Stiri Antreprenori Business Tech

Startup-ul CODA Intelligence a fost achiziționat de furnizorul global PDQ

10 apr. 2024 2 min

Startup-ul CODA Intelligence a fost achiziționat de furnizorul global PDQ

Reading Time: 2 minute

PDQ, companie internațională de management pentru activele software a achiziționat CODA Intelligence, companie specializată în soluții de cybersecurity și una dintre primele investiții ale Early Game Ventures.

O nouă etapă de dezvoltare

Recent PDQ a anunțat lansarea PDQ Detect, o nouă soluție de detectare și management al vulnerabilităților software, dezvoltată în urma achiziției strategice a companiei românești.

Suntem încântați să ne unim forțele cu echipa PDQ”, spune Cristian Săndescu, CEO CODA și cel care a fondat CODA alături de Mihnea Călin și Octavian Grigorescu. „Nevoia de informații de calitate despre riscuri, furnizate în timp real, este critică pentru echipele de securitate, mai ales în prezent, când amenințările cibernetice sunt din ce în ce mai sofisticate. Parteneriatul cu PDQ ne va permite să avansăm misiunea noastră comună de a permite organizațiilor de toate dimensiunile să-și mențină o securitate puternică la nivel informatic.

CODA a fost fondată în 2016 de către Chris Săndescu, Andrew Călin și Octavian Grigorescu. Alimentate de un motor autonom de validare a amenințărilor informatice, soluțiile CODA avertizează împotriva riscurilor existente, emițând semnale hipercontextualizate, către echipele cybersecurity, oferindu-le acestora posibilitatea de a gestiona vulnerabilitățile în medii cloud.

Fondată în 2001, PDQ are sediul la South Salt Lake, Utah, USA.

Continuăm să investim în startup-uri care dezvoltă tehnologii cu adevărat noi, care lansează nișe sau chiar industrii noi si care au un potențial global din prima zi. CODA a făcut acest lucru. Am fost încântați nu doar să investim în ei, dar și să îi sprijinim de-a lungul acestui drum. Credem cu tărie că rolul nostru de investitor nu este exclusiv financiar, ci, mai important, că suntem un partener pe termen mediu și lung pentru startup-urile în care investim. Această tranzacție ne va permite să asigurăm lichiditate investitorilor din primul nostru fond. Faptul că primele noastre patru exit-uri au înregistrat un IRR cumulat de 45%, vorbește despre calitatea investițiilor noastre.”, spune Cristian Munteanu, Managing Partner la Early Game Ventures.

Array

Articole pe aceeași temă: