BizRemote by certSIGN Finanțe Stiri

Raiffeisen Bank reduce dobânzile la creditele imobiliare

29 iun. 2020 2 min

Raiffeisen Bank reduce dobânzile la creditele imobiliare

Reading Time: 2 minute

Pandemia COVID-19 ne-a arătat că spațiul de locuit nu mai este doar „acasă”, ci și birou sau locul de joacă pentru copii, astfel că Raiffeisen Bank reduce dobânzile la creditele imobiliare.

Raiffeisen Bank înțelege importanța unei case și a unui cămin pentru clienții săi și vine cu o ofertă competitivă pentru creditele imobiliare. Astfel, la împrumuturile imobiliare, în perioada 23 iunie – 23 august 2020, banca oferă o dobândă variabila de 5,19% pe an (2,75% marja de dobândă + 2,44% IRCC, valabil până la 30.06) sau o dobândă fixă pentru 7 ani, de 6% pe an, anunță banca, într-un comunicat de presă.

Catalin Munteanu raiffeisen scaled e1593433399882

„Perioada crizei sanitare a însemnat pentru mulți dintre noi lucru de acasă și petrecerea  timpului în casă, alaturi de familie. Am descoperit că spațiul nostru de locuit nu este doar „acasă”, ci este și biroul nostru sau locul de joacă pentru copii. Spațiul casei a căpătat astfel o importanță mult mai mare și a devenit o preocupare pentru mulți dintre oameni, din punct de vedere siguranță și confort. Tocmai de aceea venim în întâmpinarea celor care doresc să-și cumpere sau să-și schimbe locuința, în următoarele două luni și oferim credite imobiliare cu dobânzi reduse, fixe sau variabile” a declarat Cătălin Munteanu, director executiv aria persoane fizice la Raiffeisen Bank.

În continuare, Raiffeisen Bank pune accent și susține creditul „Casa Ta Verde”, mentinandu-și oferta avantajoasa pentru clienții care se orientează spre case eficiente din punct de vedere energetic, fie că este vorba de un apartament sau de o casa cu curte.

Creditul imobiliar are următoarele caracteristici:

  • Dobândă: variabilă de 5,19% pe an și fixă de 6% (în primii 7 ani), apoi variabilă;
  • Valoare: între 5.000 și 300.000 EUR (echivalentul în lei);
  • Perioada: între 3 și 30 de ani;
  • Garanție: ipoteca de rang 1 instituită asupra imobilului achiziționat sau asupra unor bunuri imobile aflate în proprietatea solicitantului sau a unor terti;
  • Avans:15%-35% din valoarea imobilului, în funcție de zona și localitate;
  • Asigurare: obligatorie pentru imobilul adus în garanție, cesionata în favoarea băncii;

În agențiile Raiffeisen Bank clienții pot obține rapid preaprobarea financiară pentru aceste credite imobiliare cu actul de identitate, fară documente de venit, valabilă 90 de zile, timp în care pot caută casa pe care și-o doresc, precizează banca, în comunicat.

Exemplu de calcul: pentru un credit de achiziție locuință de 200.000 lei, pe o perioada de 25 de ani cu o rată a dobânzii variabile de 5,19% (IRCC+2,75%), valabilă pentru clienții care își încasează salariul în cont la Raiffeisen Bank, rata lunara este 1.196,79 lei, DAE 5,82%. Au fost luate în calculul DAE toate taxele și comisioanele, inclusiv costurile asigurării imobilului (cea obligatorie PAD și cea facultativă), în situația în care ar fi încheiate cu societatea de asigurări a băncii și taxa de evaluare imobil, pe baza unui raport întocmit de către un evaluator cu care banca are convenție.

Raiffeisen Bank deservește 2,1 milioane de clienți persoane fizice, aproximativ 93.000 de IMM-uri și 5.700 de corporații. La sfârșitul primului semestru din 2020, banca avea peste 4.800 de angajați, 350 de agenții în țoață tara, aproximativ 770 de ATM-uri, 22.300 de EPOS-uri și 334 de mașini multifuncționale (MFM-uri).

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: