Business MarComm Stiri

Scade consumul: românii au cumpărat la fel, dar mai ieftin

25 feb. 2020 2 min

Scade consumul: românii au cumpărat la fel, dar mai ieftin

Reading Time: 2 minute

După creșteri ale pieței de aproximativ 4% în 2018 și de peste 7% în 2017, anul trecut, cumpărăturile casnice de bunuri de larg consum au înregistrat în România o creștere de doar 2,2%, potrivit GfK România. Canalele moderne de retail au continuat și în 2019 să câștige teren în fața formatelor tradiționale și au ajuns la 64% cotă de piață. Magazinele de tip discount sunt cele care au alimentat mare parte din această creștere ca urmare faptului că românii au cumpărat mai des din aceste formate. Și magazinele de proximitate și-au continuat ascensiunea în cadrul cumpărăturilor pentru acasă și au câștigat noi cumpărători. În schimb, hipermarketurile, supermarketurile, dar și retailerii tradiționali au fost vizitate mai rar pentru cumpărăturile casnice.Sub influența majorării prețurilor la alimente în medie cu 5,6% (conform Eurostat), românii au cumpărat aceleași volume, însă au ales segmente inferioare de preț. Familiile din România au mers la cumpărături mai rar pe parcursul anului trecut decât în 2018, însă au plătit în medie cu 2 lei mai mult la o vizită în magazin. 

Ce categorii de produse au crescut? 

Cu excepția alimentelor proaspete (fructe, legume, carne, oua), toate segmentele mari de produse de larg consum au înregistrat creșteri pe parcursul anului 2019. Românii și-au majorat cheltuielile cel mai mult pentru produsele destinate îngrijirii și curățeniei locuinței, dar și pentru lactate (în special pentru iaurt, kefir, specialități de brânzeturi, cremă de brânză).

Și pentru băuturi, românii au cheltuit mai mult în 2019 față de anul anterior, mai ales pentru băuturile răcoritoare și apă îmbuteliată. Un ritm similar de crestere au avut și produsele pentru îngrijire personală, în special produsele destinate îngrijirii părului. Nu la fel de accelerat a crescut însă și segmentul alimentelor. Printre acestea, există și excepții de grupe de alimente unde a fost mai mult dinamism, ca snacksurile și conservele. 

Foto: © Khwaneigq /  Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: