BizRemote by certSIGN

Spyrosoft: Angajații din IT își doresc să lucreze remote și să aibă un program flexibil

Reading Time: 3 minute

Spyrosoft Solutions oferă echipei sale posibilitatea de a lucra remote, la cerere, și cu un program flexibil, ceea ce a contribuit la creșterea gradului de satisfacție al angajaților.

Peste jumătate dintre cei angajați de la debutul pandemiei de compania de software au ajuns în echipă la recomandarea unui membru mai vechi al acesteia. La gradul mare de retenție și recomandare pe care îl raportează compania contribuie atmosfera de lucru, relevantă pentru 84% dintre angajați, dar și siguranța locului de muncă sau munca în echipă.

Prezentă de 6 luni în România, Spyrosoft are, la nivel global, peste 1.100 de angajați în cele 18 birouri din Europa, Asia, America de Sud și SUA. Biroul din Timișoara este cel mai recent deschis, iar compania mizează pe politica de wellbeing, centrată pe angajat, pentru a-și extinde echipa. Astfel, angajații Spyrosoft nu au program de lucru fix și nici nu sunt obligați să vină zilnic la birou.

Potrivit unui sondaj intern al companiei, realizat la nivelul celor 8 țări și 14 birouri Spyrosoft, 84% dintre angajați sunt consideră că beneficiază de o atmosferă de lucru bună, dar și de echipe alături de care pot performa (81%). De asemenea, în ciuda flexibilității programului, 80% dintre angajați consideră că beneficiază de stabilitate la locul de muncă.

„Flexibilitatea se poate observa în ADN-ul Spyrosoft, iar ceea ce ne deosebește de alte companii este felul în care reușim să combinăm dezvoltarea de software încorporat și entreprise. Nu suntem singura companie care face acest lucru, dar ne aflăm printre puținii care o fac la acest nivel. Acest atribut se extinde și la nivelul echipelor, iar pandemia ne-a arătat că un programul de lucru flexibil contribuie la creșterea productivității și a satisfacției la locul de muncă. Astfel, în timp ce multe companii iau în considerare revenirea la un program de lucru full office, noi lăsăm la alegerea echipelor atât locul de unde își doresc să muncească, cât și programul de lucru. Două săptămâni la birou și o lună din Bali? Sigur, putem lucra de oriunde”

Witold Leder, CEO Spyrosoft Solutions

Starea de bine a angajaților este de altfel focusul Spyrosoft. Compania oferă un buget pentru dezvoltare personală sau profesională, cu valoare în funcție de nivelul de senioritate. De asemenea, pentru a contribui la sudarea echipelor menținând flexibilitatea în alegerea locului din care se lucrează, compania mizează pe întâlnirile informale pentru a conecta membrii unei echipe.

Următorul eveniment informal organizat pentru echipa din Timișoara va dezbate provocările dezvoltării software în industria automotive, pornind de la proiectele la care echipa locală lucrează în prezent. Spyrosoft Learn & Chat -Automotive on the roof  va avea loc pe 29 septembrie și este deschis atât angajaților actuali, cât și comunității IT&C, cu înscriere prealabilă pe https://automotive-on-the-roof.konfeo.com.

Până la finalul anului ne dorim să avem o echipă de 100 de specialiști IT, iar pe viitor cu siguranță aceasta va continua să crească. Dincolo de abilitățile profesionale ale candidaților, ne dorim ca aceștia să își dorească să lucreze într-o echipă, să fie buni comunicatori și să își dorească să ia inițiativa în proiectele speciale pe care le livrăm pentru clienții noștri din toată lumea„, a mai spus Witold Leder.

Spyrosoft este o companie de dezvoltare software înființată în 2016. Aceasta oferă o gamă completă de servicii de dezvoltare software – de la software încorporat și sisteme cloud personalizate. Spyrosoft Solutions are peste 1.100 angajați în birourile din Polonia, Marea Britanie, Germania, Croația, România, SUA, India și Suedia.

Gabriel Barliga

Recent Posts

Banca Transilvania a obținut un profit mai mare cu 35% în primul trimestru din 2024

Banca Transilvania a obținut rezultate pozitive în primele trei luni ale anului, cu creșteri ale economiilor clienților, soldului creditelor, volumului…

9 ore ago

AI Expo Europe: Cea mai mare conferință despre AI din Europa Centrală și de Est are loc în octombrie la București

AI Expo Europe, cea mai mare conferință interactivă din Estul și Centrul Europei, va decripta impactul Inteligenței Artificiale asupra prezentului,…

11 ore ago

UniCredit este partener al RAD ART FAIR 2024. Discount-uri de 20% la achiziția biletelor cu cardul

UniCredit Bank devine anul acesta partenerul RAD ART FAIR 2024, cel mai important eveniment dedicat scenei de artă contemporană din…

11 ore ago

Studiu KilometrulBine despre siguranța rutieră pietonală: traversarea neregulamentară e în topul comportamentelor negative

KilometrulBine, platforma de responsabilitate socială a mărcii Dacia, a lansat un studiu amplu ce și-a propus să aducă în prim…

11 ore ago

Pledoarie pentru strategie

Marketerii spun că, în continuare, companiile nu apreciază pe deplin fundamentele marketingului – strategia și managementul de brand. Am discutat…

12 ore ago

Marș de motociclete în București, sâmbătă. Traficul va fi afectat

Brigada Rutieră anunță că, sâmbătă, 11 mai, între orele 12,30 şi 14,00, se va organiza un marș pe motociclete și…

12 ore ago