Stiri

Scumpirea energiei a declanșat scumpiri uriașe ale alimentelor

14 feb. 2022 2 min

Scumpirea energiei a declanșat scumpiri uriașe ale alimentelor

Reading Time: 2 minute

Populația va fi din ce în ce mai afectată de scumpirea energiei, a combustibililor, ce va fi resimțită direct în prețul produselor de la rafturi. Potrivit INS, cele mai mari creșteri luna trecută le-au avut transportul aerian, gazele și energia termică. În același timp, în ultimul an gazele naturale, uleiul comestibil, cartofii și combustibilii au avut prețuri majorate.

În intervalul ianuarie 2021 – ianuarie 2022, prețurile la gaze naturale au urcat cu 60,99%, la uleiul comestibil cu 25,76%, la cartofi cu 25,67 şi la combustibili cu 24,45%. La capitolul mărfuri alimentare, în afară de cartofi şi ulei, creșteri mari au mai fost înregistrate şi la ulei, slănină, grăsimi (plus 23,87%) şi mălai (plus 17,02%).

Făina și produsele de morărit au avut parte de scumpiri

Comparativ cu luna anterioară, făina s-a scumpit în ianuarie 2022 cu 3,15%, produsele de morărit cu 3,08%, mălaiul cu 2,99% şi alte legume şi conserve din legume cu 2,95%. Singurele care s-au ieftinit au fost citricele şi alte fructe meridionale (minus 1,09%). Per total, comparativ cu decembrie 2021, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat, în medie cu 1,15%.

La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an, creşteri mari au fost consemnate, în afară de gaze naturale şi combustibili, la energia termică (plus 21,58%). Potrivit INS, preţurile la energia electrică au scăzut în perioada ianuarie 2021 – ianuarie 2022 cu 2,16%.

Cu cât s-au scumpit gazele in ianuarie 2022

Faţă de luna anterioară, gazele s-au scumpit în ianuarie 2022 cu 6,22%, energia termică cu 6,39%, iar combustibilii cu 3,59%. Creşterea medie a preţurilor faţă de decembrie 2021 a fost la acest capitol de 1,73%.

În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri anuale au fost consemnate la serviciile poştale (plus 22,51%) şi la cele de apă, canal, salubritate (plus 12%).

În raport cu luna anterioară, cele mai mari majorări de tarife au fost înregistrate în ianuarie 2022 la serviciile de transport aerian (19,86%), apă, canal şi salubritate (plus 4,37%) şi transport interurban (plus 2,23%). În medie, preţurile la servicii s-au majorat comparativ cu decembrie 2021 cu 1,37%.

Plafonarea prețurilor la energia electrică și gazele naturale

În ceea ce priveşte preţurile la energia electrică şi la gazele naturale, INS explică faptul că „pentru a comensura evoluţia preţurilor privind energia electrică pentru consumatorii casnici, începând din luna ianuarie 2021, se calculează o medie ponderată a tarifelor pentru ofertele concurenţiale şi cele pentru serviciul universal. La stabilirea structurii pieţei de energie electrică s-au utilizat datele furnizate de A.N.R.E şi de furnizorii de ultimă instanţă”.

De asemenea, de la 1 noiembrie 2021 a intrat în vigoare Legea nr. 259/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022 iar prevederile Legii au fost evaluate în conformitate cu principiile ce stau la baza colectării şi calculării preţurilor şi tarifelor lunare pentru produsele şi serviciile ce intră în componenţa consumului populaţiei.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: