„Speranța din Ghetuțe”, evenimentul organizat de Adăpostul Speranța pentru iubitorii de animale
Reading Time: 2 minuteAdăpostul Speranța organizează sâmbătă, 6 decembrie, în cartierul Cotroceni din București, Speranța din Ghetuțe, un eveniment dedicat comunității iubitorilor de animale, adoptatorilor și prietenilor adăpostului. Se vor alătura mai multe persoane publice, actori, influenceri, artiști, care vor transmite mai departe un mesaj de susținere a adopțiilor responsabile.
Evenimentul are loc la cafeneaua Throwback Coffee, din Cotroceni, între orele 09.00-14.00, într-o atmosferă de poveste, în compania unor căței foarte prietenoși din adăpost, care sunt în căutarea unui prieten pe viață.
Printre invitații speciali așteptați la eveniment se numără: Carmen Tănase, Raluca Aprodu, Mihaela Glăvan, Teodora Stoica, Sebastian Coțofană, Ciprian Muntele, Claudiu Cîrțînă, Hefe (trupa Coma). Valentina Datcu, de la Fine Arts, le va oferi unor persoane care au adoptat de la Speranța picturi cu cățeii lor.
Evenimentul este deschis publicului larg și sunt așteptați toți cei care vor să petreacă dimineața de după Moș Nicolae, la o cafea, alături de căței și de susținători ai bunăstării animalelor. Cei care doresc îți pot face poze într-un cadru special amenajat de sărbători și transmite un mesaj de încurajare a adopțiilor.
Echipa Adăpostului Speranța îi așteptă pe participanți cu mai multe surprize, inclusiv sesiuni de informare privind programele adăpostului, precum cele de educație și sterilizări, dar și pașii viitori pentru o societate mai prietenoasă cu animalele.
“Fiecare întânire cu cei care sunt alături de cauza noastră este un motiv de bucurie și totodată recunoștință pentru noi. Le mulțumim tuturor celor care ni se alătură la evenimentul organizat după seara de Moș Nicolae. Vom fi între prieteni dragi, adoptatori, parteneri ai proiectelor noastre, oameni care înțeleg că o lume cu animale de companie este una mai bună. Suntem la început de iarnă, una care nu se anunță ușoară și de aceea vreau sa le transmit tuturor să fie alături de adăposturile din zonele lor, indiferent unde se află în România, să susțină cățeii cu voluntariat sau cu resursele pe care le pot oferi ei. Haideți să facem căldură pentru ființele minunate care ne încălzesc sufletele”, a declarat Anca Tomescu, manager Adăpostul Speranța.
Adăpostul Speranța, casa câinilor până când ajung acasă
Adăpostul Speranța este situat lângă București, în Popești-Leordeni (pe Splaiul Unirii, sensul de mers spre mare) și găzduiește aproape 500 de câini. Peste 200 sunt câini seniori, dar și paraplegici, cu nevoi și tratamente speciale. Câinii salvați sunt tratați, sterilizați și microcipați în clinica proprie a adăpostului. Ei au parte de un mediu prietenos, cu acces la locuri de joacă, la spa și la alte facilități din adăpost, până când este găsită o familie pentru fiecare.
Cine nu poate lua acasă un prieten din Adăpostul Speranța îl poate adopta de la distanță, astfel susținând un câine din adăpost printr-o contribuție lunară, pe care adoptatorul o stabilește singur. Adoptatorii de la distanță sunt încurajați să viziteze periodic câinii adoptați, să interacționeze cu ei, să petreacă timp împreună.
Mai multe detalii despre adopție, inclusiv de la distanță, voluntariat sau alte forme prin care poți susține câinii, găsiți pe www.adapostulsperanta.ro.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


