Stiri

Probleme în București, Timișoara și Iași la Recensământul 2022. Premierul Ciucă cere măsuri

22 iul. 2022 2 min

Probleme în București, Timișoara și Iași la Recensământul 2022. Premierul Ciucă cere măsuri

Reading Time: 2 minute

Perioada pentru recenzarea cetățenilor români s-a prelungit până pe 31 iulie, pentru că procesul de recenzare avansează anevoios mai ales în orașele mari. Aici nu sunt suficienți recenzori care să meargă din casă în casă, dar nici oamenii nu sunt interesați să stea la cozile de la centrele de recenzare.

Premierul Nicolae Ciucă a cerut autorităților locale să ia măsuri

„Ne apropiem de finalizarea recensământului. Acesta trebuie finalizat până pe data de pe 31 iulie, în conformitate cu legea şi cu angajamentele pe care le-am avut cu programul Băncii Mondiale. Ca atare, din datele pe care le am, în momentul de faţă, peste 85% din recensământ s-a desfăşurat, ceea ce poate să constituie un grad de desfăşurare satisfăcător. Mai sunt câteva zile până la sfârşitul lunii şi cred că putem, prin intermediul autorităţilor locale, Prefecturi, Primării, prin sprijinul pe care îl pot acorda de la o localitate la alta, dintr-un judeţ în altul, cu recenzori, să asigurăm finalizarea acestui demers”, a afirmat Ciucă.

El a menţionat că sunt probleme în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

„Sunt probleme, din ceea ce am primit noi până acum, în municipiul Bucureşti, în Timişoara şi în Iaşi, ca atare, rog să se ia măsuri la nivelul acestor localităţi. Ştiu că în Bucureşti au fost aduşi recenzori din Călăraşi, poate şi celelalte judeţe pot să dea o mână de ajutor, astfel încât să se finalizeze aşa cum se cuvine”, a adăugat premierul.

Potrivit lui Ciucă, preşedintele Institutului Naţional de Statistică are speranţa că recensământul se va finaliza.

„Am discutat cu preşedintele Institutului Naţional de Statistică. Are speranţa că, aşa cum s-au derulat lucrurile, recensământul se va finaliza şi vom beneficia de datele de care avem nevoie. Vă cer, încă o dată, să vă sprijiniți reciproc în derularea activităților în perioada care ne-a rămas, astfel încât să poate să fie finalizat cum se cuvine”, a mai spus premierul.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: