TARA Interactive, companie românească de dezvoltare software, țintește creșterea numărului de angajați în București și Chișinău cu până la 60%, anul acesta, la aproximativ 80. Creșterea echipei este direct proporțională cu extinderea portofoliului de clienți. Compania vizează o prezență mai mare pe piața de software internațională, în 2023, prin extinderea portofoliului de clienți în SUA și în Europa.
În acest context, TARA a bugetat investiții de aproximativ 100.000 de euro în dezvoltarea angajaților în 2023. „Am stabilit, pentru anul acesta, programe de formare, training și dezvoltare, atât cu formatori externi, cât și un program intern de creștere dedicat angajaților actuali și viitori. Am alocat în această direcție de dezvoltare 60.000 de euro, investiție destinată tuturor angajaților, în funcție de rolurile acestora în companie. Investiția poate varia în funcție de evoluția acestor programe, însă suntem pregătiți să creștem bugetul cu 50%”, spune Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive.
Candidații trebuie să aibă cel puțin un curs finalizat în aria de expertiză pentru care aplică, să aibă gândire analitică, să își poată stabili și urmări prioritățile și termenele de livrare.
În prezent, TARA Interactive are deschise noi poziții în 3 departamente: Software Development, Business Development și Support.
„În momentul în care un angajat se alătură echipei, va face, împreună cu managerul său, un plan individual de dezvoltare profesională și personală. În cadrul acestui proces, vor face o analiză a decalajului și vor decide împreună ce îmbunătățiri trebuie aduse, astfel încât să poată fi atins cel mai bun rezultat. Metoda de livrare a acestor intervenții poate fi diferită – de la training, cursuri în extern, până la experimentare și studiu individual. Noi ne dorim să creăm un cadrul holistic, de creștere, pentru fiecare, fără să rigidizăm acest proces”, mai spune Vlad Lepădatu, menționând că TARA Interactive a implementat un program de executive coaching și training, atât la nivel de management, cât și pentru noii angajați, în perioada de onboarding, în funcție de nivelul fiecăruia de cunoștințe.
Compania a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, în creștere cu aproximativ 20% față de anul anterior, și estimează, pentru anul acesta o creștere organică a business-ului cu peste 60%, pe fondul cererii mai mari pe zona de digitalizare și nevoii de automatizare a companiilor.
Majoritatea covârșitoare a șoferilor români consideră util să primească o listă cu unități service unde să își poată repara mașina,…
Proiectul „Catalizator de Începuturi”, sub egida „Cred în România” și cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al…
Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană…
Cu o experiență de 12 ani în managementul proiectelor culturale, Ruxandra Miuți este managerul Festivalului Hoinar, una din puținele inițiative…
Retailerul român de optică Lensa a înregistrat, în 2023, venituri de peste 207 milioane de lei, consemnând o creștere a…
Dacă în 2022 a inițiat o transformare globală cu scopul de a accelera creșterea, capacitatea de inovare și productivitatea, în…