Sala de Gimnastică „Nadia Comăneci”, inaugurată la 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii olimpice
Reading Time: 5 minutePe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia Comăneci obținea primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice și schimba pentru totdeauna destinul acestui sport. Performanța sa avea să devină unul dintre cele mai puternice simboluri ale excelenței sportive și un reper care continuă să inspire generații întregi.
La exact 50 de ani de la acel moment istoric, data de 18 iulie capătă o nouă semnificație. În onoarea celei mai mari gimnaste din istoria României a fost prezentată Sala de Gimnastică „Nadia Comăneci”, un spațiu conceput pentru generațiile care vor descoperi de acum înainte frumusețea gimnasticii artistice și gimnasticii ritmice.
Evenimentul de prezentarea a proiectului s-a desfășurat în prezența Nadiei Comăneci și a domnului Ion Țiriac, cu participarea prim-ministrului Ilie Bolojan, alături de reprezentanți ai sportului românesc, ai mediului de afaceri și ai autorităților locale, reuniți pentru a celebra performanța unei campioane și începutul unui nou capitol dedicat dezvoltării gimnasticii în România.

“Noi, românii, am considerat că, la 50 de ani de la această mare performanță, îți datorăm și noi nu un cadou, ci un mijloc prin care să mergem puțin mai departe. Cei care te admiră, tinerii, să facă, dacă nu ceea ce ai facut tu, măcar să încerce. Și, pentru această rațiune, mulțumesc partenerilor ING și Banca Transilvania, care au venit alături de mine să construiască această sală. Mulțumesc sponsorilor Mercedes-Benz și CEC Bank pentru echipamente și pentru tot ceea ce am mai putut realiza aici. Nadia, cadoul pe care tu ni l-ai făcut nu se compară cu nimic. Este un dar pe care nimeni nu ni-l poate lua. Rămâi aceeași, așa cum te știm cu toții, și continuă să faci tot ceea ce poți pentru a-i inspira și a-i învăța pe cei care se uită la tine ce înseamnă munca și dorința de a fi cel mai bun. Îți doresc ca acest loc, cu tot ceea ce înseamnă el, să dea naștere la mii de fete și băieți care să urmeze treptele pe care le-ai urcat tu și să îndrăznească să viseze la aceeași performanță. Le mulțumesc și celor care ne conduc, pentru că încep să asculte și sper ca, pas cu pas, să găsim soluțiile de care avem nevoie. Poate că cineva va lua exemplu și împreună vom reuși să construim ceea ce copiii României merită.”
Ion Țiriac
Ce facilități oferă Sala „Nadia Comăneci”

Sala de Gimnastică „Nadia Comăneci” are o suprafață construită de 2.837 mp, dintre care aproximativ 1.850 mp sunt dedicați exclusiv antrenamentelor, având o capacitate totală de 150 de persoane.
Facilitatea este echipată la standarde internaționale pentru gimnastica artistică feminină și masculină, precum și pentru gimnastica ritmică. Spațiul de pregătire include toate aparatele specifice disciplinelor olimpice – suprafețe performante pentru exerciții la sol, paralele, bârnă, inele, bară fixă, cal cu mânere, zonă de sărituri, pistă de tumbling și groapă cu bureți, esențială pentru învățarea în siguranță a elementelor tehnice.
Totodată, au fost amenajate zone dedicate inițierii în gimnastică, de tip baby gym, special concepute pentru dezvoltarea motricității și formarea deprinderilor de bază ale copiilor.
Clădirea include, de asemenea, vestiare moderne, spații administrative, zone de relaxare și vizionare pentru însoțitori, tribună pentru spectatori și terasă, într-un concept care răspunde nevoilor sportivilor și familiilor acestora.
Noua facilitate completează infrastructura sportivă dezvoltată în acest perimetru, alături de Patinoarul Allianz-Țiriac Arena, inaugurat în 2016, și marchează o nouă etapă în dezvoltarea unui complex dedicat programelor de inițiere sportivă și educației prin sport.
Viziunea de dezvoltare a acestui amplasament va continua prin noi investiții în infrastructură sportivă, menite să ofere generațiilor viitoare acces la facilități moderne și la un mediu în care sportul să fie accesibil și să poată fi practicat la cele mai înalte standarde.
Momentul care a schimbat istoria gimnasticii
La 50 de ani distanță de ziua în care a scris istorie la Montreal, Nadia Comăneci a vorbit cu emoție despre ceea ce înseamnă această sală pentru generațiile care îi vor trece pragul și care vor porni în propria călătorie în lumea gimnasticii.

