Companii Finanțe

Revolut lansează IBAN-uri locale pentru utilizatorii români

4 nov. 2020 3 min

Revolut lansează IBAN-uri locale pentru utilizatorii români

Reading Time: 3 minute

Revolut anunță lansarea conturilor curente locale (IBAN) pentru clienții din România, oferite în parteneriat cu Libra Internet Bank. Utilizatorii români vor putea primi salariul direct în contul lor Revolut și își vor putea gestiona întreaga viață financiară direct din aplicația Revolut, de la finalul acestei săptămâni. Aceștia vor putea încasa bani în RON din orice cont local și vor putea alimenta contul Revolut prin transfer bancar, simplu și rapid, fără comisioane ascunse.

Numărul românilor care aleg să folosească Revolut zi de zi este în continuă creștere, iar reprezentanții companiei se așteaptă ca această tendință să se mențină datorită lansării conturilor locale.

„IBAN-urile locale sunt una dintre dintre cele mai cerute funcționalități pe piața locală, având în vedere faptul că încă vedem discriminare a IBAN-urilor în România, iar băncile tradiționale nu permit clienților să efectueze tranzacții transfrontaliere în RON. Ne bucurăm să anunțăm că, fiecare utilizator Revolut din România va beneficia de propriul cont local, disponibil direct în aplicație, de la finalul acestei săptămâni. Le oferim astfel utilizatorilor noștri din România o experiență cu adevărat locală, însă la standarde globale. Revolut poate deveni astfel contul principal pentru utilizatorii români, aceștia având la dispoziție o modalitate mai bună, mai rapidă și mai convenabilă de a-și gestiona întreaga viață financiară, direct din aplicație”, a spus Irina Nicoleta Scarlat, Global Head of Growth la Revolut.

Fintech-ul britanic Revolut este compania de tehnologie cu cea mai rapidă creștere din EMEA potrivit clasamentului Deloitte Fast 500. Peste 1.25 milioane de români și-au deschis un cont Revolut în ultimii doi ani și jumătate, de la lansarea companiei pe piața locală. Revolut continuă să ajute utilizatorii să obțină mai mult de la banii lor, să cheltuie eficient, să economisească și să investească, totul printr-o simplă apăsare de buton.

„Libra Internet Bank este în prezent cea mai activă bancă românească în zona fintech-urilor. Ne bucurăm că Revolut, unul dintre marii jucători internaționali din domeniu, alege să lucreze cu noi pentru furnizarea de soluții către clienții lor din România. Deținem toate atuurile pentru ca aceste parteneriate să funcționeze ca un adevărat vector de creștere și inovație, atât pentru partenerii noștri, cât și pentru noi”, a afirmat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.

Cum aleg românii să folosească Revolut

Cu un volum total al tranzacțiilor care a depășit 6 miliarde de Euro, românii preferă funcționalitățile de zi cu zi ale Revolut, precum posibilitatea de a efectua plăți cu ușurință, acasă și în străinătate, online și offline.

Utilizatorii Revolut se află întotdeauna în control, iar banii lor sunt în siguranță datorită funcționalităților de siguranță: posibilitatea de a bloca sau dezactiva cardul pentru diferite tipuri de tranzacții (plăți swipe, tranzacții online, retrageri de numerar, plăți contactless) și posibilitatea de a folosi opțiunea de siguranță pe bază de geolocalizare pentru a anula toate tranzacțiile efectuate atunci când cardul nu se află în proximitatea telefonului. Cei mai populari comercianți în rândul românilor sunt OMV, Foodpanda, Uber, Bolt, Lidl, McDonald’s și Carrefour.  

Pe lângă opțiunea de a cheltui în siguranță și de a-și gestiona mai bine banii prin intermediul funcționalităților de bugetare, Revolut a ajutat utilizatorii locali să își atingă mai repede obiectivele financiare prin intermediul pușculițelor digitale “Vaults”. Românii au deschis peste 140.000 de pușculițe digitale Vaults și au strâns peste 40 de milioane de RON din mărunțișul rămas după fiecare tranzacție, contribuții individuale sau plăți recurente.

Totodată, românii folosesc Revolut și pentru a-i învăța pe copii noțiuni de educație financiară și a-i pregăti astfel mai bine pentru viață.  Peste 17.000 de copii din România au astăzi un cont Revolut Junior.

Revolut a democratizat atât piața de investiții cât și tranzacționarea de criptomonede, cu utilizatori locali care investesc în criptomonede, metale prețioase (aur sau argint), dar și în acțiuni de la  peste 750 de companii din State Unite, direct din aplicația Revolut, printr-o simplă apăsare de buton.

Lansarea conturilor locale va permite utilizatorilor Revolut să încaseze bani în RON din orice cont din România, direct în  IBAN-ul personal în RON. Utilizatorii români vor avea astfel posibilitatea să își gestioneze întreaga viață financiară dintr-un singur loc, fără comisioane ascunse. Reprezentanții companiei se așteaptă ca un număr tot mai mare de clienți să folosească Revolut drept cont principal.

Revolut a pornit la drum în 2015 în Marea Britanie oferind transferuri de bani și schimb valutar. Astăzi, clienții din întreaga lume fac peste 100 de milioane de tranzacții pe lună.

Libra Internet Bank, membră a grupului american de investiții New Century Holdings (din 2003), este una dintre cele mai dinamice bănci din România. Cu o rețea de 55 de sucursale, banca este specializata in domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness-ul sau segmentul IMM-urilor și acordă o atenție deosebită tehnologiei moderne și parteneriatelor cu fintech-urile.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: