Stiri

Revoluție franceză în transporturi

Reading Time: 2 minute

Alstom și NTL au lansat Aptis, un vehicul complet electric, care va fi testat în cea de-a doua jumătate a acestui an în Paris

Alstom și NTL au prezentat la Duppingheim (Alsacia) o soluție inovatoare în domeniul mobilității. Conceptul unic al Aptis, bazat pe cel al unui tramvai, conferă accesibilitate datorită podelelor joase și o vedere de 360 de grade. Două sau trei uși duble de mari dimensiuni vor facilita fluxul de pasageri, precum și accesul scaunelor cu rotile și al cărucioarelor.  

Cum municipalitățile sunt permanent în căutarea unor mijloace de transport mai inteligente, mai eficiente și mai bine conectate, Aptis a atras deja atenția clienților din Europa. În Franța, STIF a decis să lanseze două teste, unul dintre acestea fiind în colaborare cu RATP. Aptis va fi testat în Paris și în regiunea Ile de France, în cea de-a doua jumătate a anului 2017.  

Vehiculul este ușor de întreținut, are patru roți orientabile, comparativ cu două în cazul autobuzelor clasice, astfel că Aptis ocupă cu 25% mai puțin spațiu la curbe, integrându-se perfect în orașe. La oprirea în stații, se reduce astfel spațiul necesar parcării, lăsând în același timp mai mult spațiu disponibil pentru celelalte vehicule.

Alstom și NTL vor furniza nu doar vehiculul, ci un întreg sistem. Acesta include opțiuni de dimensionare și încărcare, infrastructura drumurilor, opțiuni de leasing și garanție, asigurându-se astfel faptul că orașele pot integra cu ușurință și eficient din punct de vedere al costurilor mobilitatea electrică în rețeaua existentă de transport. Datorită costurilor reduse de întreținere și de operare, precum și datorită duratei de viață mai îndelungate comparativ cu autobuzele, costul total de proprietate al Aptis este echivalent cu cel al autobuzelor diesel actuale.

„Prin Aptis, ne completăm oferta de mobilitate electrică și avem posibilitatea de a oferi orașelor o întreagă gamă de soluții urbane. A fost o adevărată provocare să creăm acest concept inovator, care a fost posibil datorită agilității și cunoștințelor NTL în domeniul vehiculelor pe roți și cunoștințelor Alstom în domeniul tracțiunii electrice și integrării sistemelor. În acest moment, suntem extrem de mândri să vă prezentăm această nouă soluție ecologică, în măsură să revoluționeze transportul urban”, spune Henri Poupart-Lafarge, Președinte și CEO al Alstom.

Aptis poate fi încărcat în timpul nopții în depou, sau la fiecare capăt de linie, în timpul operării zilnice. Încărcarea rapidă se face fie prin pantograf, fie prin SRS, sistemul inovator al Alstom de reîncărcare statică .

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Record de credite noi pentru persoane fizice la BRD: 2,35 mld. lei în primul trimestru din 2024

În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…

3 zile ago

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

4 zile ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

4 zile ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

4 zile ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

4 zile ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

4 zile ago