“Mă uit astăzi la această clădire, care, de fapt, nu este doar o clădire aniversară. Este un viitor și o șansă pentru copiii mici de a trăi istoria pe care am trăit-o și noi acum 50 de ani. Pentru că nu am avut multe oportunități, când am început gimnastica, iar eu cred că este foarte important ca și copiii de astăzi să poată practica orice fel de sport. Este o investiție în tinerii de astăzi, o investiție în viitorii adulți ai României. Sportul te învață să crești, te învață valorile vieții, te ajută să-ți formezi caracterul și să găsești succesul în ceea ce faci. Sper că veți rămâne surprinși de frumusețea acestei săli. Domnul Țiriac și Fundația Țiriac nu fac niciodată lucruri mici. Și sper ca fiecare dintre dumneavoastră, precum și sponsorii care sunt astăzi alături de noi și ne sprijină, să continuați să susțineți construirea unor asemenea locuri, pentru ca toți copiii din România să își poată găsi visul, așa cum noi ni l-am găsit la Montreal, în 1976. Sper ca împreună să facem din această zi o zi istorică. O zi din care să pornim din nou către primul «10 perfect».”
Nadia Comăneci
Dezvelirea statuii dedicate Nadiei Comăneci a reprezentat unul dintre momentele centrale ale ceremoniei. Lucrarea o surprinde pe marea campioană în timpul exercițiului la paralele de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, momentul în care a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice și a schimbat pentru totdeauna reperele acestui sport.
Ceremonia a continuat cu vizionarea sălii. Dincolo de arhitectura contemporană și de funcționalitatea spațiului, interiorul dezvăluie un proiect artistic de excepție: o serie impresionantă de vitralii inspirate de cele șapte exerciții pentru care Nadia Comăneci a fost recompensată cu nota 10 la Jocurile Olimpice de la Montreal.

Un nou început pentru generațiile viitoare, inspirat de performanța Nadiei Comăneci
Sala a fost creată pentru a deschide drumul unei noi generații de copii către gimnastică. Copiii care au descoperit deja bucuria gimnasticii prin programul GymNadia derulat de Fundația Țiriac, alături de sportivi ai cluburilor locale, au pregătit un moment demonstrativ special dedicat Nadiei Comăneci și invitaților. Exercițiile executate la sol, la bârnă, la paralele și pe celelalte aparate, îmbinate cu emoția și bucuria vizibile pe chipurile lor, au oferit cel mai frumos omagiu unei campioane care continuă să inspire generații întregi.
Partenerii principali care susțin activitatea programelor de gimnastică dezvoltate de Fundația Țiriac sunt ING și Banca Transilvania. Programele sportive beneficiază, de asemenea, de implicarea sponsorilor Mercedes Benz și CEC Bank. Apreciat este totodată sprijinul Allianz-Țiriac Asigurări și BRD Societe Generale.

Prin programul gratuit de inițiere dezvoltat de Fundația Țiriac, copiii vor avea acces la antrenori dedicați, echipamente profesionale și un mediu de pregătire la cele mai înalte standarde, în care fiecare va avea șansa să își descopere talentul, să își dezvolte încrederea și să facă primii pași în gimnastică.
Pentru Fundația Țiriac, acest moment marchează o nouă etapă în îndeplinirea misiunii sale de a dezvolta programe gratuite de inițiere în sport, de a încuraja mișcarea și educația prin sport și de a oferi cât mai multor copii șansa de a-și descoperi talentul și de a-și valorifica potențialul într-un mediu sigur, profesionist și accesibil.
Această viziune se regăsește în toate programele sportive dezvoltate de Fundația Țiriac, dedicate gimnasticii, tenisului, hocheiului sau fotbalului, prin care tot mai mulți copii beneficiază de acces gratuit la inițiere, antrenori dedicați și condiții moderne de pregătire.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


