Companii Business Stiri

Regina Maria deschide cel mai mare centru medical privat din Baia Mare

19 aug. 2019 2 min

Regina Maria deschide cel mai mare centru medical privat din Baia Mare

Reading Time: 2 minute

Rețeaua de sănătate Regina Maria a finalizat achiziția integrală a celui mai mare centru medical privat din Baia Mare, clinica Someșan. Astfel, Regina Maria își continuă expansiunea la nivel național ajungând la 19 județe în care rețeaua este prezentă prin locații proprii.

Până în momentul actual, clinica Someșan a ajuns cel mai mare jucător privat din Baia Mare și din împrejurimile acestuia, fiind inaugurată în urmă cu șase ani. Centrul medical pune la dispoziție servicii integrate care cuprind ambulatoriu, imagistică, laborator și spitalizare.

Din echipa centrului medical fac parte peste 200 de angajați și colaboratori, clinica Someșan înregistrând anul trecut o cifră de afaceri mai mare de 15 milioane lei.

Clinica Someșan dispune de 3.000 metri pătrați, organizați pe șase niveluri, subsol, parter şi patru etaje, găzduind 20 cabinete în ambulatoriu, 26 paturi în regim de spitalizare de zi și continuă, laboratorul de analize medicale și departamentul de imagistică.

”Dorim să asigurăm accesul la servicii medicale moderne unui număr tot mai mare de pacienți, la nivel național. Vrem să avem alături parteneri cu aceleași valori și standarde de calitate, clinica Someșan fiind un astfel de partener, împreună cu care vom continua să dezvoltăm infrastructură medicală pentru pacienții din Maramureș”, a declarat Fady Chreih, CEO, Regina Maria.

Ambulatoriul clinicii și secțiile din spital oferă servicii medicale care acoperă specialități precum: gastroenterologie, ginecologie, medicină internă, pneumologie, cardiologie, urologie, dermatologie, endocrinologie, hematologie, nefrologie, neurologie, oftalmologie, ORL, ortopedie, pediatrie, psihologie și psihiatrie, reumatologie, stomatologie, chirurgie generală, chirurgie pediatrică, chirurgie plastică, chirurgie toracică și chirurgie vasculară.

Departamentul de imagistică al centrului medical dispune de RMN, CT, DEXA, RX, mamograf și ecograf iar tehnologia digitală folosită permite manipulări complexe ale aparatelor, cu impact direct asupra acurateței diagnosticelor.

Regina Maria a fost asistată în această tranzacție de o echipă de avocați a casei de avocatură RTPR Allen&Overy și de Ernst&Young pentru aspecte financiare.

Asociații clinicii Someșan au fost asistați în tranzacție, pentru aspecte de ordin financiar și strategic, de către Florin Cerna și de către Andrei Bichescu de la BrinkThink Management iar pentru aspecte de ordin juridic, de către casa de avocatură Petrea & Asociații.

Regina Maria a devenit astfel singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat mai bine de 30 de afaceri.

Foto: © Sergey Tinyakov | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: