fbpx
Antreprenori BizRemote Stiri Tech

#solutiipentruCONTINUITATE susține IMM-urile și comunitățile locale3 min

15/04/2020 3 min read

#solutiipentruCONTINUITATE susține IMM-urile și comunitățile locale3 min

Reading Time: 3 minute

Active Power Solutions (APS), compania de soluții IT integrate deținută de antreprenorul Cătălin Chiș, lansează #solutiipentruCONTINUITATE – inițiativă antreprenorială de susținere a IMM-urilor și comunităților din România.

Inițiativa oferă acces la soluții concrete de suport pe care antreprenorii, administrațiile locale și cetățenii le pot folosi gratuit în următoarele 3 luni, pentru a depăși mai ușor perioada prin care trecem, adaptându-se la regulile distanțării sociale.

„Este o perioadă cu mari provocări pentru tot mediul de afaceri și în special pentru antreprenorii români aflați la început de drum. Pe lângă măsurile guvernamentale de suport, cred că este necesar ca fiecare dintre noi să contribuie cu soluții pentru ca economia să rămână funcțională, iar viața oamenilor și a comunităților să se desfășoare în condiții cât mai bine adaptate contextului. Fără implicare va fi dificil să construim mai departe”, consideră Cătălin Chiș.

Prin programul #solutiipentruCONTINUITATE, antreprenorii au acces la OKEY – soluție pentru managementul afacerii, oferită gratuit timp de 3 luni startup-urilor aflate în primul an de activitate, respectiv la aplicația OKOSH.Remoter – soluție de pontaj la distanță, oferită gratuit timp de 3 luni tuturor IMM-urilor cu 20 de angajați, activi în sistem work from home.

Pe lângă soluțiile adresate companiilor, inițiativa #solutiipentruCONTINUITATE vine de asemenea cu propuneri pentru buna funcționare a comunităților. Astfel, administrațiile publice din toată țara pot folosi gratuit în următoarele 3 luni CityHealth – o soluție de relaționare la distanță cu cetățenii care permite interconectarea și comunicarea rapidă pentru a rezolva problemele comunităților.

Aplicația este folosită deja în 20 de localități din România și are 26.000 de utilizatori activi în comunități. În ultimele 3 săptămâni au aderat încă 9 orașe care doresc să folosească aplicația pentru a fi aproape de cetățeni, iar altele 10 și-au anunțat intenția de colaborare. În același interval, numărul utilizatorilor a crescut cu încă 700 de persoane.

Impactul crizei prin care trecem poate fi redus printr-o bună mobilizare a administrațiilor locale. Folosind soluții adaptate funcționării la distanță, acestea pot reduce riscurile la care sunt expuși funcționarii publici și cetățenii în următoarele luni, rezolvând o parte dintre probleme fără să fie necesară interacțiunea față în față. Smart city nu mai este, astăzi, un concept la care să privim aspirațional, ci o necesitate imediată și posibil de realizat prin parteneriate”, spune Cătălin Chiș.

Legat de provocările pe care le întâmpină în această perioadă comunitățile, accesul la medici este, de asemenea, una dintre nevoile majore. “Soluția pe care o oferim ca suport este accesul gratuit la Peditel 1791, call center pediatric pentru sfat medical, aflat nonstop la dispoziția tuturor părinților. Numărul apelurilor la Peditel 1791 a crescut cu aproape 30% în luna martie, condiții în care a fost necesară suplimentarea cu o a doua linie de gardă pe durata week-endurilor. În acest moment, la fiecare minut un părinte din țară sau diaspora apelează serviciul Peditel” menționează antreprenorul.

Tot pe zona de sănătate, pentru a facilita interacțiunea la distanță dintre medici și pacienți, platforma de telemedicină DOXTAR renunță la orice fel de comisionare a medicilor care acordă opinie și asistență medicală în următoarele 2 luni prin intermediul platformei. Doxtar oferă pacienților români acces rapid la servicii de evaluare medicală la distanță și telemedicină, eliminând riscurile expunerii sociale pentru cazurile necritice. Platforma are peste 33 de specialități și peste 80 de medici.

Inițiativa #solutiipentruCONTINUITATE este susținută de compania LIFE IS HARD|Work Soft și de Fundația Părinți din România – ambele parte din grupul condus de antreprenorul clujean Cătălin Chiș.

Active Power Solutions este integrator de soluții IT și cel mai mare distribuitor B2B din industria telecom, având un portofoliu de 15.000 de clienți, cei mai mulți întreprinderi mici și mijlocii.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *