Interviuri Sustenabilitate

Reguli verzi și jocuri noi în reglementările de mediu

24 mai 2024 4 min

Reguli verzi și jocuri noi în reglementările de mediu

Reading Time: 4 minute

Într-o perioadă în care reglementările de mediu devin tot mai stricte, companiile se confruntă cu noi provocări și oportunități. Am discutat cu Luminița Roșca, director general la Stratos, despre aspectele importante ce țin de reglementările de mediu și tendințele emergente din acest domeniu.

Care sunt cele mai importante aspecte legate de consultanța de mediu pe care trebuie să le știe companiile în 2024 și 2025? 

În următorii ani, companiile vor trebui să fie conștiente de mai multe aspecte importante în ceea ce privește reglementările de mediu, coroborate cu riscurile identificate la nivel global pe această zonă. Printre aspecte se află transpunerea directivei de sustenabilitate (CSRD) și implementarea cadrului ESG, cu impunerea unor obiective clare și mai ambițioase din punct de vedere social, de guvernanță și de mediu, precum și indicatori specifici, măsurabili, dar și standardizarea și auditarea rapoartelor de sustenabilitate ce vor fi întocmite de companii.

„Future of Jobs 2023”, un raport elaborat de World Economic Forum, arată că peste 85% dintre companiile chestionate consideră că aplicarea mai largă a standardelor ESG în cadrul organizațiilor lor va avea un impact semnificativ. Această tendință macroeconomică este plasată pe locul 3 din perspectiva impactului avut. De asemenea, impactul investițiilor pentru a impulsiona tranziția ecologică a fost considerat a fi a șasea cea mai importantă macrotendință, urmată de deficitul de aprovizionare și de așteptările consumatorilor în ceea ce privește aspectele sociale și de mediu. Prin urmare, preocuparea pe această temă a devenit „mainstream”.

De asemenea, schimbările climatice aduc cu sine noi obligații legate de emisiile de carbon, implementate prin Mecanismul de Ajustare a Carbonului la Frontieră (CBAM), care cere raportări trimestriale privind emisiile de carbon rezultate din producția anumitor mărfuri importate (pentru sectoarele fier și oțel, fertilizatori, aluminiu, energie electrică, ciment și hidrogen). În plus, evaluarea amprentei de carbon și stabilirea unor ținte de reducere aliniate cu cele globale (Acordul de la Paris) devin tot mai importante, fiind cerute atât de standardele de sustenabilitate, cât și în contextul accesării de fonduri europene pentru diverse proiecte.

O altă zonă care va fi abordată cu mai multă severitate este sectorul ambalajelor, pentru care se pregătește un nou regulament european, ce va impune ținte mai ridicate de reciclare și va introduce cerințe de ecodesign și de utilizare a materialelor plastice reciclate în conținutul ambalajului. Plasticul va rămâne un subiect de interes major în perioada imediat următoare, cu limitări tot mai mari privind produsele din plastic de unică folosință și cu accent pe identificarea unor alternative sustenabile și reducerea consumului. În ceea ce privește textilele, doar 22% sunt colectate separat și numai 1% sunt reciclate.

Cum acestea au ajuns să fie o mare provocare pentru mediu (prin supraconsum de resurse naturale, emisii de gaze cu efect de seră și poluare a apei), legislația europeană introduce și aici noi cerințe. Ele se referă la ecodesign, utilizare a materialelor reciclate în produs și colectare separată, începând cu 2025. De asemenea, se stabilește o schemă de tip Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor, care va obliga producătorii să plătească un tarif în funcție de circularitatea și performanța de mediu a produselor (ecomodulare). Astfel, devine din ce în ce mai important pentru companii să analizeze din timp peisajul legislativ european și național și să se pregătească pentru aceste noi cerințe.

Care sunt principalele provocări cu care se confruntă companiile în ceea ce privește conformitatea cu reglementările de mediu?

Provocările generale pe care le-am observat în interacțiunea cu clienții sunt multitudinea de legi, complexitatea, neclaritatea sau lipsa de armonizare a acestora. De asemenea, dacă sunt cuplate cu lipsa unor practici uniforme din partea autorităților locale și naționale din zona de mediu și cu jargonul greoi din sfera sustenabilității (ESG, SDG, CSR, taxonomie), se complică aplicarea în practică a cerințelor legale și de piață.

Totodată, vorbim de costuri, investiții și găsirea de noi angajați cu know-how pentru a menține conformarea sau chiar anticiparea de noi prevederi legislative în domeniu. Nu trebuie omis faptul că o companie are deja de respectat și alte obligații legislative și fiscale. Fiecare companie, însă, trebuie să analizeze provocările și riscurile pe termen lung, nu pe cele imediate. Această analiză trebuie realizată din perspectiva pierderilor și valorii adăugate. E nevoie să se gândească la obiective pe termen mediu și lung și cum pot beneficia de pe urma oportunităților create de noile contexte legislative și de piață.

Cum influențează evoluțiile tehnologice și legislative activitatea firmelor de consultanță de mediu?

Domeniul este deja foarte complex și va deveni și mai complex în următorii ani, astfel că este esențial să se utilizeze sisteme de monitorizare și actualizare a legislației de mediu, pentru a oferi clienților informații precise și actualizate, aplicații care să centralizeze informațiile, dar care să genereze și analize și comparații care să reflecte performanța sau sectoarele ce necesită îmbunătățiri. Pentru colectarea și analiza eficientă și securizată a datelor complexe în vederea evaluării impactului asupra mediului și pentru furnizarea de soluții de mediu personalizate pentru clienți, investiția în tehnologiile noi, cum ar fi senzorii IoT, programe specializate sau soluții automatizate, este esențială.

De asemenea, sistemele de monitorizare avansate, software-urile de modelare și simulare, care să anticipeze și să evalueze consecințele diferitelor acțiuni și politici de mediu, sunt absolut necesare. S-au dezvoltat deja programe care permit testarea eficienței soluțiilor propuse și ajută la identificarea celor mai bune strategii pentru reducerea impactului asupra mediului. Așadar, pe lângă faptul că informațiile în acest domeniu trebuie să fie foarte precise, audiabile și securizate, timpul este foarte important, atât pentru client, cât și pentru consultant. Iar noile tehnologii ajută foarte mult la eficientizarea timpului și la calitatea datelor.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 383 (16 mai – 16 iunie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Articole pe aceeași temă: