Regina Maria 3.0 

15 apr. 2025 3 min

Regina Maria 3.0 

Reading Time: 3 minute

Ce urmează pentru Rețeaua de Sănătate Regina Maria după ce a fost preluată de finlandezii de la Mehiläinen Group, eveniment care marchează trecerea companiei într-o nouă etapă de dezvoltare: Regina Maria 3.0. 

Anul 2025 este unul important pentru Rețeaua de Sănătate Regina Maria care a fost achiziționată, la începutul lunii aprilie, de cel mai mare jucător din domeniul sănătății private din Finlanda, Mehiläinen Group. Alături de achiziția realizată de gigantul din domeniul sănătății, tot în acest an Regina Maria împlinește 30 de ani de la înființare, două momente care marchează trecerea companiei într-o nouă etapă: Regina Maria 3.0.  

Dar ce urmează pentru Regina Maria? Ei bine, în următoarea perioadă, atenția companiei  
va fi pe redefinirea hărții sănătății private la nivel european și de a oferi în România și Serbia cele mai bune servicii medicale pentru pacienți, dar și un mediu de lucru performant pentru medici.  

Până în 2030, compania are un plan de dezvoltare bine pus la punct, care vizează o strategie de creștere organică, dar și de achiziții noi. Mai mult, în următorii cinci ani, obiectivul echipei locale de management este dublarea cifrei de afaceri pe piața din România și depășirea veniturilor de un miliard de euro, dar și extinderea pe o piață nouă din regiune.  

„Pentru noi, etapa «Regina Maria 3.0» marchează nu doar menținerea angajamentelor de până acum, de a oferi pacienților cea mai bună îngrijire și calitate medicală la standarde internaționale și de a ne păstra poziția de lider al digitalizării medicale și al calității, ci și atingerea de noi obiective strategice”

Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria.  

Planul pentru următorii cinci ani este reconfirmat și cu grupul finlandez și se aliniază obiectivelor Mehiläinen Group de dezvoltare, strategia grupului vizând extinderea și creșterea la nivel internațional a companiei care activează deja în Suedia, Germania, Lituania și Estonia. În România și Serbia, piața de sănătate se dezvoltă rapid, iar expertiza puternică a Mehiläinen Group atât în domeniul sănătății, cât și în digitalizarea medicală aduce beneficii pacienților din ambele țări. 

Pariu pe inovație 

Pariul Regina Maria pe digitalizare s-a dovedit a fi câștigător, aceasta fiind unul dintre pilonii de dezvoltare ai companiei și un factor esențial pentru asigurarea calității medicale la cele mai înalte standarde. „Astăzi suntem lideri în digitalizarea medicală din România și avem toate intențiile să ne menținem această poziție”, spune pentru Biz Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria.

„Pentru noi, perioada următoare va însemna o atenție și mai mare față de sistemele digitale și față de modul în care acestea nu doar îmbunătățesc fluxuri operaționale, ci sprijină direct pacienții. Alături de Mehiläinen Group, vom trece la nivelul următor, definind împreună ceea ce va reprezenta «digitally first» în sănătate”

Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria.  

Se spune că dacă ne dorim să privim în viitor, trebuie doar să aruncăm un ochi pe tendințele care se creionează în prezent, iar îmbătrânirea populației ne poate oferi câteva detalii despre tabloul serviciilor medicale necesare în următorii ani. Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că, până în 2030, una din șase persoane la nivel mondial va avea 60 de ani sau mai mult, iar până în 2050 numărul persoanelor în vârstă de 60 de ani și peste se va dubla, ajungând la 2,1 miliarde. Mai mult, se estimează, de asemenea, că numărul persoanelor în vârstă de 80 de ani și peste se va tripla între 2020 și 2050, ajungând la 426 de milioane. Și România este supusă acestui trend, iar pentru un furnizor de sănătate, acest lucru va însemna o orientare mai puternică spre acele servicii medicale.  

„În viitor, ne așteptăm să vedem un peisaj medical profund diferit de realitatea actuală – din care ar putea face parte tratamentele bazate pe editarea genetică, implanturile neuronale și nu numai –, dar în care Regina Maria va rămâne pionierul ce aduce, înaintea tuturor, inovațiile medicale în România, așa cum o face și astăzi. Urmărim, de asemenea, îndeaproape inovațiile din domeniul medicinei și protocoalele actualizate, pentru a ne asigura că pacienții români vor continua să beneficieze de cele mai bune tratamente și metode de diagnosticare”

Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria.  

Compania direcționează anual milioane de euro în menținerea soluțiilor tehnologice existente și dezvoltarea de noi proiecte de digitalizare. Astăzi, toate cele șase spitale ale Regina Maria sunt dotate cu roboți da Vinci, cu peste 2.000 de intervenții chirurgicale robotice desfășurându-se în rețea din 2018 – anul în care a fost introdus primul robot chirurgical din seria da Vinci în cadrul rețelei – și până în prezent.  

„Suntem convinși că și peste 30 de ani Regina Maria va continua să aibă un rol fundamental în definirea sănătății, nu numai în România, ci și în regiune. Vom inova constant, menținând grija față de pacienții noștri ca linie directoare, ceea ce ne va permite să avem în continuare o contribuție semnificativă, prin pilonii noștri strategici, la întreg sistemul de sănătate, obiectivul nostru fiind acela de a avea comunități mai sănătoase, cu pacienți activ implicați în procesul de vindecare și prevenție”

Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate Regina Maria.  

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 392 (15 aprilie – 15 mai 2025). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Articole pe aceeași temă: