„Scutul informațional”, consolidat la București de RFI și DW
Reading Time: 2 minuteMarie-Christine Saragosse, Președinta-Directoare Generală a France Médias Monde, și Barbara Massing, Directoarea Generală a Deutsche Welle, au semnat, marți, la București, un memorandum de colaborare care reafirmă dorința celor două grupuri de a-și întări cooperarea strategică.
Semnarea memorandumului a avut loc în sediul „hubului Europa Centrală și de Est” al France Médias Monde la București care regrupează, sub egida postului de radio în limba română RFI România, redacțiile RFI în ucraineană, ENTR și ChatEurope în română.
Hubul îi va găzdui de acum înainte pe corespondenții români ai Deutsche Welle care vor beneficia de infrastructura, asistența tehnică și administrativă existente aici. Astfel, se pun bazele primei locații comune a echipelor France Médias Monde și Deutsche Welle, ale căror proiecte comune dezvoltate încă de acum zece ani – în special ofertele 100% digitale ENTR și InfoMigrants – se bazează pe colaborări zilnice ale redacțiilor din Paris și Berlin.
Un acord care prefigurează noi colaborări
Memorandumul de colaborare reafirmă dorința France Médias Monde și Deutsche Welle de a întări cooperarea editorială pentru a consolida schimburile de conținut, dezvoltarea de coproducții, schimbul de cunoștințe și expertiză. Acesta prevede, de asemenea, o mai bună coordonare a strategiilor care urmează să fie adoptate privind combaterea dezinformării și libertatea presei.
Lansarea, în urmă cu doar câteva luni, a emisiunii „Moldova Zoom” de către RFI România pentru a intensifica acoperirea știrilor din Republica Moldova în limba română, însoțită de coproducții video digitale cu Deutsche Welle, a prefigurat această colaborare la București.
Aceasta va continua și va ilustra concret „Scutul informațional” promovat de France Médias Monde și Deutsche Welle. Acest proiect, care se înscrie în spiritul „Scutului european pentru democrație” propus de Comisia Europeană, prevede consolidarea ofertelor comune ale France Médias Monde și Deutsche Welle în Europa prin intermediul limbilor de difuzare existente și lansarea altora noi.
Proiectul vizează garantarea accesului tuturor cetățenilor la informații libere, independente și echilibrate într-un context internațional în care democrațiile sunt puse la încercare, agravat în ultimele luni de retragerea americană din spațiul informațional, în special în Europa, mai ales după incertitudinea legată de finanțarea Radio Free Europe / Radio Liberty.
Un proiect european susținut de Franța și Germania
Proiectul „Scutul informațional” a făcut obiectul unei declarații comune la încheierea Consiliului de miniștri franco-german din luna august a acestui an. De atunci, a fost prezentat, pe 18 noiembrie, Consiliului Afacerilor Generale al Uniunii Europene, stârnind interesul mai multor țări, și a fost menționat pe 28 noiembrie în cadrul Consiliului Educație, Tineret, Cultură și Sport al UE.
Punerea sa în aplicare pe deplin este condiționată de obținerea de finanțări publice suplimentare pentru a permite celor două grupuri internaționale să își consolideze ofertele media în Europa și în restul lumii.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


