putem recicla laptopurile sau componentele acestora?

Credem că sustenabilitatea este direcția corectă spre care trebuie să ne îndreptăm. Aceasta va susține industria și va convinge utilizatorul să continue să cumpere calculatoare. Industria electronică este văzută ca o industrie care creează deșeuri, pentru asta este foarte important pentru noi să continuăm să inovăm, iar acest lucru înseamnă o inovare adevărată.

Noi încercăm să folosim componente reciclate. Iar folosirea acestora nu este întotdeauna cea mai ușoară. Suntem printre primii care încercăm să folosim componente reciclate în fiecare parte a calculatoarelor. Nu doar în carcasă sau touchpad sau tastatură, dar în fiecare componentă a calculatorului. Vrem să creștem procentul de componente refolosite de la 30% la 50%. Credem că trebuie să fim sustenabili, dar suntem de părere că și afacerile trebuie să fie sustenabile. Cred că trebuie să avem un slogan care să spună: Doing well by doing good.

Reciclați sau folosiți produse reciclate?

Desigur, aici sunt două direcții. Folosim plastic reciclat de la operatorii de reciclare de plastic, dar avem avem și programe unde facem trade-in, pe care ar trebui să le extindem. Astfel în momentul în care vrei să cumperi un PC nou, ne puteți trimite vechile voastre PC-uri sau chiar iPad-uri, iar astfel veți primi un discount pentru noile produse. Din produsele vechi ne angajăm să le oferim o nouă viață pe o piață second-hand sau vom recicla toate componentele din acestea.

Credem că toată industria încearcă să recicleze. Ceea ce este însă foarte special pentru Acer este angajamentul nostru end to end. Adică reciclez, lucrez cu întregul lanț de producție pentru a produce PC-uri vezi, care sunt ușor de reparat. Promisiunea noastră este să fim verzi de la materia primă până la livrare. Lucrăm cu toți partenerii noștri ca amprenta de carbon să fie tot mai mică pe intregul lanț de distribuție și transport, iar asta ne face mândri să spunem că suntem primii care au o familie de PC-uri verzi.

Acer dezvoltă inteligență artificială?

Acer are mai multe proiecte de cercetare și inteligență artificială. Le folosim, nu ca business principal, dar lucrăm cu inteligența artificială în soluții de smart parking, avem o subsidiară care este denumită Acer Medical care se ocupă de inteligența artificială în imagistica medicală.
Am lansat mai multe produse care folosesc inteligența artificială printre care și ochelari 3D care vor fi disponibili în curând, iar astfel vom avea soluția noastră de vizualizare a lumii virtuale.

Ce am putea aștepta de la Acer în viitorul apropiat?

PC-urile sunt business-ul de bază și vom continua să investim în PC-uri, dar vom avea mai multe produse sustenabile, prin care să folosim cât mai mult plastic reciclat și componente reciclate. Sustenabilitatea se va extinde. Pe lângă acestea vom continua să investim în gaming, pentru că în momentul de față 25% din vânzări sunt din această parte. Deci vom vedea baterii care țin mai mult, calculatoare mai performante și vom continua să optimizăm.

România este o piață unde vom continua să investim și să o dezvoltăm. Aveam un plan să ne dezvoltăm și acum că industria se schimbă, drept urmare vom investi mai mult și vom fi și mai prezenți în această țară. Vedem că România este o piață cu un mare potențial, este cea mai mare din regiune, dacă ne uităm la țările din jur. Și cred că acesta este lucrul pe care ne axăm acum, atât timp cât industria are suficiente materii prime pentru a putea livra produsele cerute de public.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: