Management Stiri

Softelligence, cresteri inteligente

3 sept. 2014 2 min

Softelligence, cresteri inteligente

Reading Time: 2 minute

Softelligence, dezvoltatorul autohton de solutii software e-Business si-a majorat substantial veniturile in ultimii doi ani. Comparativ cu aceeasi perioada a anului 2012, compania a inregistrat in primele sase luni ale anului 2014 o crestere a profitului cu peste 495%. Performanta a fost realizata prin intermediul unei strategii de crestere bazata pe actiuni complementare si concurente: vanzari mai agresive, eficienta operationala sporita, control financiar, precum si prin perfectionarea competentelor resurselor umane si atragerea de experti in echipa. “Ultimii doi ani au adus pentru Softelligence mai multe lectii importante”, spune Teodor Blidarus, Managing Partner la Softelligence. “A fost perioada de mobilizare generala, in care determinarea si consecventa au fost vitale reusitei. Am facut pasul catre o noua etapa, ce ne apropie tot mai mult de obiectivul nostru, de a deveni principalul furnizor de solutii e-Business – web, mobile, CRM, BI, BPM, Cloud – din Romania.

In spatele cifrelor se ascund mai multe ore investite pe teren de catre echipa de vanzari, oameni extrem de bine pregatiti in echipele operationale si tehnice, dar si un model de business sanatos, echilibrat, bazat pe un mix de servicii, dezvoltare de produse si solutii ‘la cheie’”, adauga Blidarus.  Incepand cu anul 2011, afacerile Softelligence au depasit constant pragul de un milion de euro. Pentru anul curent, compania estimeaza o cifra de afaceri de cel putin 1,5 milioane de euro si o profitabilitate de 14%.“Rezultatele financiare inregistrate sunt rodul orientarii noastre catre proiecte de dimensiune si complexitate tehnica si de business considerabile”, adauga Adrian Blidarus, Managing Partner la Softelligence. “Clientii din ultimii ani sunt jucatori importanti din industriile in care activeaza, companii multinationale cu traditie, ale caror asteptari si exigente sunt tot mai mari”, continua Adrian Blidarus. Softelligence isi propune pentru anul viitor o crestere a cifrei de afaceri cu peste 60%, atingand pragul de 2,5 milioane de euro, iar planul de crestere pe urmatorii trei ani vizeaza prezenta in mediul international prin livrarea de servicii, dar si prin exportul de capital intelectual. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: