Companii Lifestyle Stiri

Protecție sănătoasă, dar eficientă

26 iul. 2017 2 min

Protecție sănătoasă, dar eficientă

Reading Time: 2 minute

Producătorul român de cosmetce Farmec lansează o gamă de antiperspirante Gerovital Plant fără clorhidrat de aluminiu, oferind astfel o protecţie sănătoasă, dar eficientă.

“Gerovital, prezent în casele românilor de 50 de ani, rămâne cel mai puternic brand de pe piaţa locală prin capacitatea sa de a oferi o gamă variată de produse, în trend cu ultimele preferinţe ale consumatorilor români şi nu numa”, a declarat Ioana Borza, Director Marketing Farmec.  Lansarea unor produse antiperspirante foarte eficiente, fără clorhidrat de aluminiu a reprezentat o provocare pentru echipele de dezvoltare şi cercetare din cadrul Farmec, astfel încât procesul de dezvoltare a acestora a durat circa 18 luni.

Reprezentanții companiei estimează că noua linie de produse va fi foarte bine primită de consumatori şi va asigura companiei o creştere de minim 10% pe acest segment.

“Una dintre cele mai îndrăgite linii este cu siguranţă Gerovital Plant, al cărei element definitoriu este componenţa sa naturală. Lansarea unor produse antiperspirante fără clorhidrat de aluminiu a venit firesc, din dorinţa de a oferi consumatorilor protecţia de care au nevoie, 100% naturală”, a declarat Ioana Borza, Director Marketing Farmec. 

Linia de Deodorante Gerovital Plant este disponibilă în patru sortimente: Fresh, Crazy, Fancy şi Pure, toate cu note de parfum proaspete şi delicate. Acestea catifelează pielea, asigură o protecţie eficientă împotriva transpiraţiei, dar şi o senzaţie de prospeţime şi energie de durată.

Ingredientul principal al noilor deodorante este Pudra naturală de Tapioca, cunoscută şi apreciată pentru capacităţile sale avansate de absorbţie a grăsimilor, uleiurilor şi a umidităţii la nivelul pielii. De asemenea, pentru crearea unor formulări 100% naturale au fost excluse Clorhidratul de Aluminium şi alcoolul.

Antiperspirantele pot fi achiziţionate în ambalaje de 150 ml şi 40 ml, din toate supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară, precum şi din cele 11 magazine Gerovital din ţară sau din magazinul online www.farmec.ro.   

Din categoria de produse fresh, pe bază de extracte naturale, lansate în această vară de Farmec, face parte şi noua gamă de Geluri de duş Gerovital. Paleta variată de formulări include creme de duş şi creme de corp sub duş, fiecare dintre ele cu efecte benefice asupra pielii.

Brandul Gerovital, care în acest an a marcat 50 de ani de la producerea în masă a primei creme Gerovital H3, este lider de piaţă pe segmentul produselor de îngrijire a tenului, cu o cotă de piaţă valorică de 23.3%*, şi unul dintre cele mai apreciate branduri româneşti.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: