CSR Stiri

Portret de Galantom – campania care celebrează oamenii de bine și care ne amintește că, de GivingTuesday, „Cu toții avem ceva de dat”

27 nov. 2021 3 min

Portret de Galantom – campania care celebrează oamenii de bine și care ne amintește că, de GivingTuesday, „Cu toții avem ceva de dat”

Reading Time: 3 minute

De GivingTuesday, sărbătoarea globală a faptelor bune, Asociația Envision organizează Săptămâna Generozității în perioada 30 noiembrie – 7 decembrie. Cu această ocazie, românii sunt invitați să facă o faptă bună în schimbul unui Portret de Galantom, realizat de fotograful Cristian Șuțu, cu sprijinul Kaufland România, între 30 noiembrie și 3 decembrie.

Inițiativa pune reflectorul pe toți cei care arată că în orice moment „Cu toții avem ceva de dat”, fie că vorbim de zile de naștere, bani, timp, disponibilitate, kilometri alergați, aniversări, pasiuni sau obiceiuri.

Este incredibil cât de multe putem face împreună. Se spun multe despre români și avem tot felul de statistici și topuri vehiculate în spațiul public în ultimul timp, dar un lucru este sigur: românii sunt generoși și empatici. Noi așa am văzut în trendul constant crescător din ultimii ani în ceea ce privește donațiile individuale. Și așa îi simțim pe cei care au donat pe platformă, dar mai ales pe cei care i-au convins pe aceștia să doneze, pe cei care și-au dăruit zilele de naștere, kilometri alergați, abilitățile, talentul sau cadourile lor de Crăciun. Cu ocazia GivingTuesday – Săptămâna Generozității, vrem să îi punem în lumină pe cei care își mobilizează familia, prietenii și cunoscuții, să li se alăture pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie ajutor”, spune Andrei Chirtoc, co-fondator al Asociației Envision și unul dintre inițiatorii platformei galantom.ro.

Dana Rogoz, Mirela Retegan și Vlad Pop, un elev și un polițist din sistemul penitenciar, oameni de comunicare, pensionari, voluntari sau sportivi de anduranță au fost primii care s-au lăsat surprinși în fața fotografului Cristian Șuțu și au împărtășit poveștile din spatele inițiativelor lor.

Colaj portret de galantom scaled

„Noi, la Kaufland România, avem un crez: implicarea face diferența. Iar principalul motor al implicării sunt oamenii, oamenii care fac diferența în jurul lor. Pe ei vrem să îi răsplătim în Săptămâna Generozității și să îi punem în valoare”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

O imagine face cât o mie de cuvinte, însă cele 20 de portrete sunt însoțite și de poveștile inspiraționale ale celor care și-au rupt din timpul lor pentru a-și convinge comunitățile să susțină cauzele în care cred, prin platforma Galantom. Poveștile lor, împreună cu seria de portrete, pot fi descoperite pe site-ul www.galantom.ro.

Alături de Cristian Șuțu și cu sprijinul Kaufland România, românii sunt invitați la Mindspace Victoriei din București să se bucure de un „Portret de Galantom” în Săptămâna Generozității. CUM? Tot ce trebuie să facă este să se alăture mișcării GivingTuesday și să spună ce faptă bună au făcut de-a lungul anului sau vor face până la finalul lui 2021 și vor primi la schimb o fotografie care să le reamintească să fie mereu generoși.

Înscrierea e gratuită și se face pe pagina de eveniment a campaniei, iar ședința foto va avea loc în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie. Mai multe detalii, pe pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/433093358191125 .

Generozitatea nu are vârstă sau statut social. Și îmi place să cred despre mine că pot intui bunătatea în oameni. Ea se vede pe chip, în ochi, în zâmbet. A fost o experiență foarte plăcută să fotografiez oameni care aduc schimbare în societate. Eram curios să-i cunosc, să le aflu povestea și să-i surprind exact așa cum sunt ei”, spune Cristian Șuțu, fotograful campaniei „Portret de Galantom”.

Parteneri principali GivingTuesday România în 2021 sunt Kaufland România, Primaria Alba Iulia (lider local al mișcării), Mindspace și Transylvania College (lider al mișcării pentru implicarea copiilor și tinerilor).

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: