Serviciul de internet Cloudflare nu a funcționat mai bine de două ore
Reading Time: 2 minuteServiciul de internet pentru websiteuri Cloudflare nu a funcționat pentru mai bine de două ore, marți, afectând rețele de sociale și siteuri la nivel mondial. Printre cele mai afectate siteuri au fost rețeaua socială X, dar și ChatGPT. Reprezentanții Cloudflare spun că au rezolvat problema după mai bine de două ore.
Problemele au apărut în jurul prânzului în Europa, ora 7 dimineața pe coasta de est în Statele Unite, atunci când toată lumea începe lucrul și au continuat în decursul zilei, utilizatorii raportând că siteurile nu se încarcă și serviciile și aplicațiile nu funcționează.
În România de exemplu au fost afectate siteurile Revistei Biz, dar și aplicații ca 24 pay pentru plata biletelor de călătorie în transportul public.
Deși administratorii siteurilor au luat toate măsurile ca siteurile să fie funcționale, totuși un serviciu de nivelul Cloudflare care se ocupă de securitatea și încărcarea mai rapidă a siteurilor continuă să afecteze buna funcționare a serviciilor de internet.
Reprezentanții Cloudflare au comunicat pe pagina de status a serviciului că au identificat problema și că se așteaptă rezolvarea acesteia, dar în acest timp mai multe servicii de internet funcționează deficitar, iar utilizatorii văd mesaje de eroare.

Cloudflare este o rețea globală de tip „connectivity cloud” care protejează și accelerează milioane de proprietăți online, de la bloguri personale la giganți e-commerce. Gestionând traficul pentru aproximativ 20% din totalul site-urilor web la nivel global, Cloudflare acționează ca un scut digital, blocând miliarde de amenințări cibernetice zilnic și livrând conținut rapid vizitatorilor din întreaga lume, indiferent de locația lor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


