Analize BizRemote by certSIGN Stiri

Spitalele din România au primit 2,7 mld. lei din fonduri europene în ultimul an

14 iun. 2021 < 1 min

Spitalele din România au primit 2,7 mld. lei din fonduri europene în ultimul an

Reading Time: < 1 minut

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, a asigurat, în perioada 15 mai 2020 – 15 mai 2021, finanțări în valoare de 2,7 miliarde lei pentru spitale și centre sociale din România, pe fondul provocărilor apărute în urma pandemiei de COVID-19.

În cadrul apelurilor dedicate, în perioada menționată, MIPE a semnat cu beneficiarii din sectorul medical 169 de contracte de finanțare, la nivelul întregii țări.

Apelul „POIM/819/9/1/Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”, deschis în perioada 15 mai 2020 – 30 septembrie 2020, a fost redeschis la finalul anului trecut, ca urmare a unui Memorandum aprobat de Guvernul României, în perioada 30.11.2020 – 30.03.2021, pentru proiecte de spitale modulare.

Valoarea totală a apelului dedicat spitalelor modulare a fost de 50 milioane euro iar proiectele se află în stadiul de evaluare.

Spitalele cu cele mai mari alocări

  • Spitalul Clinic Județean Mureș – 48,42 mil. euro
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara – 48,32 mil. euro
  • Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu și Institutul Clinic Fundeni – 48,32 mil. euro
  • Spitalul Universitar de Urgență București – 48,31 mil. euro
  • Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Craiova – 48,24 mil. euro
  • Spitalul Clinic Municipal Filantropia din municipiul Craiova – 48,17 mil. euro
  • Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București – 48,03 mil. euro

Lista completă a alocărilor este disponibilă aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: