BizRemote by certSIGN Lifestyle Stiri

Târg de turism online, în pandemie, cu reduceri de până la 50%

9 nov. 2020 2 min

Târg de turism online, în pandemie, cu reduceri de până la 50%

Reading Time: 2 minute

Pentru că Târgul de Turism al României nu se mai poate organiza fizic, agențiile de turism organizează târguri online și oferă vacanțe cu reduceri de până la 50%.

“Noiembrie era luna Târgului de turism al României, unde ne întâlneam fizic cu turiștii noștri și le ofeream cele mai avantajoase variante de vacanță. Acum le punem la dispoziție o pagină de internet cu oferte la reducere, în spatele căreia agenții lor de turism de la Hello Holidays le stau la dispoziție cu informații și sfaturi de vacanță”, declară Denisa Oprea, director de marketing Hello Holidays

Oferte de vacanță pentru ultimele săptămâni din an, dar și pentru 2021, sunt disponibile la târgul online organizat de Hello Holidays, în perioada 12-16 noiembrie. Programele au reduceri de până la 50%, pentru transportul cu autocarul sau cazare, specifice unui târg de turism, și pot fi plătite în trei rate, ultima, cu o lună înainte de plecare.  

Vacanță de iarnă mai ieftină

Special pentru târgul de turism online, Hello Holidays taie din prețul celui mai căutat Revelion din ofertă, în Kusadasi. De asemenea, toate circuitele marca Hello Holidays pentru 1 decembrie, Crăciun, Revelion și anul următor au o reducere de 15%. Lansate încă de anul acesta, circuitele 2021 oferă experiența unor călătorii mai scurte, un weekend sau un weekend prelungit, în România, Turcia, Grecia, Macedonia și Bulgaria, dar și a unor călătorii de până la 19 zile în Spania, Italia, Franța. Acestora li s-au adăugat vacanțe de Valentine’s Day, Dragobete și Mărțișor în Maramureș, Bucovina și Istanbul.

Programele de o zi, “O zi cât o vacanță”, diversificate în 2021 la cererea turiștilor repetitivi, le oferă posibilitatea vizitării unor saline, mănăstiri, cule, cetăți sau castele din județele Vâlcea, Tulcea, Hunedoara, Brașov, Argeș și Mureș, a mănăstirilor și palatelor de lângă București, ori să facă plajă o zi la Gura Portiței. Sunt 17 variante de vacanțe de o zi în oferta de anul următor, inclusiv pe Transalpina, Transfăgărășan, ori la Veliko Târnovo și Balckih – programele consacrate. Toate acestea au reducere de până la 20% la târgul online.

În cazul sejururilor pentru 2021, cele mai mari reduceri sunt pentru Turcia. În timpul târgului online, vacanța în Bodrum, pentru care se introduce cursă directă anul următor, poate fi cumpărată la jumătate de preț (50% reducere pentru transport și până la 45% reducere pentru cazare), iar cele în Marmaris și Kusadasi au reducere de până la jumătate pentru cazare.

Pachetele pe zboruri charter spre Antalya au o reducere de 50% din taxa de aeroport. Costul transportului pentru vacanțele în Bulgaria e redus la jumătate, iar cazarea e mai ieftină cu până la 35%. Și pentru Grecia transportul e redus la jumătate, iar cazarea, până la 50%.  

“Pentru oricare achiziție făcută la târgul de turism se plătește un avans de 25 de euro. A doua tranșă este la finalul lunii februarie și jumătate din prețul vacanței, cu o lună înainte de plecare. Recomandăm turiștilor să încheie și o asigurare medicală și storno pentru vacanțele în afara țării și o asigurare storno pentru cele din România, care acoperă toate situațiile întâlnite anul acesta, anulare sau îmbolnăvire”, precizează directorul de marketing al Hello Holidays.

foto: © Monticelllo | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: